Tag

dragoste pierduta

Browsing

Nu te urăsc . Cum aș putea? Sincer, nici nu cred că aș putea vreodată. Cu toate amintirile și trecutul nostru…sunt incapabilă să fac asta. Cu toate cuvintele ce ni le-am spus, cu acele cuvinte scrise, milioanele de „TE IUBESC”, n-aș putea și nu aș vrea să te urăsc vreodată.

Urăsc doar că încă te iubesc.

Mi-e greu și să scriu asemenea lucruri. E ca și cum oasele trupului meu nu vor să accepte așa ceva. Au trecut atâtea zile, și totuși, încă mă gândesc la ceea ce am fost cândva. La ceea ce erai când erai cu mine. Încă visez la tine. Și când fac asta, îmi petrec restul zilei întrebându-mă unde ești și ce faci în acel moment. Aș putea să pariez că spui altcuiva că o iubești. Și sunt sigură că o spui sincer. Asta e cea mai tristă parte. Că o spui cu adevărat din suflet.

Dar mi-ai spus-o sincer și mie.

Nu-ți face griji. Nu voi încerca să te cuceresc iar. Sau să-ți răscolesc amintirile cu mine în capul tău. Nu voi încerca să fiu în locurile pe care le frecventezi. Am încetat să mă prefac că va mai fi cândva „tu și eu” pentru că știu că nu este posibil. Doar că urăsc faptul că încă ești prezent în mintea mea. Urăsc că scriu mai mereu de tine. Urăsc că atunci când îmi povestești despre EA sunt geloasă. Urăsc toate astea.

Aș vrea să mă simt ca un om normal. Oamenii normali nu merg mai departe? Merg mai departe definitiv, fără remușcări? Uită trecutul? Pun pariu că ei nu visează la iubirile din trecut. Dar poate, ei au avut o iubire normală. Ceea ce am avut noi nu a fost normal. A fost o nebunie. A fost o obsesie, una peste alta, nu pot trăi fără acel tip de iubire. Încerc să mă conving câteodată că nu te iubesc. Cred că e adevărat într-un fel… Nu mai sunt îndrăgostită de tine. Nu te iubesc așa cum ești acum, abia te recunosc.

Dar te iubesc pe tine pentru cum mă iubeai. Și iubesc faptul că mă tratai ca pe o bijuterie scumpă. Și iubesc acel „TU” care plângea când ai plecat.

Nu te urăsc pentru că ai plecat. Nu-ți port pică pentru asta. Nu urăsc faptul că ești cu altcineva. Doar că știu că întotdeauna vei păstra puțină iubire pentru persoana cu care ai fost. Pentru persoana care niciodată nu te-ar fi lăsat să pleci.

Mulțumesc că m-ai făcut întotdeauna să mă simt în siguranță lângă tine. Mulțumesc că m-ai iubit în toți acești ani. Și îți mulțumesc că m-ai lăsat să te iubesc atât de mult încât să nu te pot urî vreodată.

Și mulțumesc că m-ai iubit atât de mult încât să iubesc pentru totdeauna barbatul care ai fost…

Niciodată nu te voi uita, indiferent cât îmi doresc asta…Să îți duc dorul e un sentiment cu care m-am obișnuit deja. Am fost nevoită să mă obișnuiesc. E rușinos pentru că e așa ușor să uiți persoane care știai că nu țin la tine. Dar să uiți pe cei care te iubeau? NU. Nu poți uita asta. 

Nu te mai iubesc.

Cel puțin nu așa cum o făceam cândva. Era genul de iubire 24/7, „până când moartea ne va despărți”, „vei avea copiii mei”…Acum e ceva în genul „uneori mi-e dor de felul în care mă țineai în brațe”. Acum e doar plină de tăcere, de poze vechi de Facebook și de „hei, ce mai faci?” o dată la câteva luni. E atât de ciudat când te gândești că în urmă cu câțiva ani împărțeai fiecare gând care îți trecea prin minte cu cineva care acum e doar un străin. Cum se poate asta? Când s-a schimbat totul? A fost într-o bună dimineață în care ai văzut soarele și ai știut că eu nu mai sunt a ta? Sau în seara în care ai văzut luna și ai crezut că e mai frumoasă decât mine? Cred că nu am să știu vreodată.

Nu mai îmi fac iluzii deșarte despre noi. Știu că s-a sfârșit totul. Au rămas doar urmele de pași în noroi, acoperite de ploile de sezon… Și ghici ce? Nu mai simt gustul amar de până acum. Mă face fericită că măcar am experimentat ceva ce a meritat. Mă face fericită că inima mea știe să iubească. Dar nu te pot uita. Nu încă. Cred că o parte din tine a rămas în inima mea. Sau ești încrestat pe ea. Scrijeleli care mă fac fericită și tristă în același timp. E ciudat cum timpul te ajută să te obișnuiești cu dorul de cineva. E ca și cum aș fi mulțumită cu asta. Pentru că am supraviețuit și inima mea bate în continuare chiar dacă are câteva zgârieturi pe ea. Și asta e tot ce contează. Îmi amintesc de tine o dată la câteva zile, față de trecut când fiecare minut și secundă erai prezent în gândurile mele. E oarecum plăcut.

