Mi-e frig … atât de frig … de singurătate …

Mi-e frig … atât de frig … de singurătate , încât aș vrea să mă acopăr cu sufletul tău…iar inima ta,să-mi călăuzească gândurile spre descifrarea tainei tale…

Mi-e dor…atât de dor…de șoapte de iubire,încât aș vrea să devin bătaie a inimii tale…să vibrez cu propria-ți ființă…să-ți simt freamătul trăirilor…!

Mi-e sete…mult prea sete de sărutul tău…ca pe un potir eu capul ți l-aș ține și aș sorbi din plin aroma…petalelor de trandafir..!

Dar poate că…de sete și de dor eu cred că voi muri…și de ce nu,apoi să renasc…și să cunosc IUBIREA!

E un petic de cer strălucitor undeva pe care mâinile mele îl pot atinge, e un colț de paradis fermecător undeva pe care ochii mei îl pot vedea, e o minune aici pe pământ, pe langă care mulți trec nepăsători dar eu am chemat-o în viața mea, o strâng în brațe înfrigurat după căldura ei și îi șoptesc mereu ”te iubesc ” … zâmbetul tău e calea mea în viață, poartă-mă oriunde îți dorești doar nu-mi da drumul din inima ta, mi-am făcut cuib fericirii în ea. Oare cum aș fi atins fericirea cu pașii care mă știu purta doar pe pământ, oare cât de departe aș fi ajuns fără iubirea ta care mă-ndeamnă să mă opresc, să-nchid ochii și să o urmez în locuri pe care nu le pot descrie în cuvinte.

Iubirea ta, acea revărsare de grijă și tandrețe, acea adiere de priviri luminoase care prind glas și înțeles doar în fericirea mea, fără tine m-aș fi pierdut printre dune de nisip, fără tine aș fi privit nepăsător cerul fără să-nțeleg niciodată că trebuie doar să-ngenunchez, să-nchid ochii și să îmi ridic puțin chipul… ca să îl sărut.

Mă doare și suferă întreaga-mi ființă știind că iubirea-mi se pierde în neant,aș vrea doar să o pot oferi…acelui SUFLET care trăirea-mi va înțelege!

Distribuie acest articol și prietenilor tăi: