Tag

dragostea femeilor

Browsing

În universul acesta infinit mă simt ca o picătură de ploaie, care mai are puțin și se usucă, totul e aiurea, e un sentiment pe care nu l-aș dori nici celui mai mare dușman al meu, să simți FERICIREA dispărând, totul prăbușindu-se ca un stupid joc de domino în fața mea, lumina acoperită de întuneric, și să vezi cum IUBIREA este ucisă fără ca tu să nu poți face nimic, REGRET, DUMNEZEU ȘTIE CÂT REGRET.

Ai fost totul și încă ești totul pentru mine și inima mea, și sper să fi și în continuare. Simt că sunt ultimul om de pe acest pământ, secătuit de iubire, și dacă nici măcar ție nu îți pasă, atunci nu știu la cine îi va păsa. Și sincer nu mai vreau, nu m-ai vreau să pese nimănui de mine, eu nu le voi mai zâmbi, sper să nu îmi zâmbească nici ei, și așa acum nu pot înțelege un zâmbet dacă nu este al tău, și m-am rătăcit de mine după ce parcă ieri am încercat să îmi dovedesc iubirea și AM GREȘIT ,am greșit enorm de mult.

Poate pentru o clipă, ai să crezi că sunt nebun, și poate că așa și este, sunt nebun dar sunt nebun după tine. TU ești tot ce am mai de preț, tot ce am visat, tot ce mi-am dorit, și vreau să te văd, să te sărut și să fiu numai și numai al tău, nu pentru o clipă.

Ce pot face ?

Nimic, decât să aștept . Dar să nu crezi că te urăsc iubirea mea, pentru că în sufletul meu nu pot exista două sentimente contradictorii, și oricât aș vrea nu pot să te urăsc, chiar dacă amintirile și imaginea ta mă nimicesc, mă mistuie pur și simplu din adâncul sufletului, și nu pot face nimic pentru a opri această durere imensă.

O singură dată în viață găsești DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ, și aceasta dacă ai noroc, și eu am găsit-o, dar am pierdut-o pentru că am greșit atunci când am vrut să îmi demonstrez dragostea, și sper să o recuperez din nou, sper din tot sufletul că te iubesc enorm de mult…

„ Nu există dragoste adevărată așa cum este prima iubire ” zicea un bătrân și nu a mințit.

Am crezut în iubirea totală, fără limite și fără constrângeri. Am crezut într-o iubire specială care-mi va aduce împlinirea și familia la care visez de multa vreme. Am visat la o parteneră specială care-mi va aduce împlinirea și familia la care visez de multa vreme. Am visat la o parteneră care să mă iubească pentru ceea ce sunt, cu calități și defecte, și pe care s-o iubesc cu toată ființa mea.

Am visat să am alături un om cu care să împărtășesc aceleași vise și cu care să construiesc viitorul, alături de care sa muncesc cu bucurie și împreună cu care sa am copii care să ne împlinească pe amândoi. Și Dumnezeu s-a îndurat de visul meu: mi-a dat puterea să iubesc, cu toată ființa mea cea mare, atât de mare încât nu există măsură pământeană care s-o măsoare. Mi-a dat tandrețea de care aveam nevoie, mi-a dat ca muză a tot ceea ce făceam o femeie căreia să-i spun „Te iubesc”. Și am avut-o alături ca să pot învăța să trăiesc frumos.

Mi-a dat minte ca să învăț, până nu e prea târziu, ce este iubirea adevărată. Deși am răspuns la fiecare „mesaj de iubire”, simt că trebuie să mulțumesc celor care au fost alături de mine în momentele în care nu mai vroiam decât să mor și eu. La început erau doar „mesaje”, apoi mi-am dat seama că omenii ăștia chiar țineau la acel „EU”. Chiar însemnase ceva special pentru ei, nu numai pentru mine.

Era o consolare să văd că atât de mulți oameni au respectat și au iubit pentru ceea ce era acel „EU”. Și atunci am început să mulțumesc fiecăruia în parte și la toți laolaltă. Poate că fără să-și dea seama făcuseră ceva important pentru mine: mă ajutaseră să depășesc un moment greu. Ar fi fost cumplit dacă ei nu mi-ar fi fost alături.

Vorbindu-mi de faptul că trebuie să-mi trăiesc viața, m-au făcut să înțeleg că „EU”-ul meu era o persoană mult mai bună și mai deschisă decât știusem vreodată.

