Este uimitor cum lucrurile frumoase ne rămân în cap, ne forțează să ne amintim, să zâmbim printre lacrimi… ura o fi cel mai puternic sentiment, dar… trece cel mai repede, lăsând în urmă doar un suflet pustiit.

Este uimitor cum chiar și acum mă trezesc căutându-te pe chat-ul de la Facebook, uitându-mă direct acolo unde ar trebui să fie numele tău. Îmi amintesc lungile noastre discuții, contrazicerile, certurile, lucrurile urâte și mușcșturile pe care ni le-am spus. Și te vreau înapoi, doar tu mă făceai să mă aprind, doar tu mă scoteai din moleșeală, îmi insuflai viață. Doar ție ți-am destăinuit lucruri pe care nu le-am spus nimănui: speranțe, aspirații, temeri, porțiuni din sufletul meu pe care le-am ambalat într-o hârtie veche și le-am aruncat în fundul sertarului, tu m-ai facut să le caut, să le șterg de praf și să le scot la lumină.

Amintiri negre pe care am vrut să le uit, tu le-ai adus la viață și chiar dacă mi-a fost greu, le-am pus pe tapet… pentru tine, pentru că meritai să știi totul, pentru că și tu ai fost sinceră cu mine, am avut încredere în tine, ai avut încredere în mine.

Este uimitor cum îmi aduc aminte toate astea, și cuvintele spuse, și emoțiile, inima îmi bate mai tare doar cand îmi aduc aminte, ghemul din stomac se întoarce, și aș da orice să te am înapoi, dar… am învățat să spun nu când este nu, și chiar dacă încă te iubesc și lipsa ta e ca un gol enorm, nu pot face nimic. Iubita mea, aș vrea să îți spun toate astea, dar nu pot, știu că aș face mai mult rău decât bine, ai râde de mine sau nu m-ai crede… este uimitor cum sentimentele curate, sincere, puternice, sunt tratate cu neîncredere, cu suspiciune. Este uimitor cum în spatele fiecărui gest frumos oamenii se așteaptă să fie mizerie, minciună, interese.

Este uimitor cum scriu toate astea ca și când tu ai fi acolo, citindu-le, răspunzându-mi…

         

Comments are closed.