Văd cupluri sărutându-se pe stradă și zâmbesc deoarece ne văd pe noi în ei. Mă bântui. Dar într-un fel în care nu mă mai sperie. Cred că asta se numește acceptare. În sfârșit accept totul. Accept că nu te voi uita niciodată. Încercând să te uit nu fac decât să pun sare pe rană.

Și e plăcut. Ești totdeauna cu mine chiar și atunci când nu ești prezent. E plăcut să știu, niciodată nu te voi uita indiferent cât aș încerca.

Iubirea este un sentiment care poate invada cel mai întunecat suflet cu flacăra afecțiunii și devotamentului atruist. Într-o viață plină de visuri și aspirații neîmplinite, doar iubirea poate impune un scop și o dorință…

Dar iubirea este rareori perfectă ca și în filme sau cărți. Iubirea este ca o fantomă, toată lumea o pomenește dar nimeni nu o întâlnește.

Am iubit de multe ori doar pentru a sfârși singură și disperată „neiubindu-mă” pe mine într-un sfârșit. Am fost rănită, nerespectată, umilită și abuzată sentimental în aproape toate relațiile avute. Am făcut nopți albe gândindu-mă dacă am fost cu adevărat îndrăgostită sau a fost doar dorința de a fi îndrăgostită.

Am și fost cu adevărat iubită…a apărut în viața mea ca vântul, m-a surprins cu inteligența sa…A atins nu doar trupul meu ci și adâncul sufletului meu. M-a ținut de mână în toate greutățile mele și m-a călăuzit pe cărări presărate cu petale de trandafiri…

Și-a pus brațele în jurul meu pentru a nu fi nevoită să simt racoarea nopții…Și-a păstrat scutul puternic în preajma persoanelor care ne doreau răul. Îmi deschidea ușile care până atunci îmi erau închise…

Niciodată nu voi uita parfumul pielii tale din momentele îmbrățișarilor fierbinți. Nu voi uita momentele călatoriilor făcute împreună, împărțind totul și râzând împreună. Nu voi uita momentele în care priveam cerul înstelat pe o plajă pustie, îmbrățișați, încălzindu-ne cu trupurile noastre.

Am trăit o întreagă viață în doar câteva ore petrecute lângă tine. Mi-am împlinit dorințele în momentele cu tine. Nu ești prezent fizic lângă mine dar te am în mintea mea, în visele mele, în rugăciuni…în cuvinte…

Voi muri singură cu gândul că ai fost parte din viața mea. Voi jeli tăcut dragostea mea pentru tine.

Se spune că o lacrimă are rădăcini mai adânci decât un zâmbet. Suferința naște poezie ? Sau suferința este poezie ? Cert rămâne faptul că marile capodopere au fost realizate în și prin suferință. Istoria a demonstrat-o în nenumărate rânduri.

Cu toții suferim. Suferim pentru că așa trebuie. Așa e croită lumea. Tot de noi oamenii. Noi am făcut ca suferința să devină o condiție esențială a vieții pe pământ.

Acum, faptul că suferința pe care o îndurăm, e de mai multe feluri (în principal sunt două la număr) suferința trupească și suferința morală, adică sufletească, precum mustrarea de conștiință, întristarea, deznădejdea, îndoiala, mânia, ura …nu face obiectul nostru discutat aici de a cataloga suferința pe sentimente. Totuși de reținut este ce ne spune Biblia și Biserica, și anume faptul că « Suferințele din lume sunt urmare a căderii omului din rai » (Facere 3,16) și « sunt urmări ale păcatului » (Iov 4,8 ;Pilde 22,8 Ieremia 4,18). De asemenea ele sunt «pedepse pentru păcate »(Levitic 26,24-28). Dar de vom primi toate suferințele cu răbdare și mulțumire, ne vor aduce mare folos duhovnicesc, spre mântuirea sufletului.

Nu-i așa că suferiți atunci când vă doare stomacul pentru ca nu ați mâncat sănătos, sau când vă doare capul pentru că nu mai contracarați stresul zilnic, cu puțină mișcare în natură ;sau poate suferiți când pierdeți un pariu la fotbal pentru că sunteți orgolioși,egoiști și plini de avarism, ori poate suferiți când vedeți că alții au bani și voi nu, și da, mai suferiți foarte mult când nu vă găsiți partenerul ideal așa cum îl doriți să fie și nu știți să apucați îndeajuns ce primiți între timp și vă treziți că sunteți singuri.

Și aș mai vrea să-ți spun ceva… O poveste de dragoste vrednică să fie numită astfel nu va avea un sfârșit. Nu se va încheia într-o despărțire dureroasă. Ci va dura până la moarte! Și nici cele mai mari valuri nu o vor putea distruge.

Ai privit în urma mea și-ai lăcrimat ușor spunându-mi un cuvânt ce nu-l pot uita așa ușor. Mă rog noapte și zi, să pot să te găsesc din nou, să-ți spun că încă mai regret greșala făcută și vreau să simt din nou cum te strecori la pieptul meu și-mi spui „Te voi iubi mereu”.

