Tag

cugetari

Browsing

Dacă fiecare zi e așa cum am eu chef să fie, poate că astăzi nu-i deloc. Nici ierni, nici case, nici prieteni, nici întrebări, nici carne, nici schimbare.

Poate mă plictisesc poveștile despre iubiri neîmpărtășite și, în timp ce pare că ascult, sunt undeva prin ceața suspicioasă a Londrei, la o țigară cu Jack Spintecătorul (nu Daniels, că-i în State). Sau am plecat în Kenya să admir o girafă cum mestecă, cu capul în nori, vreo creangă înverzită de imaginația mea, cu entuziasmul echivalent cu-al unei vaci de pe la noi. Dar se aud hiene.

Mă scarpin de-o lene la umbra unui palmier uscat care-mi seamănă a cactus cu banane. Dar ce știu eu despre plante, până la urmă? Că-s toate verzi.

Dacă pornesc la pas, mă rog, cu gândul în genunchi, să nu mă întâlnească careva să mă întrebe ce mai fac. De parcă le-ar păsa. De parcă nu aș răspunde mereu același lucru. De parcă mie mi-ar păsa.

N-am luat nervii de acasă și chiar de i-aș fi avut, nu i-aș fi folosit cu alții. Că nu-mi ajung nici pentru mine. Îi am numărați și-s în monede de un cent, ca să-i uzez și pe plan internațional.

Și sunt a nimănui, așa, mergând pe nicăieri, făcând nimic, sărind peste gardurile lor, peste gardurile mele, fără hartă, dând cu piciorul în tot felul de păreri, explicații sau obligații. Sunt liberă să nu fiu nimic pentru nimeni ori de câte ori vreau. Și vreau. Sunt fiica singurătății, iubita lui nu știu și prietenă doar cu niciunde.

Liberă să fiu ce sunt și să nu îmi pun nici un fel de întrebare despre ce înseamnă asta. Mă tăvălesc în ce noroaie îmi plac și mă spal în apa de ploaie. Și dacă vreau să mă scobesc în nas, nu-s vinovată de încălcarea bunelor moravuri, pentru că nu le am. Iar dacă pierd vreun tren, îl iau mâine pe ăla de 16, că oricum nu mă așteaptă nimeni acolo unde merg.

Vorbesc despre lame de cuțit, șoareci, mirosul de tămâie din biserici pe care nu le frecventez; despre pianul din sufragerie pe care ar trebui să-l am; îmi amintesc cumva și de banca mucegăită din fața copilăriei mele pe care o mut într-un oraș despre care n-am auzit niciodată, și-o trântesc la un colț de stradă să mă așez cu mine la povești.

Rod imagini cu oameni pe care nu i-am întâlnit încă și probabil nici nu-i voi întâlni vreodată. Au chipul osos și pielea creață, aproape ondulată, și pământie. Unghiile-s negre pe dedesubt și părul uscat le intră în ochii care acum privesc spre târziu.

E o demnitate în barba lor și frunțile le sunt pătate de urmele unor foste vieți.Văd bătrânețe și mă transform în teamă. Văd moarte și-mi revin.

Cugetari despre iertare. Aproape fiecare dintre noi am fost raniti de actiunile sau cuvintele celorlalti. Poate mama ti-a criticat abilitatile parentale, poate colegul tau ti-a sabotat proiectul la care ai lucrat multa vreme sau poate partenerul tau a avut o aventura. Aceste rani pot lasa in urma lor sentimente de manie, de amaraciune sau chiar de razbunare.

Dar, daca nu practicam arta iertarii, s-ar putea ca noi sa fim cei care platim cel mai mare pret. Imbratisand iertarea, putem imbratisa, de asemenea, cugetari despre iertare, pacea, speranta, recunostinta si bucuria. Dupa citirea urmatoarelor citate si cugetari, ia in considerare modul in care iertarea te poate ajuta in drumul tau catre bunastarea fizica, emotionala si spirituala.