Ce să fac să păstrez mereu alături de mine această iubire care am primit-o cadou? Să mă rog? Să mă rog Ei, pentru că Ea a fost Dumnezeul meu. Am crezut în ea, mai mult decât am crezut în mine. Și totuși i-am arătat asta atât de puțin. Niciodată nu ne dăm seama care sunt lucrurile cu adevărat importante pentru viața noastră. Doar când pierdem acel ceva.

De ce a trebuit să moară iubirea in mine, ca să-mi dau seama că am iubit-o ca pe nimeni altcineva? Aș avea atât de mult de spus despre ea și totuși, atunci când m-așez în fața calculatorului ca să scriu, năvălesc amintirile. Și atunci „privesc” înapoi la un timp al fericirii mele. Cine a spus că „cea mai mare nefericire este amintirea fericirii” a spus un adevăr. Așa simt și eu. Nu pot să cred că nu mai este cu mine.

A fost mereu alături de mine, la bine și la greu, deși nu există nimic care să o oblige să facă asta. Îi mulțumesc că a fost mereu cu mine. Îi mulțumesc că a existat în lumea asta și că a petrecut câțiva ani alături de mine. Îi mulțumesc că a spus: „cei mai frumoși ani din viața mea au fost cei petrecuți alături de tine”.

Înseamnă enorm pentru mine. Dacă n-aș ști cu siguranță că măcar din când în când am reușit să o fac fericită, aă suferi mult acum. Am senzația că, nu numai că a avut grijă de mine, dar a avut grijă și de amintirile mele. Ele mi-au rămas acum. Și sunt multe. Aș vrea să-mi amintesc mereu fiecare moment petrecut împreună, fiecare zâmbet, fiecare glumă, fiecare dar pe care ni-l făceam.

Mi-e teamă, însă, că va veni vremea când am să uit toate aceste lucruri care au format un adevărat lanț de zâmbete pe buzele mele. Dar oricâtă vreme ar trece, n-am să uit. Nu pot să uit, pentru că este parte din mine, datorită ei sunt ceea ce sunt…ceea ce am ajuns astăzi..

Un bărbat poate să reușească să facă o femeie să plângă, la fel cum și o femeie poate să facă un bărbat să plângă. Diferența e că dacă acea femeie reușește să facă un bărbat să plângă, ei bine EA chiar a însemnat ceva cu adevărat pentru el…!

În general, noi oamenii, nu plângem pentru ca am fost prea slabi. Plângem pentru că am fost puternici prea mult timp, iar acum realizăm că acei oameni care ne-au făcut să suferim nu merită iertarea noastră și totuși le-o oferim în dar.

Asta e dragostea. E magia de-a face ca anumite lucruri să tresară în sufletul omului de lângă noi fără să-l atingem. E acea floare care înflorește de fiecare dată când privirile se întâlnesc și oferă acel miros atât de puternic și năucitor atunci când au trecut atâtea clipe de când nu s-au mai văzut.

E acel copil ce gângurește cuvinte fără noimă, dar care mereu te face să zâmbești chiar și atunci când inima îți este cuprinsă de tristețe, dar și acel bătrân care te învață cum să-ți îndrepți pașii spre acel necunoscut prin poveștile lui.  E acea dimineață în care te îmbraci mereu cu zâmbetul ei. E acea ploaie când dansezi cu stropii reci ce cad din cerul întunecat. E acel drum spre paradis, chiar dacă el e lung și nu e drept.

Asta e dragostea, credința oarbă în ceea ce tu simți și totuși am întâlnit oameni mult mai fericiți decât sunt eu și totuși au atât de puțin în viața lor.

Iubirea e ca un preș la intrarea în suflet. Ne lăsăm pe el toate sentimentele atunci când plecăm. Să le curețe altul dupa noi. Ne grăbim să închidem uși ,chiar dacă nu avem chei pentru a deschide altele noi.

Trântim totul în urma noastră,pe măsura durerii din suflet. Și cu cât ne doare mai tare,cu atât zgomotul plecării e mai tăios. Nu ne mai pasă,ne lepădăm de orice gest frumos și gând bun. Și uităm. Ce-a fost,cum a fost și cât a mai rămas în sufletul nostru. Și simțim pustiu și fără de șansă. Și fără cale de întoarcere.

Sinceritatea,ca și iubirea, e un paradox, doar ceva bun de comentat și care arăta frumos în cuvinte. Practic,însă,nu suntem decât niște primitivi lipsiți de sentimente și simț de răspundere. Nici măcar pentru propriile fapte. Suntem încontinuu într-o balanță a propriilor interese. Sinceritatea nu mai e o virtute,ci o scoatem ca pe o haină nouă,în ocazii speciale,doar când vrem să impresionăm . E trist cât de singuri suntem într-un secol în care am ajuns ,practic,să ne călcăm în picioare.

