Știi, draga mea, mă bătea gândul să te sun din senin.

Știi, draga mea, mă bătea gândul să te sun din senin. Să îți aud vocea doar, să îți spun că îmi pare rău, că vreau să mă ierți, că îmi cer scuze pentru toate greșelile făcute și nefăcute, de care știu sau de care am uitat sau nici măcar nu știu că le-am făcut. Nu știu însă, dacă ar face vreun bine vreunuia dintre noi.

Nu știu dacă de fapt asta este ce îmi doresc, sau ce cred că îmi doresc. Deși, dacă stau bine sa ma gândesc, ce cred că îmi doresc, este ce îmi doresc. Are sens? Știu că nu, îmi imaginez fața ta sarcastică, tonul vocii tale când îmi spui că „ești un copil”.

Pentru tine sunt fleacuri, pentru mine sunt realități. Am crezut că persoanele complet diferite se atrag, se completează, devin un întreg mai bun, minusul de la ea cu minusul de la el devin în final plus. Am avut dreptate, și totul a fost frumos. Ambiția, gelozia, mândria noastră ne-au stat în cale însă.

Aș lăsa de la mine acum în al doisprezecelea ceas. Aș lăsa de la mine, dar nu știu dacă este bine. Relația noastră, frumoasă a fost o luptă continuă. O luptă să ții relația să meargă, o luptă să nu greșești prea tare, o luptă să fii pe plac. Nu știu dacă dragostea adevărată trebuie să fie o luptă.

Chiar dacă pasiunea pentru tine mă arde, chiar dacă în momente ca acestea vreau să te țin în brațe, să plâng ca un copil și să mă arăt slab, tot nu cred că este calea cea bună.

Nu vorbesc ca un om care presupune și doar își dă cu părerea. Am încercat, am trăit-o pe pielea noastră iubita mea. Telefoane închise, mailuri de supărare, nopți nedormite și vise spulberate, prin toate astea am trecut împreună, mână în mână, umăr la umăr, sau privindu-ne prin lunetă. Prieteni și dușmani, iubiți și adversari, frumos dar obositor.

Mi-e dor de tine, mi-e dor să îmi fii prietenă. Mi-e dor de tot ce voiam să îți spun dar nu ți-am spus. Când ne-am cunoscut, am căzut de acord să rămânem prieteni orice s-ar întâmpla. Acum, stăm la câțiva kilometri distanță, evitând și să ne întâlnim întâmplător. Și, mă roade.

Sunt un om de cuvânt, defapt, cuvântul este tot ce avem. Dacă nu ne putem baza pe ce promitem, înseamnă că nu valorăm nimic. Ți-am promis, mi-am încălcat promisiunea. Mă doare, mă doare, mă doare de mor. Poate că am greșit, poate că și tu crezi la fel. Dar, cine va face primul pas?

O sa plec, o sa mă despart de toate locurile care îmi amintesc de tine. Nu e vina și nici meritul tău ci realitatea vieții.

Într-o zi, sper din toată inima, trecutul nu va mai fi o pată dureroasă ci o cicatrice frumoasă care va spune o poveste despre iubire, patimă, pasiune și încrâncenarea dintre doi oameni puternici care nu au vrut să dea înapoi pentru nimic în lume.

Distribuie acest articol și prietenilor tăi:

Lasă un răspuns

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.