Tag

această iubire

Browsing

Nu te purta cu el mai bine decât cu tine…Nu este Dumnezeu. Nu este Hercule. Nu este vreun sfânt. Este doar un simplu om.

Știu că acum tu crezi că e totul pentru tine. Crezi că e soarele tău. Că este gravitația ta, cea care te ajută să nu te prăbușești…care te ajută să nu te frângi. Când îl privești îți vezi viitorul…te uiți la el și nu te poți abține să nu zâmbești pentru că e AL TĂU. Dar te rog, tu știi că nu el vă ține împreună. Nu el face viața ta să merite trăită. Nu el te lasă să respiri…nu e oxigenul tău. Nu el te definește.

Te porți cu el ca și cu o bijuterie. Atât de atentă, atât de drăgăstoasă, cu brațele tale în jurul trupului său…Îi spui cât ești de norocoasă că te-a ales pe tine. Îl tratezi ca pe un rege de parcă ar purta o coroană pe cap…

Draga mea, ai înțeles totul pe dos. Nu e nici un rege acolo. Nu are nevoie să te porți atât de drăgăstos cu el. Nu are nevoie de acele cuvinte sau acea dragoste. El nu trebuie să aiba toată puterea asupra ta. Nu lăsa ca el să fie universul tău.

Felul în care îl ții în brațe? Așa ar trebui să te ții pe tine, cu aceeași compasiune și tandrețe. Felul în care descrii lucrurile care le iubești la el. E nevoie să oferi iubire în aceeași măsură și inimii tale. Trebuie să te privești și pe tine în acel fel. Nu el este viitorul tau, nu este salvatorul tău sau vreun cavaler în armură strălucitoare. Asta ești tu. Doar tu.

Nu lăsa acel bărbat să devină centrul vieții tale. Nu-l lăsa să devină mai important decât tine insăți. Și mai ales, nu-l lăsa să îți ia toată inima în timp ce el nu-ți oferă nimic în schimb. Tu ești centrul vieții tale. Tu ești propriul tău erou. Doar tu te poți salva de una singură. Doar tu îți poți purta de grijă. Nu oferi altcuiva această onoare. Fi propria-ți eroină. Singura care îsi reconstruiește inima și care se ridică.

Fi propria-ți lumină atunci când totul devine prea intunecat. Poți face asta, știu că poți. El nu este o stea din galaxia ta. Nu deține rolul principal în cartea vieții tale. Asta ești tu fetiță dulce.

Și să nu uiți că meriți mai mult decât să fi doar prietena cuiva. Si meriți mult mai mult decât să fi doar o altă poveste…

Am crezut în iubirea totală, fără limite și fără constrângeri. Am crezut într-o iubire specială care-mi va aduce împlinirea și familia la care visez de multă vreme.

Am visat la o parteneră deosebită. Am visat la o parteneră care să mă iubească pentru ceea ce sunt, cu calități și defecte și pe care s-o iubesc cu toată ființa mea. Am visat să am alături un om cu care să împărtășesc aceleași vise și cu care să construiesc viitorul, alături de care să muncesc cu bucurie și împreună cu care să am copii care să ne împlinească pe amândoi. Și Dumnezeu s-a îndurat de visul meu: mi te-a dat pe tine, cu toată dragostea ta mare, atât de mare încât nu există măsură pământeană care s-o măsoare. Mi te-a dat pe tine cu tandrețea ta de care aveam atâta nevoie, mi te-a dat pe tine ca muză a tot ceea ce făceam.

Te-am avut pe tine alături ca să pot învăța să trăiesc frumos, iubirea totală. Mi te-a dat pe tine ca să învăț, până nu e prea târziu, ce este iubirea adevărată. Pentru a învăța ce înseamnă să nu exista limite, ce înseamnă toleranța și înțelegerea dincolo de aparențe; pentru a învăța ce înseamnă adevărata prietenie, pentru a învăța împărtășirea fiecarui gând și fiecărui gest. Mi-ai fost alături pentru ca eu să te iubesc și să te respect pentru tot ce ai fost, pentru ceea ce ești și pentru ceea ce vei rămâne în sufletul meu.

Mi te-a dat Dumnezeu pentru ca eu să învăț ce înseamnă binele și răul, pentru ca eu să te iubesc până la lacrimi, până la moarte și până dincolo de ea. Pentru ca eu să știu ce înseamnă un om bun și răbdător, un om așa cum n-am mai întâlnit. Cât am fost alături de tine am intuit doar că trăiesc o iubire specială. Acum când privesc în urma îmi dau seama că într-adevăr, tu ai fost femeia pe care am așteptat-o și pe care am căutat-o. Îmi dau seama că alături de tine mi-aș fi găsit împlinirea. Am trăit totul alături de tine, iubirea totalăpentru ca iubirea noastră n-a fost doar iubirea dintre barbat și femeie, a fost iubirea în toate formele ei. Te-am iubit pentru tot ceea ce ai fost tu, te iubesc pentru tot ce mi-ai lăsat în suflet și mă rog lui Dumnezeu să mă ajute să păstrez în suflet tot ce mi-ai lăsat. Îți mulțumesc pentru toată încântarea pe care mi-ai adus-o în viață atunci când nu mai speram să existe așa ceva. Îți mulțumesc că mi-ai purtat mereu de grijă și mi-ai vrut binele.