Sunt lacrimi ce și astăzi îmi umbresc obrazul și-aș vrea să fac ceva să te aduc din nou în viața mea, dar totul e fără rost căci tu ai plecat lăsând doar urma amară din sufletul meu și zâmbetul ușor crispat ce mi-a sfărâmat inima. Un loc de rai era o viață alături numai și numai de tine, dar totul s-a destrămat ușor asemeni unei pânze de păianjen. Ai fost asemeni unei brize ce-adie ușor pe valurile sărate ale mării și încă mai visez la chipul tău și ochii tăi de înger, dar singur în tăcerea mea și-n umbra din al meu destin mă-nchin la veșnica uitare căci tu nu ești acum decât asemeni unui gând amar ce-mi ustură inima cu putere.

Sunt zile în care mi se pare că nimic nu-mi merge bine, că aș vrea mai mult, că nu voi avea niciodată ce vreau acum…În clipa asta aș da totul pentru o noapte. O noapte în care visele să nu se mai sfârșească, o noapte din care să nu mă mai trezesc, o noapte în care să nu mă gândesc că va veni și o dimineață în care visul se va sfârși și eu voi rămâne ca Cenușăreasa fără prinț, fără caleașcă, fără vis…O noapte fără cuvinte, doar cu priviri, doar cu suflete…Cuvintele sunt înșelătoare și te trădează când te aștepți mai puțin. De aceea nu le vreau, am nevoie doar de tăcere, de liniște. O liniște în care singurele care vorbesc sunt sufletele. Ele nu pot minți, nu pot înșela, sunt pure…M-aș lăsa cuprins în brațe de un astfel de suflet care nu știe să mintă și m-aș pierde într-o lume ireală, doar pentru o noapte, doar pentru o clipă, doar pentru a simți ce n-am simțit nicicând… Aș uita că dimineața, sufletul ia formă umană, deci înșelătoare, și magia se risipește…Mi-ar fi teamă că visul s-ar pierde în ceața nopții ce se sfârșește… Vreau doar o noapte,..o noapte și nici o zi…

Strigând și invocând la nesfârșit o simplă dorință îmi spun „lasă-mă” căci tu nu ai făcut decât să sufăr și să plătesc ceva mai scump ca viața mea . Înainte mai pot să privesc chiar dacă totuși încă te iubesc, dar în același timp îmi tot doresc și-mi spun „Nu poți să fi așa…

Dacă m-aș face o mică rază de lumină m-aș strecura din nou în inima ta să simt că sunt un om, căci încă îți mai simt suflarea… mă uit în jur și văd doar ce-ai lăsat…, căci acolo unde ai fost tu, acum nu sunt decât umbre și știu că nu voi mai visa la fel ca atunci când tu ai fost în viața mea.

DA, nu pleacă ! Rămâne alături de tine indiferent de situație. Dacă totuși vrea să plece, nu-l opri. Viața fiecare alege cum să și-o trăiască.

Cred că îl iubești, că vrei să fie doar al tău…dar dragoste cu fortța nu se poate. Asta e alegerea lui, fie!

Nu alerga după himere. dacă te-ar fi iubit nu ar fi vrut să fie departe de tine, darămite să plece. Crezi că ii va fi mai bine? Poate ! Sau poate nu. Poate în câteva zile va cerși milă în ușa la tine. Iar tu îl iubești. Îi vei oferi mila ce ți-o cere? Îl vei ierta că a plecat fără să aibă cel mai mic regret, cea mai mică remușcare?

Eu cred că da. Inimii nu îi poți porunci. Ea îți poruncește ție. Îl vei ierta iar și iar…dar totuși, e normal?

Dacă a plecat, pleacă și tu din drumul său. Ieși cu prietenii, încearcă să te distrezi, sa uiți, chiar dacă e greu. Crede-mă, toate trec. Va fi greu, poate mult timp, dar cine știe, vei întâlni pe cineva mai bun…Și da, vei întâlni, dar numai când cel plecat iți va ieși din minte, chiar dacă din suflet nu. Și va fi mai bine, vei face să fie mai bine…

E greu când iubești, când sufletul ți se rupe în bucăți…simți că ești fără rost pe lumea asta. Dar să îți spun ceva…cineva aștepta acest moment, in care tu să fi libera, sa se poată apropia de sufletul tău, poate chiar să intre în inima ta. Și acel cineva îți vede suferința, te-a văzut prin ce ai trecut…te va proteja și va încerca să nu facă aceeași greșală ca cel plecat. De ce? Pentru că a așteptat mult timp până să te aibă în preajma sa, până să te iubească, să te țină în brațe…

Și te va iubi, mai mult decât ai sperat tu vreodată, vei ajunge să regreți timpul pierdut alături de cel plecat…și cel plecat, va fi doar o amintire, cu bune și rele…iar tu…vei fi fericită…

Când te va vedea fericită crede-mă, îți va cerși dragostea pierdută și acum oferită altuia. Și vei zâmbi, îl vei alunga cu indiferență…iar el va plânge așa cum ai plâns și tu cândva…