Nu-mi mai pun așa multe întrebări, nu mai mă uit atât de mult în jur ,indiferent, oameni, fapte, lucruri sau stări, chiar nu mai simt nevoia să analizez , să mă întreb sau sa îmi caut răspunsuri. Îmi ajunge să îmi placă sau să nu îmi placă ca și finalitate. Și-n funcție de asta să vreau sau să nu vreau ceva. Poate n-ar mai trebui să ne căutăm atâtea motive să simțim, să vedem goluri sau plinuri, să te doară sau să nu te doară. Să luăm lucrurile pur și simplu așa cum sunt și vin. Pe simplul motiv că, ne place sau nu, viața chiar e tot mai scurtă cu și pentru noi.

La ce să o mai risipim pe nimicuri ? Tot ce rămâne e : “bine că a fost, bine că am putut”.

Care este diferența dintre dragoste și obsesie? Nu te-au făcut amândouă să stai treaz noaptea, să bântui pe străzi, o victimă a propriei tale imaginații, a propriei inimi?

Nu te-ai scufundat în amândouă cu capul înainte, în nisipuri mișcătoare? Nu e fiecare bărbat îndrăgostit un prost și fiecare femeie o sclavă? Dragostea e ca ploaia: se transformă în gheață sau dispare.

Dragoste sau obsesie?

Acum o vezi, acum nu o mai găsești, indiferent cât de mult cauți. Dragostea se evaporă. Obsesia este mai reală, doare, ca un ac în fund, o piatră în pantof. Nu dispare într-o clipă. Un telefon de dimineață plin de regrete. O scrisoare care spune „Dragă, la revedere din partea mea”. Obsesia are un gust familiar. Ceva ce știi de o viață. Se instalează și stă la pândă, rămâne cu tine.

Dacă iubirea ta este atât de mare pentru a conține și renunțarea, numai atunci se poate numi iubire. Dacă renunțarea este destul de mare ca să conțină și iubirea, abia atunci este cu adevărat renunțare. Și cea mai mare creștere posibilă este atunci când un om le manifestă pe amândouă.

Viața este un flux permanent; totul se schimbă, se află în mișcare. Nimic nu este static, nimic nu este permanent. Ți-a fost inoculată ideea unei iubiri eterne, idee care îți va distruge viața. Te vei aștepta la o dragoste eternă din partea bietei femei, iar femeia se va aștepta la o dragoste eternă din partea ta. Dragostea devine secundară, durata devine principală. Iar dragostea este o floare atât de delicată, încât nu o poți obliga să fie nemuritoare.

O emoție care ar trebui legată și aruncată la gunoi, înlocuită cu gânduri mai serioase, mai puțin dureroase, mai pure…

Am învățat că a aștepta după alții înseamnă timp pierdut și amânări inutile.

Am învățat că nu are rost să mă zbat să fac parte dintr-o viață în care nu sunt dorit și nici să rămân în locuri unde nu mai am niciun rost.
Am învățat să fiu mai rezervat în a mă implica sufletește și să fac diferența între cei care mă iubesc și cei care doar mă folosesc.
Am învățat că rațiunea nu poate fi mereu în consens cu inima și că ambele pot fi supuse rătăcirilor.
Am învățat că iubirea nu trebuie păzită.
Am învățat că nu merită să plâng după oamenii care nu m-au iubit și care m-au abandonat. Că aceia care m-au însoțit o perioadă pe drumul meu, iar apoi au cotit brusc pe alte drumuri, nu au fost decât niște umbre, care doar m-au privat de soare…

Am învăţat că poţi continua încă mult timp, după ce ai spus că nu mai poţi.

Am învăţat că sunt oameni care te iubesc, dar nu ştiu s-o arate. Am învăţat că indiferent cât de mult suferi, lumea nu se va opri în loc pentru durerea ta.
Am învăţat că dacă doi oameni se ceartă, nu înseamnă că nu se iubesc, dar nici faptul că nu se ceartă nu dovedeşte că se iubesc. Am învăţat că viaţa îţi poate fi schimbată în câteva ore de către oameni care nici nu te cunosc.
Am învăţat că şi atunci când crezi că nu mai ai nimic de dat, când te strigă un prieten vei găsi puterea de a-l ajuta.
Am învăţat că scrisul ca şi vorbitul poate linişti durerile sufleteşti . Am învăţat că oamenii la care ţii cel mai mult îţi sunt luaţi prea repede…

Am învăţat să iubesc ca să pot să fiu iubit.