Îți mulțumesc că ultimele tale gânduri au fost pentru mine și am să le păstrez cu drag în suflet. Așteaptă-mă la granița dintre lumi pentru că am sa încerc mereu să ajung la tine. Îți mulțumesc pentru toate câte mi-ai spus de când nu mai ești în această lume. Îți mulțumesc pentru viitorul pe care mi-l arăți prin fiecare lucru din jurul meu. Îți mulțumesc că, deși în altă lume, în cele mai grele momente pentru mine, ai găsit puterea de a-mi fi alături.

Aș vrea să-ți pot promite că voi împlini tot ceea ce ne-am visat. Îmi doresc să reușesc, dar acum n-am puterea de a mă aduna și de a continua. Ajută-mă tu iubito, ajută-mă așa cum ai făcut-o mereu.

Tu găsești întotdeauna în mine culoare. Iar eu nu găsesc decât un mare gol. Un gol ce ar trebui umplut măcar de patul ala confortabil în care mă așez noaptea. Sau de fereastra pe care privesc când vreau să mă pierd.

Căci pot să mă pierd așa de ușor. Mă pierd în oamenii de pe stradă, întrebându-mă ce poveste are fiecare. Mă pierd în copilul ăla pe care-l văd zi de zi la colțul străzii, cel care vinde flori și zâmbete sau doar le dăruiește oamenilor de pe stradă. Mie de fiecare dată mi-a dăruit un zâmbet. Un zâmbet de om matur, suprinzător chiar. Dar ochii lui… ochi care spun așa o poveste de copil.

O privire când tristă, când cu bucurii. Sau ar mai fi bătrânul care-și scoate câinele la plimbare seară de seară, deși e invers. Atâta blândețe are omul ăsta în el. Doar o văd. Nu-mi trebuie cuvinte. La fel cum nici cuvintele mele nu înseamnă nimic. Și la fel cum un zâmbet îmi poate face ziua mai bună. Îmi place să fiu liberă la mine în casă, mai ales în pat. Deși am impresia că așternuturile astea au văzut prea mult. Prea mult din dragostea mea o dată la câteva săptămâni și prea mult din zilele de duminică în care îmi luam cartea și cana cu ciocolată caldă în brațe. Prea multe pete de adevăr gol cu chip de înger și inima de gheață. Prea multe lacrimi absorbite de suflet. Prea multe mângâieri luate cu nerușinare pe furiș. Prea multe vise neînțelese de univers.

Hai să dormi cu mine Străinule, în patul în care nu ți-e deloc străin. Hai să mă îmbrățișezi până dimineață când fugi pe furiș. Hai să privim luna incompletă, la fel ca sufletele noastre… Eu sunt aici să-ți umplu un gol, iar tu la fel. Nu mă interesează viața ta. Mă interesează doar ochii ăia care se zbat să nu-mi arate mai mult decât trebuie. Mă interesează zâmbetul ăla când îmi atingi linia corpului. Mă interesează doar să te văd plecând împăcat de aici. Și mă interesează să nu te mai întorci niciodată.

Dar nu o faci. Nici măcar ziua în care vreau să fiu singură. Dau peste tine tot timpul. În noaptea cu lună plină și în apusul cel mai urât.

Ce să fac să păstrez mereu alături de mine această iubire care am primit-o cadou? Să mă rog? Să mă rog Ei, pentru că Ea a fost Dumnezeul meu. Am crezut în ea, mai mult decât am crezut în mine. Și totuși i-am arătat asta atât de puțin. Niciodată nu ne dăm seama care sunt lucrurile cu adevărat importante pentru viața noastră. Doar când pierdem acel ceva.

De ce a trebuit să moară iubirea in mine, ca să-mi dau seama că am iubit-o ca pe nimeni altcineva? Aș avea atât de mult de spus despre ea și totuși, atunci când m-așez în fața calculatorului ca să scriu, năvălesc amintirile. Și atunci „privesc” înapoi la un timp al fericirii mele. Cine a spus că „cea mai mare nefericire este amintirea fericirii” a spus un adevăr. Așa simt și eu. Nu pot să cred că nu mai este cu mine.

A fost mereu alături de mine, la bine și la greu, deși nu există nimic care să o oblige să facă asta. Îi mulțumesc că a fost mereu cu mine. Îi mulțumesc că a existat în lumea asta și că a petrecut câțiva ani alături de mine. Îi mulțumesc că a spus: „cei mai frumoși ani din viața mea au fost cei petrecuți alături de tine”.

Înseamnă enorm pentru mine. Dacă n-aș ști cu siguranță că măcar din când în când am reușit să o fac fericită, aă suferi mult acum. Am senzația că, nu numai că a avut grijă de mine, dar a avut grijă și de amintirile mele. Ele mi-au rămas acum. Și sunt multe. Aș vrea să-mi amintesc mereu fiecare moment petrecut împreună, fiecare zâmbet, fiecare glumă, fiecare dar pe care ni-l făceam.

Mi-e teamă, însă, că va veni vremea când am să uit toate aceste lucruri care au format un adevărat lanț de zâmbete pe buzele mele. Dar oricâtă vreme ar trece, n-am să uit. Nu pot să uit, pentru că este parte din mine, datorită ei sunt ceea ce sunt…ceea ce am ajuns astăzi..