Motivaționale

29 de cugetări de la filozoful Orientului Omar Khayyam

29 de cugetări de la filozoful Orientului Omar Khayyam . Omar Khayyam (1048-1131), acest mare gânditor, poet, astronom și matematician persan, a fost una dintre cele mai strălucite minți ale Evului mediu. Sunt celebre tratatele sale despre mecanică, mineralogie, geografie și astronomie, iar cele peste o mie de catrene scrise de Omar Khayyam au trecut proba timpului. Chiar dacă i se mai spune și “filozoful Orientului”, Omar Khayyam este cunoscut și pentru contribuția adusă la reformarea calendarului iranian. Omar Khayyam s-a născut în Iran.

În ciuda amprentei pe care fanatismul religios a jucat-o în acea epocă, în opera și lucrările lui Omar Khayyam putem întrezări un spirit liber, care gândea liber și descătușat de cutume religioase. Te invităm să descrifrăm și să savurăm împreună puțin din filozofia și înțelepciunea persană, citind câteva dintre cele mai interesante cugetări ale acestui umanist și om de știință.

29 de cugetări de la Omar Khayyam, filozoful Orientului


1. Fiindcă nu știi ce te-așteaptă mâine, luptă să fi fericit astăzi.

2. Cu cât este mai mic sufletul cuiva, cu atât are nasul mai sus. El tinde să ajungă cu nasul acolo unde cu sufletul nu a ajuns.

3. Poți seduce un bărbat care are soție, poți seduce un bărbat care are amantă, dar nu poți seduce bărbatul care are o femeie iubită.

4. Ești nefericit? Nu te gândi la durerea ta și nu vei suferi.

5. A te dărui – nu înseamnă a te vinde. Și a dormi alături – nu înseamnă a petrece noaptea împreună. A nu te răzbuna – nu înseamnă a ierta. A nu fi alături – nu înseamnă a nu iubi.

6. Iată singurul adevăr: suntem pionii misterioasei partide de șah jucată de Dumnezeu. Ne mută, ne oprește, ne mută iar, apoi ne-aruncă unul câte unul în cutia Neantului.

7. Nu-l invidia pe cel puternic și bogat, după răsărit întotdeauna vine apusul.

8. Îmi aparțin, pricepeți? Și sunt ceea ce sunt!

9. Înaintea venirii noastre nimic nu-i lipsea lumii; după plecarea noastră, nu-i va lipsi nimic.

10. Nu planta copacul tristeții în inima ta. Recitește în fiecare dimineață cartea bucuriei.

11. Te-ai întrebat de ce, la revărsatul zorilor, cocoșul suspină dureros de repetate ori? Iată ce înseamnă asta – în oglinda dimineții s-a arătat că din viața ta a mai trecut o noapte fără ca tu să-ți dai seama.

12. Dacă în firea destinului ar fi fost dreptatea, atunci nu te-ai fi născut niciodată.

13. Să fi avut putere asupra cerului, ca alt Dumnezeu, aș fi năruit bolta cerească și aș fi creat altă lume, în care omul bun să poată dobândi ce-i dorește inima.

14. Ca să îți trăiești viața cu înțelepciune, nu ai nevoie să știi mult. Pentru început, amintești-ți doar două reguli principale: mai bine să flămânzești decât să mănânci orice și mai bine să fi singur decât să fi cu oricine.

15. La omul iubit iubești și defectele, iar la cel antipatic urăști chiar și onoarea.

16. Într-o singură fereastră privesc doi. Unul a văzut ploaia și noroiul. Altul – frunzele verzi, primăvara și cerul senin.

17. Dă-ți seama că într-o zi sufletul tău îți va părăsi corpul și vei fi atras în spatele perdelei care plutește între noi și necunoscut. În timp ce aștepți acest moment, fi fericit căci nu știi de unde ai venit și nu știi încotro vei merge.

18. Dincolo de pământ, dincolo de cerurile cele mai îndepărtate, am încercat să găsesc Raiul și Iadul. Apoi am auzit o voce solemnă care a spus: “Raiul și iadul sunt înăuntrul tău.”

19. Această viață scurtă egală cu un suspin, trateaz-o ca pe ceva închiriat.

20. Atât cât poți să eviți acest lucru, nu oferi durere nimănui. Nu îți vărsa mânia pe altcineva. Dacă speri la odihna eterna, simte durerea tu însuți, dar nu îi răni pe ceilalți.

21. Nu îți plânge pierderile. Nu măsura ziua de azi în zile de mâine. Nu te încrede în ziua care a trecut și ziua care urmează să vină. Crezi în acum – și fi fericit astăzi.

22. Cel ce e bătut de soartă va realiza mai multe în viață. Cel ce a mâncat multă sare, se bucură mai mult de miere. Cel ce a vărsat lacrimi se râde cu mai multă sinceritate. Cel ce a murit, știe că trăiește.

23. Când ești atât de plin de durere încât nu poți să mai mergi, nu poți să mai plângi, gândește-te la frunzișul verde care strălucește după ploaie. Când lumina zilei te epuizează, când speri că o ultimă noapte va acoperi lumea, gândește-te la un copil care se trezește din somn.

24. Să fi frumos nu înseamnă să te naști așa. Frumusețea o putem învăța. Când omul este cu sufletul frumos – ce chip se poate compara cu el?

25. Fi fericit în acest moment. Acest moment este viața ta.

26. Nu face rău- se va întoarce ca un bumerang. Nu scuipa-n fântână – căci apă tu vei bea. Nu insulta pe cel mai jos cu-n rang, căci s-ar putea să-i ceri ceva. Nu trăda prietenii, ei nu pot fi înlocuiți. Nu-i pierde pe cei dragi – nu-i vei putea aduce înapoi. Nu te minți pe tine – cu timpul ai să crezi.

27. Nu am cerut eu să vin în această viață. Însă încerc să accept orice îmi aduce viața fără să fiu luat prin surprindere. Și o să plec iar fără să trebuiască să întreb pe cineva despre șederea mea ciudată aici pe pământ.

28. Când vreau să înțeleg ce se întâmplă astăzi sau încerc să hotărăsc ce se va întâmpla mâine, mă uit înapoi.

29. Am venit ca Apa și ca Vânt o să plec.