Nu-mi mai amintesc de momentele în care m-ai dezamăgit, dar nu voi putea uita niciodată momentele în care mi-ai umplut inima de fericire, până la refuz.

Nu-mi mai amintesc de câte ori nu mi-ai făcut pe plac, dar nu voi putea uita niciodată de câte ori mi-ai făcut bucurii şi mi-ai respectat dorinţele.

Nu-mi mai amintesc de lacrimile pe care mi le-ai provocat, dar nu voi uita niciodată de câte ori m-ai făcut să zâmbesc şi să râd cu toată fiinţa mea. M-ai dezamăgit…

Nu-mi mai amintesc răceala şi indiferenţa privirilor tale, dar nu voi uita niciodată privirile cu care m-ai făcut să mă simt cel mai frumos, cel mai dorit şi cel mai iubit barbat din lume.

Ne cosumam prea mult din cauza celor care ne-au dezamăgit şi uităm să ne bucurăm de cei care ne înfrumuseţează viaţa.

Plângem prea mult din cauza celor care ne-au rănit şi uităm să râdem împreună cu cei care ne fac să zâmbim.

Aşteptăm prea mult după cei care ne amăgesc cu iluzii si promisiuni frumoase şi uităm să trăim împreună cu cei dispuşi să ne ofere totul.

Avem prea multe resentimente faţă de cei care ne-au făcut să suferim şi uităm să-i iubim pe cei care ne-au făcut fericiţi.

Vorbim prea mult despre cei care nu ne-au meritat şi uităm să vorbim despre oamenii buni şi frumoşi cu care ne-a binecuvântat viaţa.

Povestim prea mult despre eşecurile şi pierderile noastre şi uităm să amintim despre reuşite şi împliniri. M-ai dezamăgit…

         

Comments are closed.