Când poți să iubești fără să ceri nimic înapoi, când poți să asculți fără să schimbi nimic în cuvintele  ce le auzi, să accepți orice vine cu zâmbetul în privire, să nu pui întrebări și să nu îți faci gânduri ca nu înțelegi de ce trebuie să fie așa, să nu încerci să o sau îl oprești langă tine nici măcar o secundă, ci să îi dai libertatea să facă ce vrea, să nu întrebi niciodată: de ce? …

Să nu fie condiții… să nu fie regrete, să fie doar liniștea care trebuie să o arăți…sa înțelegi că trebuie să mergi înainte zâmbind pentru că ai avut ocazia să iubești în așa fel. …Să nu te aștepți la nimic și să nu ceri nimic, ci doar să iubești pentru că trăiești și ai avut ocazia să arăți toate acestea… atunci sigur vei ști că ești iubit și că iubești..depinde doar de noi dacă suntem dispuși să arătăm adevarata dragoste…Iubire necondiționată …

Mai știm, oare, să iubim naiv, inocent, să oferim totul în dragostea noastră sau suntem mereu măcinați de constrângeri și resentimente? Și dacă iubim încă, naivi, ce să iubim ?

Putem iubi lumea, putem iubi clipa, pe cei de lângă noi , putem iubi totul. Dar plăcerea de a oferi dragoste, implică riscul de a fi răniți, de a ni se răspunde cu ură … neînțelegerea celor din jur ne poate face să nu mai iubim nimic … dar, pană la urmă, iubirea fie ea și pentru o clipă merită toate aceste riscuri ale eșecului.

Asta e iubire necondiționată …Căci, căutând mereu o cale de mijloc, între a iubi “nebunește” și a nu fi rănit, nu vom reuși să iubim nimic cu adevărat…

…Nimic nu se compară cu ceea ce simți când ți-ai găsit sufletul pereche …

Simțuri … Cineva care uneori îți învăluie sufletul într-o imensă duioșie, alteori te scoate pur și simplu din sărite…Cineva pe care mereu îl iubești…Cineva datorită căruia speri și disperi în fiecare zi…pentru care uneori ai răsturna munții, alteori ai da cu piciorul la tot…Cineva care parca-ți vorbește într-o limba necunoscuta…cineva care te face să iubești viața și în același timp să-ți dorești moartea sau măcar o amnezie, acolo…să termini cu toate!…Toate astea înseamnă iubire…

Când doi oameni se iubesc, se naşte o stea, care se va transforma într-una căzătoare atunci când iubirea lor se stinge. Dar oare câţi ochi rugători vor privi căderea acelei stele şi îşi vor pune o dorinţă.

Dorinţa unei iubiri, a unei noi iubiri care va da naştere la alte stele. Doar dragostea poate face să se ivească o stea, acea stea care iluminează acea dragoste.

Sunt zile in care mi se pare ca nimic nu-mi merge bine, că aș vrea mai mult, că nu voi avea niciodată ce vreau acum…

In clipa asta aș da totul pentru o noapte. O noapte în care visele să nu se mai sfârșească, o noapte din care să nu mă mai trezesc, o noapte în care să nu mă gândesc că va veni și o dimineață în care visul se va sfârși și eu voi rămâne ca Cenusareasa fara print, fara caleasca, fara vis…O noapte fara cuvinte, doar cu priviri, doar cu suflete…Cuvintele sunt înșelătoare și te trădează când te aștepți mai puțin.

De aceea nu le vreau, am nevoie doar de tăcere, de liniște. O liniște în care singurele care vorbesc sunt sufletele. Ele nu pot minți, nu pot înșela, sunt pure…M-aș lăsa cuprins în brațe de un astfel de suflet care nu știe să mintă și m-aș pierde într-o lume ireală, doar pentru o noapte, doar pentru o clipă, doar pentru a simți ce n-am simțit nicicând… Aș uita că dimineața, sufletul ia formă umană, deci înșelătoare, și magia se risipește…Mi-ar fi teamă că visul s-ar pierde în ceața nopții ce se sfârșește… Vreau doar o noapte,..o noapte și nici o zi…

Când ne uităm la cer, ne uităm la iubire, şi când doi îndrăgostiţi număra stelele, realizează că nu sunt singuri.