Tag

Am iubit mereu

Browsing

Am iubit mereu, dar acum mai mult decât oricând. Acum îmi dau seama ce am pierdut. Ani la rând mi-a fost teamă că am să pierd iubirea pură ce o am în mine.

Nu, nu ma gândeam că moartea ne va despărți. Mă gândeam că poate vreo cauză lumească să se așeze între mine și ea. Și mă luptam cu mine, să fiu mereu mai bun, sa simt că o merit. Mă luptam și cu cei care nu ne înțelegeau. Mă luptam și cu mine, ca să nu pierd din nou.

Nu mi-am imaginat cum va fi viața mea fără o ea. Am crezut mereu că voi îmbătrâni alături de ea. Iar acum, unul dintre lucrurile cu adevarat dureroase, este tocmai să-mi trăiesc viața fără acea „ea”. Acum câteva luni nu aveam puterea nici măcar să-mi imaginez toate astea. Iar acum trebuie să trăiesc fără iubire. Sper doar, că acolo unde este ea, să vadă că n-am renunțat. N-am renunțat la iubirea care mă ține legat. N-am să renunț niciodată, pentru că ar însemna să renunț la mine și la ceea ce-mi doresc din suflet. N-am renunțat la visele mele. Și crede-mă, mă adun cu greu să continui ce am început de unul singur.

Nu știu dacă lacrimile ajută, dar dacă aș ști că se va petrece ca-n poveste, aș plânge ani în șir.

Iartă-mă, nu știu dacă sunt suficient de puternic să spun că aș face orice ca să fiu iar ca la-nceput dar…Mi-am dorit zile în șir să mor, ca să ajung la ea și apoi m-am speriat de moarte. Mi-aș dori să fiu mai puternic, dar în acest moment nu sunt decât un om care plânge de fiecare dată când ceva îi amintește de iubire, de dragoste și de… Nu pentru a uita vreo clipa ca trebuie sa iubesc,ci pentru ca amintirile ma pocnesc uneori pana imi iau glasul. Si sunt atâtea lucruri care îmi amintesc de dragoste și de încredere și de…

Mi-e teamă de momentul în care n-am să mai pot plânge. Mi-e teamă că va veni o vreme când am să caut disperat ceva care să-mi redea liniștea și n-am să-l găsesc. Ce se va întâmpla cu mine atunci? De unde o să iau atunci puterea de a merge înainte? Câteodată trăiești în mine atât de intens încât mă sperii. Alteori mă simt atât de departe de lume.