Nu suntem perfecti si nu traim intr-o lume cu oameni perfecti, iar aceasta realitate ne cere sa stapanim pe deplin arta iertarii.

Iata care sunt cele 37 de cugetari despre iertare care iti vor incalzi sufletul:

#1. „Numai cei curajosi stiu sa ierte!” – Lawrence Sterne

#2. “A tine minte raul înseamna a fi biruit de rau.” –  Sfantul Ioan Gura de Aur

#3. “Impaca-te cu Dumnezeu si multi oameni vor veni sa se impace cu tine.” –  Sfantul Serafim din Sarov

#4. “Dupa cum ne purtam noi cu aproapele, asa se va purta Dumnezeu cu noi.” – Sfântul Ioan Gura de Aur

#5. “Daca iertati oamenilor greselile lor, si Tatal vostru cel ceresc va va ierta greselile voastre.” –  Matei 6:14

#6. “Si, cand stati in picioare de va rugati, sa iertati orice aveti impotriva cuiva, pentru ca si Tatal vostru care este in ceruri sa va ierte greselile voastre.” –  Marcu 11:25

#7. “Si, chiar daca pacatuieste impotriva ta de sapte ori pe zi, si de sapte ori pe zi se intoarce la tine si zice: «Imi pare rau!», sa-l ierti.” –  Luca 17:4

#8. „Cel bland nu inclina spre razbunare, ci mai mult spre ieratre.” – Socrate

#9. „Cand n-am iertat eu insumi, mai pot sa fiu iertat?” – Mihail Iurievici Lermontov

#10. „A ierta este, in esenta, un atribut dumnezeiesc, iertarea omoneasca aparand in consecinta ca inca o proba a prezentei suflului divin in faptura.” – Nicolae Steinhardt

#11. „A refuza sa ierti poate fi infinit mai rau decat a ucide, deoarece crima este deseori un impuls al unui moment de fierbinteala, in timp ce lipsa de iertare este o alegere deliberata si rece a inimii.” – George McDonald

#12. „Iubirea este un act de iertare nesfarsita, o privire tandra care devine un obicei.” – Peter Ustinov

#13. „Atunci cand trecem cu vederea greselile altora, imitam extraordinara iertare a lui Dumnezeu.” – Ken Sande

#14. „Omule, dacă tu judeci, n-ai iertare, căci judecându-i pe alţii te condamni pe tine.” – Sfantul Apostol Pavel

#15. „Nu exista iubire fara iertare si nu exista iertare fara iubire.” – Bryant H. McGill

#16. „Daca ierti, iarta totul! Altfel n-ar mai fi iertare.” – Lev Tolstoi

#17. „Fii ingaduitor, caci toti avem nevoie de iertare.” – Seneca

#18. „Iertarea este calea spre intelepciune. Iertarea este curaj spre a trai cu putere.” – Claudiu Ovidiu Tofeni

#19. „Iertarea inseamna a te ridica mai presus decat cei ce te-au insultat.” – Napoleon Bonaparte

#20. „Cei slabi nu vor putea niciodata sa ierte. Iertarea este calitatea celor puternici.” – Mahatma Gandhi

#21. „Insulta va asaza sub nivelul dusmanului, revolta va pune la nivelul sau, numai iertarea va pune deasupra sa.” – Benjamin Franklin

#22. „Ura pe care o porti este un carbune aprins in inima ta care iti face mai mult rau tie decat lor.” – Lawana Blackwell

#23. „Nici o razbunare nu este atat de completa ca iertarea.” – Josh Billings

#24. „Intotdeauna iarta-ti dusmanii. Nimic nu-i agaseaza mai mult!” – Oscar Wilde

#25. „Omul virtuos trebuie sa imite arborele de santal care, atunci cand este taiat, parfumeaza securea care-l loveste. Un om care se gandeste sa se razbune, are deschisa propria sa rana, care altfel s-ar vindeca si s-ar inchide.” – Francis  Bacon

#26. “Dumnezeu este iertare. Ietarea este deja data, noi trebuie sa ne-o insusim, trebuie sa ne ridicam la vrednicia acestei iertari si atuncea vom vedea cum iertarea face parte integranta din iubire.” – Parintele Rafail Noica

#27. “Noi nu trebuie doar sa iertam, ci sa si uitam. Nu ierta doar din ascultare fata de Dumnezeu, ci din placere pentru ceilalti.” – Sfantul Ioan Gura de Aur

#28. „Cand nu-l ierti pe altul, nu-l amarasti atata pe el, pe cat te jignesti pe tine insuti.” – Sfantul Ioan Gura de Aur

#29. „Iertarea e cea mai puternica dintre puteri:  face bine atat celui care o acorda, cat si celui care o primeste!” – Goethe

#30. „A ierta inseamna a elibera un prizonier si a descoperi ca prizonierul erai tu.” – Lewis Smedes

#31. „Nu realizezi cat de puternic esti pana nu experimentezi iertarea.” – Paulo Coleho

#32. „Iertarea este mai buna decat razbunarea , intrucat iertarea este semnul unei naturi blande, pe cand razbunarea este simptomul unei naturi salbatice.” – Epictet

#33. „Daca am numara si am elimina din viata noastra pe toti cei care ne-au gresit , cat de putin , am ajunge sa nu mai avem pe nimeni alaturi de care sa traim. Intrucat, a fi social inseamna a fi iertator.” – Robert Frost

#34. „Iertarea nu este un act ocazional, ci o atitudine permanenta.” – Martin Luther King

#35. „Unul din secretele unei vieti fertile este sa ierti pe oricine si orice inainte de a merge la culcare.” – Ann Landers

#36. „Atunci cand ii judecam , ii indepartam pe oameni de noi ; cream o bariera , un zid.Atunci cand iertam , distrugem barierele si ne apropiem de ceilalti.” – Jean Vanier

#37. “A ierta este, in esenta, un atribut dumnezeiesc, iertarea omeneasca aparand in consecinta ca inca o proba a prezentei suflului divin in faptura.”  –  Pr. Nicolae Steinhardt

Aș vrea să scriu, însă cuvintele stau încleștate într-o încăpățânare absurdă și greoaie. Vreau să-mi revendic o identitate pierdută dar nu mai știu cine sunt , ce sunt, unde mă îndrept , ce-mi place să fac, la ce sunt bun.
O ambiguitate obscură mă învăluie cu voalul ei greoi și tot ce simt e că-mi vine să țip, să mă revolt..să-mi vărs toată irascibilitatea, toată energia negativă acumulată.Vreau să șterg cu buretele tot ce mă determină să nu mai fiu om..tot ce mă transformă tacit într-un trol hâd al societății noastre ,al acestei jungle îmbibate cu trivialitate și prefăcătorie.
De ce să joci rolul unui neputincios când măcar o dată ai putea încalca scenariul și să devii eroul? Sa fii tu personajul principal al propriei piese de teatru? Să-ți iei o dată pentru totdeauna hățurile în mâna ta tremurandă și să conștientizezi că ești mai puternic decat îți imaginezi.
În fiecare din noi zace suficientă putere, frumusețe si talent încât să ne creăm propriul univers ,până ce cel mai mic amănunt. Totul e să-ți dorești din suflet și să ai visuri cât mai mărețe. Măcar atât e moca în viața asta – să visezi! Viața e prea scurtă pentru a ține supărări. Iartă și pleacă mai departe .Și nu uita să te bucuri de chestiile mărunte care-ți condimentează existența, de suflete care-ți sunt destinate să te sprijine și de norocul de a simți iubirea prin toți porii tăi fizici și spirituali.
Ești mai norocos decât îți poți imagina, mai frumos decât vezi, mai deștept decât crezi, esti unic în universul acesta și ești suma poate a mii de vieți care te-au perfecționat, nu pentru a te subestima ci pentru că probabil ești din ce în ce mai aproape de ceea ce ar trebui să devii.
Zâmbește ! Nu-i ușor să nu-ți găsești locul .Adună-ți forțele și pornește-ți drumul. Nu-ți garantează nimeni scurtătura dar măcar nu mai mergi după turmă și nu mai stai așteptând în van indicatorul fals spre fericirea ta.
Iar fericirea ta se va concretiza și va prinde formă altăuri de acea persoană care nu va înceta nici măcar o secundă să creadă în acel TU existent dincolo de învelișul teluric.

Cine încearcă să se înalțe în iubire nu mai cade, căci înălțarea presupune un efort personal, iar iubirea născută din acest efort poate fi controlată. Căderea în iubire nu presupune nici un efort.

Când cazi în iubire, ceva se rupe. De aceea, cu cât această iubire dispare mai repede, cu atât mai bine. În caz contrar, riști să fii prins în o mie și una de capcane. Din cauza lor este atât de dificil să te desparți mai târziu de fostul partener de cuplu.

Când cazi în iubire, nu îți mai pui întrebări. Atunci când te îndrăgostești nu par să existe probleme, dar când încerci să te desparți, toate experimentele prin care ai trecut în timpul lunilor și anilor în care ați stat împreună – și care la vremea respectivă au reprezentat un mare dar din partea naturii – devin niște obstacole.

Voi vă faceți tot felul de promisiuni… Nu se pune problema că ați mințit sau că ați încerca în mod conștient să vă înșelați. În momentele de iubire aceste promisiuni par să vină direct din inima voastră, dar când aceste momente dispar… și este obligatoriu să dispară, căci povestea dumneavoastră de iubire a fost o cădere, și nimeni nu poate rămâne în această stare o veșnicie. Cineva trebuie să se ridice din nou. În momentul în care despărțirea se apropie, toate aceste promisiuni devin niște obstacole.

Înălțarea în iubire este un proces spiritual.

Căderea în iubire este un process biologic.

Biologia este oarbă. De aceea se spune că iubirea este oarbă. Iubirea de care vorbesc eu nu este însă oarbă și poate fi cu ușurință practicată de oricine. Nu trebuie decât un mic efort…

Iubirea trebuie să se nască din tăcere, din luciditate, din meditație. Ea nu înlănțuie niciodată. Cum ar putea crea iubirea niște cătușe pentru persoana iubită? Dimpotrivă, ea conferă libertate din ce în ce mai mare. Cu cât iubirea devine mai puternică, cu atât mai mare devine aceasta stare de libertate; cu cât mai mult accepți persoana partenerului așa cum este. Nu mai încerci să schimbi această persoană.

Irosim cuvinte mari pe oameni mici de prea multe ori, iar când întâlnim acel om mare cuvintele devin mult prea mici pentru el.

Obișnuința își spune de cele mai multe ori cuvântul, însă dacă reușești să asculți atent ce îți spune inima, în acel moment ai să întâlnești acel om… perfect. Momentele perfecte vin de la sine. Când râzi. Cu gura până la urechi cum îmi place mie să spun. Când te simți ca cel mai norocos om de pe pământ. Când îți depășești condiția. Când depășești acea limita impusă doar de mintea ta.

Uneori trebuie să pierzi ca să câștigi ceva mai bun. Trebuie să lupți cu tine. Nu cu cei din jur. Să dai șanse oamenilor să te cunoască așa cum ești. Să faci ceea ce te face fericit. Și dacă poți, fă și pe alții fericiți! Pentru că frumusețea vieții vine odată cu fericirea celor din jurul tău. Indiferent că e pentru un moment, o zi, un an sau toată viața. Oamenii uită tot ce ai făcut pentru ei, însă nu uită niciodată cum i-ai făcut să se simtă într-un anumit moment. Alegerea e doar a lor ce moment preferă să și-l amintească .  Tu fă ceea ce te face fericit!

Se spune că timpul vindecă rănile inimii. Eu nu cred. Eu cred că în timp înveți cum să nu te mai uiți în trecut și să privești spre viitor. În timp înveți cum să lași acele răni să sângereze, să le pansezi și să mergi mai departe. În timp înveți să râzi până îți dau lacrimile de fericire, să gândești pozitiv și să scoți tot ce e mai bun din tine.

Să te bucuri de mirosul de liliac, de o bere cu oameni noi și super faini, de clipe ce îți rămân întipărite în minte pentru tot restul vieții. Într-un final, cine te iubește.. te iubește așa cum ești!

Întodeauna noaptea a fost prietenul meu. Să scriu câte o scrisoare în noapte. Momentul în care toate fanteziile mele deveneau realitate, când totul era posibil, când întunericul mă înconjura și îmi dădea sentimentul de siguranță, atotputernicie, un sentiment mistic, relaxant, reconfortant.

Așa poate că se și explică fascinația mea pentru toate creaturile nopții: vampiri, vârcolaci, ninja, vrăjitoare, îngeri decăzuți. Sunt momentele în care stau nemișcat, cu mintea alergându-mi pe tărâmul oniricului, ticliuind o nouă ordine mondială sau zburând în purgatoriul realității.

Dar te-am pierdut prietene, acum întunericul mă apasă, mă zdrobește, mă sufocă. Visele mele se transformă în coșmaruri, iar gândurile negre îmi storc orice picătură de speranță. Îmi e frică să ne revedem, anxietatea nu mă lasă să dorm. Ai știut întodeauna să îmi alini rănile, dar acum nu faci decât să rupi crusta fragilă, lăsând să curgă valuri de suferință. De ce, de ce te-am pierdut?

Îți amintești cum eram doar noi doi, iubit și iubită, trup și spirit, adorat și adorator? Când eram gata să îmi vând sufletul diavolului în brațele tale, cum mă țineai de mână când îmi era frică de mine însumi. Te-am iubit și te iubesc, dar îmi trezești atât de multe amintiri dureroase. Trădare, trădare și iar trădare. Din cauza ei nu pot să dorm. Acum stau în noapte și mă gândesc și îmi curg lacrimi pe obraji, lacrimi pe care nimeni nu le vede, căci mâna ta nu a uitat niciodată cum să le șteargă.

Și mai aprind o țigară, și îmi zic că totul va fi bine, întrebându-mă de ce s-a ajuns aici, unde am greșit și cum aș fi putut să evit tot acest colaps. Și sufletul meu tânjeste să iubească și să fie iubit, și mâna zdrelită mai lovește odată peretele în frustrare, dar nimic nu se schimbă. Am învățat să construiesc castele de nisip care sunt distruse cu primul val, și am învățat să o iau de la capăt, să pun caramidă cu caramidă și o tornadă să strice casa purcelușilor. Și, am învățat să nu mă dau bătut, să lupt sau să mor, să zâmbesc sau să o iau razna. Viața mi-a dat lovitură dupa lovitură, am căzut și m-am ridicat. Nu mi-am plâns niciodată soarta, și nici soarta nu mi-a plâns de milă.

Dar, tu, noapte, tu ai fost cu mine și totul a fost ușor. Acum, mi-ai fost furată. Unde ești, unde sunt visele mele. Unde a dispărut somnul, speranța, zâmbetul, nepăsarea și cinismul? De ce reușesc să adorm doar când trupul meu cedează și nu mai e în stare să funcționeze? De ce am ajuns să dorm 3 ore pe două nopți? Cum se face că un lucru atât de mic mi-a pus capac atât de rău? Să fie oare pentru că am crezut că de data asta o să fie altfel? Prost, credul, idealist. Scânteia pe care am crezut că o văd nu a fost decât în închipuirea mea, sau… sau…

Și a mai trecut o oră dragă noapte, și pare că iar nu o să dorm. Dar, îți promit, îmi promit și mie, că astea nu o să mai dureze. O să mă ridic iar, și iar, și iar până când nimic nu o să poată să mă mai doboare. Am o inimă în piept care îmi joacă feste câteodată, dar, dacă e nevoie, o să o smulg și o să îi dau foc, o să o toc mărunt și o să o înghit. Fii puternic sau mori, fii puternic sau mori. Nimic nu există dacă nu vrei tu să existe, lucrurile au importanța pe care le-o dai tu.

Când plângi după zâmbetele de ieri, înseamnă că ai pierdut mult…când zâmbești pentru speranțele de mâine înseamnă că ai învățat multe…când inima ți-e ușoară și la bine și la greu, înseamnă că ți-e plină de dragoste adevărată…nu trebuie să reproșezi prea mult greșelile altora și nu le regreta pe ale tale…

Mulțumește vieții că ai pentru ce lupta…nu privi în urmă, nu implora nici viitorul…fi atent la prezent, căci totul se va regăsi mereu, aici și acum, în inima ta…

…ai simtit vreodată cum ucide tăcerea, răceala şi indiferenţa?

Încet…lent…ucide sentimente, relaţii, ofileşte, usucă suflete…sugrumă iubiri…erodează…până nu mai rămâne nimic…lipsa de comunicare este cel mai mare duşman al unei relaţii, de orice fel…este un zid de care degeaba te tot dai cu capul, încercând să pătrunzi dincolo…eventual rămâi cu capul spart…dar, tot pe dinafară rămâi…este o poartă la care baţi şi strigi degeaba…nu-ţi auzi decât propriul ecou…până ce ţi se face frig, până ce îţi îngheaţă sufletul umplut de durere…până ce nu mai ai glas să vorbeşti de unul singur, în pustiu…

Sunt atât de singur încât nu mai aud nici ecoul sufletului care te cheamă neîncetat… Aș putea să rog trandafirii…să-ți șoptească cu foșnet de petale cât de dor îmi e… aș putea ruga păsările… să-ți cânte cu triluri jucăușe cât de mult îmi lipsești….aș putea ruga stelele să-ți scrie pe cerul înstelat cât de mult te iubesc.

Până ce moare totul…până ce renunţi puţin câte puţin…tăcerea şi indiferenţa pot răni şi pot distruge mai mult decât orice cuvinte…

Oamenii intră în viața ta, te privesc și îți vorbesc. Spun că te plac, îți fac promisiuni, îți redă încrederea în tine. Te îmbrățișeaza apoi rămâi cu brațele goale întrebându-te:” De ce au plecat”?

Îți lasă amintirile, îți lasă promisiunile : ”Promit să fiu mereu lângă tine” …Îți lasă jurămintele : ”Nu te voi părăsi niciodată” …Îți lasă ție totul mai puțin sufletul întreg! Îți lasă iubirea mai puțin împlinirea! Te vezi din nou cu sufletul gol și aceleași întrebări: ”De ce eu”? „De ce din nou”?

Câteodată suntem la o răscruce de drumuri. Nu știm în ce direcție să mergem, nu mai știm cine suntem și nu știm spre ce ne îndreptăm. Avem atâtea gânduri care ne fură și ne trezim la un moment dat câutând visul care să dea lumina ochilor, adevar și pace inimii. Vrem o pauză care să ne facă bine sau o a doua șansă. Dar ne este greu la sfârșitul zilei să privim în urmă și să zâmbim…

Când am avut cea mai mare nevoie de înțelegere, nimeni nu m-a înțeles. Nici măcar nu și-a dat silința să o facă. Nimeni nu știe ce am îndurat și cât de greu mi-a fost, iar când o persoană îmi spune „te cunosc” mă sufoc…

Fiecare om își are propria sa lume mentală, modul său de a gândi, propriile căi de înțelegere a lucrurilor și căile sale de acțiune. Așa cum fața și vocea unui om diferă de ale celorlalți, la fel diferă și modurile de a gândi și de a înțelege.

