Când plângi după zâmbetele de ieri, înseamnă că ai pierdut mult…când zâmbești pentru speranțele de mâine înseamnă că ai învățat multe…când inima ți-e ușoară și la bine și la greu, înseamnă că ți-e plină de dragoste adevărată…nu trebuie să reproșezi prea mult greșelile altora și nu le regreta pe ale tale…

Mulțumește vieții că ai pentru ce lupta…nu privi în urmă, nu implora nici viitorul…fi atent la prezent, căci totul se va regăsi mereu, aici și acum, în inima ta…

…ai simtit vreodată cum ucide tăcerea, răceala şi indiferenţa?

Încet…lent…ucide sentimente, relaţii, ofileşte, usucă suflete…sugrumă iubiri…erodează…până nu mai rămâne nimic…lipsa de comunicare este cel mai mare duşman al unei relaţii, de orice fel…este un zid de care degeaba te tot dai cu capul, încercând să pătrunzi dincolo…eventual rămâi cu capul spart…dar, tot pe dinafară rămâi…este o poartă la care baţi şi strigi degeaba…nu-ţi auzi decât propriul ecou…până ce ţi se face frig, până ce îţi îngheaţă sufletul umplut de durere…până ce nu mai ai glas să vorbeşti de unul singur, în pustiu…

Sunt atât de singur încât nu mai aud nici ecoul sufletului care te cheamă neîncetat… Aș putea să rog trandafirii…să-ți șoptească cu foșnet de petale cât de dor îmi e… aș putea ruga păsările… să-ți cânte cu triluri jucăușe cât de mult îmi lipsești….aș putea ruga stelele să-ți scrie pe cerul înstelat cât de mult te iubesc.

Până ce moare totul…până ce renunţi puţin câte puţin…tăcerea şi indiferenţa pot răni şi pot distruge mai mult decât orice cuvinte…

         

Comments are closed.