Santalul este un arbore mic, originar din Asia, mai răspândit fiind în India. Santalul poate ajunge până la 6 m înălţime şi poate trăi până la 100 de ani.

Partea centrală a tulpinii este gălbuie şi aromată discret, frunzele sale sunt subţiri, cresc opuse şi sunt ovale până la lanceolate, au suprafaţa netedă, lucioasă, sunt verzi strălucitoare şi pe partea inferioară sunt mai deschise la culoare. Florile sale cresc grupate în inflorescenţe terminale pe ramuri, sunt mici şi sunt colorate în roşu intens.

Santalul este folosit în  special în industria parfumurilor, industria cosmetică, aromoterapie, iar lemnul său este apreciat de sculptori, însă folosit sub formă de ulei esenţial poae ameliora diverse afecţiuni.

Din toate părţile copacului se extrage ulei esenţial de santal, în special din “miezul” trunchiului şi din rădăcini, din care se produc aproape 6% de uleiul esenţial.

Compoziţie

Dintre elementele chimice din compoziţia plantei amintim: santalen, terpene, uleiuri esenţiale- santarol,  taninuri.

Acţiune

Principalele calităţi ale santalului sunt: antiseptică, antifungică, stimulează sistemul imunitar, uşor sedativă, antioxidantă,  astringentă, antiinflamatoare şi diuretică, .

Indicaţii terapeutice

Lemnul frumos mirositor de santal, partea internă, este un bun tratament pentru infecţiile vezicii urinare şi este administrat pentru a ajuta la eliminarea pietrelor, în inflamaţiile renale şi în prostatită. Uleiul este răcoritor pentru corp, util pentru febră şi infecţii atunci când este utilizat în masaj.

Parfumul său este calmant pentru minte. Lemnul de santal a fost folosit intern pentru a trata bronşita cronică şi gonoreea. Fierbeţi o linguriţă de lemn de santal la ceaşca de apă timp de 20 de minute şi consumaţi până la 2 căni pe zi în doze de un sfert de cană.

Uleiul esenţial de santal se foloseşte în acnee, piele crăpată şi piele grasă, după ras, în bronşită, guturai, tuse (uscată, persistentă), laringită, dureri în gât, diaree, greaţă, cistită, depresie, insomnie, tensiune nervoasă, condiţii de stres, dureri abdominale, răni etc.

.Lemnul de santal este un aromatizant foarte plăcut, care favorizează relaxarea, concentrarea interioară şi meditaţia. Încălzit sub formă de ulei în lămpile de arome sau ca beţigaşe parfumate, asigură o relaxare plăcută.

Precauţii şi contraindicaţii

Nu administraţi intern uleiul esenţial de santal decât  la indicaţia unui specialist şi nu mai mult de 6 săptămâni.

Administrarea internă nu este recomandată persoanelor cu afecţiuni renale, copiilor sau femeilor însărcinate sau care alăptează.

În cosmetică

Uleiul esenţial de santal reglează sebumul, pentru pielea grasă, cu luciu, cu tendinţă acneică, reechilibrează şi hidratează pielea uscată şi sensibilă, crăpată, împotriva iritaţiilor cauzate de facturi externi.

De asemenea, este recomandat pentru tenurile îmbătrânite, având un puternic efect antirid şi conferă luminozitate pielii. Şi persoanele care suferă de vergeturi pot folosi uleiul esenţial de santal, prin masaj putându-se ameliora aspectul pielii.

Sursa : csid.ro

         

Comments are closed.