Tag

dragostea

Browsing

Dragostea este despre emoții și așteptări. E despre încredere și libertate. E despre copilul care aleargă desculț prin câmpul de maci și cască gura către cer atunci când plouă cu tunete, în miez de vară. E despre cuvinte care nu se spun fiindcă se transmit prin priviri și atingeri. Despre copacul care adăpostește la umbră câinele obosit de arșiță.

Dragostea e despre bătrâni învingători care s-au ținut de mână chiar și atunci când fiecare ar fi putut să meargă singur la drum. Despre îmbrățișări în somn și purtări de grijă. Despre certuri în care amândoi zâmbesc. Despre speranță. Despre greșeli care se vor iertate. Despre lacrimi nemărturisite. E despre respirațiile tăiate și dureri inevitabile. Despre începuturi cu entuziasm și sfârșituri glorioase. E despre câștigul din fiecare pierdere.

Dragostea e despre orice altceva decât despre propria persoană. E cel mai scump dar pe care Dumnezeu ni l-a dat, să-l dăm mai departe și să se întoarcă înzecit. Dragostea nu vrea să schimbe. Ea acceptă, rabdă și înțelege. Dragostea e o floare rară, care e protejată de legi divine, de aceea nu piere niciodată. Nimic ce vine de la Dumnezeu nu piere, ci se întoarce în El.

Dragostea e nebunie. E țipătul fetiței care își descoperă în păr un fluture albastru. E miros de liliac și iasomie în timpul nopților răcoroase. E despre două urme de îngeraș lăsate în zăpadă. Despre lucruri care te emoționează de nu știi dacă să plângi sau să râzi sau dacă deja le trăiești pe amândouă în același timp și nu-ți dai seama. Dragostea e despre oameni care nu se tem să sufere. Despre oameni care plâng și pe stradă atunci când le este dor. Despre cei care nu-i uită nimeni niciodată. Despre gânduri curate și rugăciuni adânci.

Dragostea e despre pasărea care cântă la fereastră în fiecare dimineață. Despre acoperișul casei. Despre pâmântul care odihnește doruri și nume. E despre degetul mic de la picior pe care nimeni nu-l bagă în seamă fiindcă îl are. E despre amintirile care te fac să devii nostalgic și sensibil. E despre lumina care face ziua mai senină. Despre adulții care cred în Moș Crăciun. E despre duminica în care se mănâncă în familie. Despre străini care îți urează de bine.

Dragostea e ceea ce te face să simți că trăiești. E despre mama care te întreabă ce vrei să mănânci și tata care face pe durul ca să n-o iei pe căi greșite. Despre eforturi nerăsplătite. E despre familie, prieteni, animale, florile din ghiveci și mușcatele de pe balcon. E despre roșul căpșunilor din grădină și despre colegul din prima bancă care te face să vrei să mergi la școală a doua zi. Despre examenele la care ai picat fiindcă ți-ai dorit prea mult să le iei. Despre șeful prea exigent pe seama căruia toți angajații glumesc în pauze.

Dragostea e despre sculpturi fără înțeles. Despre picturi ce nu se încadrează în vreun curent anume. Despre gânduri ce nu-și găsesc cuvinte potrivite. Despre culori. Despre copacul din mâinile tâmplarului. Despre paginile din fața cititorului. Despre dinții de pe scaunul dentistului. E despre mișcarea oaselor din picioarele dansatorilor. E despre firele de păr căzute în fiecare zi. Dragostea e despre reparații, cusături și șlefuiri.

Dragostea e despre oamenii care se ajută. Despre pâinea de pe masă. Despre apa pe care alții nu o au. E despre neputința în fața legilor naturii. E despre zâmbetele care se păstrează și-n cele mai teribile situații. Despre curaj. Despre umbrelele care adăpostesc necunoscuți. Dragostea e despre bărci, poduri și cruci. Despre munții care păstrează ecouri. E despre împotmoliri, ridicări și vindecări.

Dragostea e despre scaunele care așteaptă în jurul mesei. Despre povești cu unicorni și animale care vorbesc. E despre telefoanele care sună și cărțile cu rânduri subliniate. Despre pantofii cu toc de lângă patul lui. Despre paharul cu apă din care beau amândoi. E despre copiii doriți și multașteptați. Dragostea e despre milioanele de cuvinte care trec prin minte când tot ce poți spune e : „Uau!”

Dragostea e despre minunile cu care ne-am obișnuit fără să știm. Despre extraordinarul din fiecare lucru banal. Dragostea e despre tot ceea ce există în noi și prin noi. Despre încercarea de a defini universul trăirilor interioare.

Dragoste e ceea ar trebui să devenim dacă credem cumva că încă nu suntem.

Ești îndrăgostită până este cap de un tip, îl surprinzi uitându-se la tine, însă nu reușiți să stabiliți o punte de comunicare. Ce-i de făcut?

Dacă primești semnale pozitive de la el, însă nu vine la tine să vorbiți, poate fi din cauza faptului că pari genul de femeie inabordabilă. Sau poate este un bărbat nesigur pe el sau timid și nu știe cum să facă primul pas. Ceea ce înseamnă că ai putea face tu prima mișcare, lăsându-i de înțeles intențiile tale.

Iată ce trebuie să faci ca să-l determini să te abordeze!

Atinge-l

Contactul fizic este un bun indice pentru el că îl placi. Un semnal mai clar de atât nu îi poți trimite: atinge-i mâna ușor, ia-l pe după umăr sau fă-te că îți pierzi echilibrul și sprijină-te pe el. Aceste gesturi fizice îi vor transmite clar că îl placi și că poate să te abordeze.

