Lipsa adevărului duce la falsitate…

Lipsa adevărului duce la falsitate. De fapt, a fi mereu cu ochii închişi fără să-ţi priveşti propria viaţă înseamnă să trăieşti în falsitate. Nici o altă fiinţă de pe pământ nu este atât de falsă ca omul.

Naturalul a dispărut cu desăvârşire! Suntem buimaci, mergem pe stradă şi nici măcar nu ne dăm seama dacă atunci când ne întâlnim cu un prieten, coleg de serviciu, rudă, ne comportăm natural cu ei sau nu.

Falsitatea se observă peste tot între oameni. Rar întâlneşti oameni deschişi care pur şi simplu te copleşesc cu prezenţa lor.

Măştile noastre au devenit „scuturi” în lupta pentru supravieţuire. Ştim că nu este bine, însă nu facem prea multe în acest sens. Poate nici nu vrem, având în vedere că societatea în sine este o junglă în care cel mai bine adaptat supravieţuieşte. Ne-am închis în noi şi mereu suntem puşi pe harţă în relaţiile cu ceilalţi.

Fiinţa umană, conştientizează aspectele legate de spiritualitate abia când este pe patul de suferinţă ori atunci când observă că cineva drag a trecut în eternitate. Pare stupid, însă aşa stau lucrurile… Toate viaţa ne strofocăm să devenim cineva, ne luptăm pentru bunuri materiale efemere şi la final plecăm singuri, nu luăm cu noi nimic. Mi-am dat seama că noi oamenii după ce ne agităm şi agonisim, după 50 de ani suntem posomorâţi şi nemulţumiţi de viaţa pe care am dus-o.

Oamenii sunt oglinzi! De multe ori, mă uit la părinţii mei şi îi văd cât sunt de dezamăgiţi…. Sunt părinţi exemplari şi minunaţi! Însă doar atât…Cei mai mulţi oameni se repetă în fiecare viaţă doar pentru că aşa trebuie.

Ritualurile, obiceiurile au rămas adânc înrădăcinate şi nimeni nu observă că nu este suficient.

Distribuie acest articol și prietenilor tăi: