Tag

despre timp

Browsing

Ce este TIMPUL? Există? Iată 5 lucruri interesante despre timp:

1. V-ați întrebat vreodată de ce aproape întotdeauna există oglinzi lângă sau în lifturi?

Cu cât o cădire este mai înaltă, cu atât așteptarea liftului este mai îndelungată. Logic, nu? Iar timpul mort, cel în care nu faci nimic și doar aștepți, pare să treacă mai încet. Cunoscută fiind grija oamenilor de a controla ori de cate ori au ocazia felul în care arată, s-a ajuns la concluzia că ar fi indicată instalarea de oglinzi. Așa, oamenii vor avea ce face în timp ce așteaptă liftul, iar timpul li se va părea că nu mai trece atât de greu.

2. Călătoria în timp? Chiar e posibilă!

Vreți să călătoriți în timp? Atunci dați o fugă până la meridianul 180°, aflat în Oceanul Pacific. Acesta este asociat cu două fusuri orare. Un fus se întinde de la meridianul 172°30‘ longitudine estica până la meridianul 180° și are timpul legal egal cu UTC+12h. Celălalt fus se întinde de la meridianul 180° până la meridianul 172°30‘ longitudine vestica și are timpul legal egal cu UTC-12h. Între aceste două fusuri orare diferența de timp legal este de exact 24 de ore, adică o zi. Linia de demarcație dintre ele (meridianul 180°) se numește linia de schimbare a datei.

3. Vă plângeți că ziua e prea scurtă și nu reușiți să faceți tot ce aveți de gând?

Poate vă va mângâia gândul că, pe vremea dinozaurilor, ziua avea 23 de ore din pricina mișcării de rotație a Pământului, care era mai rapidă. Potrivit oamenilor de știință, peste 140.000 de milioane de ani, ziua va avea 25 de ore.

4. Chichen Itza și timpul
Știați că pe fiecare latură a celebrului monument maya există 91 de trepte? Fiecare parte reprezintă un anotimp, iar treapta finală reprezintă cea de-a 365-a zi a anului.
5. Cât durează un moment?
În engleza veche, momentul era o unitate de masură a timpului care echivala cu un minut și jumătate. Astăzi, momentul a devenit mult mai vag și înseamnă pur și simplu o perioadă foarte scurtă de timp.