Invită-l în oraș

Dacă nu funcționează prima strategie, poți fi directă. Este clar, ai de-a face cu un tip mai timid, mai sensibil, care nu îndrăznește să facă primul pas. Așadar, îl poți invita în oraș, fie la o cafea sau chiar la o cină romantică.

Cere-i numărul de telefon

Cu un astfel de bărbat timid, este clar că trebuie să faci tu mai toată ”treaba” astfel încât să se lege ceva între voi. Dacă îi ceri numărul de telefon, veți putea comunica mult mai mult. Afli astfel unde stă, ce îi place, ce puncte comune aveți, multe alte lucruri pe care nu ai reușit să le scoți de la el la cină.

Trimite-i mesaje cu subînțeles

Este timid, nu prost. Dacă îi scrii un mesaj cu subînțeles va ”extrage” exact esențialul: că ești îndrăgostită de el.

Astfel, îți vei fi recunoscătoare pentru că ai avut curaj să dai startul unei povești de dragoste la care, altfel, doar ar fi trebuit să visezi.

A fost cumplit. Dar am găsit puterea să suferința se zâmbesc ironic! M-a afectat mult, viața și-a urmat cursul. Pentru mine erai totul! Nimeni nu te va înlocui niciodată!

Eu am pierdut iubirea ta. Este echivalent cu a pierde dreptul de a trăi cu adevărat. Am încercat să te uit. Ce nebunie!

Era ca și cum aș fi renunțat să trăiesc. Poate singurătatea este pedeapsa pe care mi-a hărăzit-o cerul, și Doamne, cumplită e, căci cale de întoarcere nu am și durerea sfâșie trupul meu slăbit. Acum cred că în final ești mulțumită.

Liniștea dinaintea furtunii, căci privirea mea, gândurile spuse și nespuse, dar mai ales iubirea mea te va urmări mereu. Și ce mai rămâne din viață? O altă iubire e imposibilă, iar munca de zi cu zi, oamenii din jur, nu pot umple golul lăsat de tine. Mai păstrez în suflet ultima speranță. Dar eu, ce voi fi mâine și poimâine și alte 365 de zile, an de an fără tine? Timpul nu mă poate salva, am suferit cumplit.

Privesc în jurul meu! De puțin timp a început o nouă zi. Oamenii trec pe străzi, fără să știe că în spatele chipurilor de ceară, suferința se ascunde, fără să știe că mâine nu va mai fi, ca un suflet chinuit de îndoială și suferință moare. Am pierdut poate prima și ultima bătălie, cea cu care începe și se termină viața, bătălie ce dupa naștere și înainte de moarte dă sensul!

Faci ceea ce trebuie să faci ca să ajungi iar în acel punct în care erai super bine, în care erai mai mult decat împăcat cu tineși cu viața ta. Nu spun că regret lucrurile pe care le-am făcut. Spun doar că, mai devreme sau mai târziu, cu toții suntem niște criminali de iubiri. Ucidem sentimentele unor oameni care cred în noi. Ne ridicăm pe bucuria lor și în același timp ne construim fericirea pe nefericirea lor atunci când plecăm. Privim spre altă bucurie fără să ne pese pe ce anume călcăm şi ne însuşim trupuri ce ard de dorinţă în aşteptarea asta tâmpească.

Ironic, nu? Dragostea ar trebui să te salveze, dar totuşi ea ajunge să te distrugă exact când te aştepţi cel mai puţin. Pentru că dragostea neîmplinită e o fericire tristă!

Sunt momente când mă întreb dacă sunt fericit și ce reprezintă fericirea pentru mine? Este ceva abstract de care se leagă fiecare din noi sau ea exista cu adevărat?

Nu știu dacă aș putea da o definiție a fericirii, dar când mă gândesc la fericire mă gândesc la tine, la chipul și zâmbetul tău. Îmi vin în minte lucruri mărunte, dar speciale fiindcă tu ești acolo în acele amintiri. Mă gândesc la momentele petrecute în zori când pe jumătate somnoroși ne bem cafeaua împreună, la nopțile când adormim îmbrățișați amândoi, la momentele de neliniște pe care le trăiesc atunci când nu ești lângă mine.

Cred că aceasta este fericirea: să ai cu cine împărți totul; altfel la ce bun mai trăim? Fericirea mea ești tu, ce norocos sunt că exiști și că ești a mea…

Deschizi un cufăr plin de amintiri ce au o aromă, o culoare, un miros, un surâs. Te lași imbrățișat de sunetul acelei amintiri, te lași înconjurat de esența ei. Apoi îi dai drumul, o lași să zboare către cerul minții tale, deși ești conștient că mai devreme sau mai târziu se va întoarce din nou la tine și se va așeza liniștită asupra simțurilor tale, învăluindu-le în încercarea de a le amorți. Și stai acolo, luptând cu o amintire. O amintire ce învinge întotdeauna prezentul, ca un mort ce îl domină mereu pe cel viu.

Am încercat de multe ori să aflu ce este dragostea, am câutat definiții, citate, explicații științifice, dar nu sunt pe deplin mulțumit  de răspunsurile găsite. E greu să înțelegeți acest sentiment din cele spuse de alții; unii sunt euforici, alții sunt triști, mulți sunt fericiți, dar la fel de mulți suferă. Pentru mine dragostea este euforia care pune stăpânire pe mine atunci când mă gândesc la tine, este tristețea care mă învăluie ori de câte ori nu sunt lângă tine, fericirea profundă pe care o simt în suflet la auzul vocii tale și suferința de a te vedea pe tine suferind.

Fie că sunt clipe fericite, fie că sunt momente grele, tu ești mereu lângă mine.