Acesta este motivul pentru care apar atât de des neînțelegerile între oameni, chiar și între cei apropiați sau prieteni.

De regulă, noi nu putem înțelege corect viziunea celuilalt. De aici, fricțiuni, rupturi și certuri ce se produc într-un minut, chiar între prietenii vechi. Aceasta explică de ce pe pământ prieteniile nu durează niciodată prea mult. Ca să ne putem înțelege empatic unii pe alții, ar trebui mai întâi să ne acordăm pe frecvența vibrațiilor mentale ale celuilalt, renunțând pe moment la propria noastră frecvență.

Nu, nu mă cunoști. Nimeni nu mă cunoaște cu adevărat!

Zilele acestea am învățat ceva extrem de prețios. Niciodată, dar niciodată să nu renunțăm la comunicare.

Cred că majoritatea dintre voi căutați o iubire care să completeze practic tot ceea ce aveți voi. Să vă completeze caracterul, sufletul, inima….golurile. Majoritatea dintre noi tratăm lucrurile acestea cu superficialitate. Sentimentele, iubirea și toate cuvintele le aruncăm în goană după vânt.

Îți spun un secret! NICIODATĂ nu te-ai atașat cu adevărat de acea persoană, NICIODATĂ nu ai ținut la ea. Știi de ce? Pentru ca NICIODATA nu se renunta asa usor. Vrei ceva? Lupta. Lupta cu adevarat pentru asta. Lupta sa-ti îndeplinești țelurile, luptă să câștigi ceea ce vrei să fie al tău. Luptă, chiar daca ar fi ultimul lucru pe care îl faci. Știu că greșim enorm cu toții. Suntem oameni. Dar să fim sinceri. Nu se mai poate numi greșală atunci când abandonezi totul deoarece nu îți pică din cer. Viața este un drum plin de obstacole, pe care mulți se împiedică. Ne este atat de simplu să-i spunem unei persoane că “te iubesc” doar pentru a nu o pierde poate. Așa de senini am devenit în a da sentimente cu “kilogramul” și apoi să plecăm. Este o artă să știi să rămâi alături de persoana care poate te-a amânat că a avut motivele ei. . Suntem atât de superficiali.

Ne-am obișnuit că toată lumea să joace așa cum vrem noi iar dacă nu…tăiem. Dacă în sentimentele pe care ni le purtăm reciproc, poate au interevenit la momentul acela și câteva sentimente contradictorii…suntem hotărâți să înabușim acele sentimente nobile doar pentru că un alt sentiment nu așa nobil și-a făcut apariția. Suntem niște lași! Nu mai vrem să luptșm.

Sufletul nostru este ca o armată care își omoară proprii răniți. Adică…propriile sentimente. Știu, în zilele acestea a devenit din ce în ce mai ușor să spui “te iubesc”. Am înțeles. Dar….doar atât? Dovezile unde sunt? Suntem noi dispuși să luptăm pe viață și pe moarte pentru persoana iubită…În fire nu sunt expresii a-l destăinui, oricâte muze vor da tălmăcire, nimeni n-ar înţelege ce-i ” iubirea ”. De învăţaţi ce-nseamnă ” a iubi ” ,aveţi şi drept deplin la fericire. NICIODATĂ să nu spunem despre sentimente pe care nu le simțim.

În concluzie, cine te iubește … te caută, cine te vrea … îți spune, cui îi este dor de tine … te sună, cine nu … nu! ESTE SIMPLU. Să spunem “Te iubesc” dar…NU doar atât! Să FACEM “Te iubesc”,să devină realitate.