Tag

iubirea adevărată

Browsing

Cred că am murit în brațele tale, noaptea trecută … când m-au cuprins și m-au mângâiat cu a lor caldură. Nu știu dacă e chipul tău sau vocea ta sau poate e atingerea ta aceea care m-a făcut să uit de tot și să mă las cuprins de-o dulce toropeală și am devenit captivul tău pentru totdeauna.

Iar astăzi, la amintirea acelor clipe, mă învăluie aceeași senzație de căldură, fremătare și nerăbdare de a cădea din nou pradă brațelor tale.

Sunt um om norocos, mă număr printre puținii binecuvântați să cunoască dragostea adevarată, acel sentiment care îți pârjolește inima și ți-o lasă aridă, încât nici o altă dragoste, în afară de a ta, nu mai poate crește pe ea. Of…am murit în brațele tale! Este un sentiment atât de puternic încât cred că inima mea, e neîncăpătoare pentru ea. Vorbesc despre o dragoste care te face să uiți de tine, îți dă dureri de cap, te face să îți tremure stomacul, să crezi că astăzi e cea mai fericită zi a ta și mâine cea mai tristă…

De ce să-mi pese că e iarnă c-afară-i trist și e pustiu? …că pomii-și dezgolesc a lor coroană și acuma ceru-i cenușiu; că nu mai sunt privighetori să-mi cânte în imnuri de iubire, fericirea…De ce să-mi pese de acestea toate, când lângă mine alături e iubirea…, când lângă mine ești tu…?!? Acum nu te văd, nu știu cât de limpezi ți-s ochii, dar ești într-un fel înserarea ce mă adoarme în brațele frumuseții; că suntem nemuritori, ești sărbatoarea zilelor ce trec și dansul acestui vânt primăvăratec peste poticniri, regrete, doruri.

Ești mâna ce-mi scrie grăbită gândurile, alaiul emoțiilor, ești roșeața obrazului meu, timp ce doare în ființa mea, ești plăcerile și întoarcerile, ești acest neaflat, în tot ce sunt. Ești născută din viața însăși, ești pentru a-mi fi natura frământărilor, bucuriilor și nebuniilor , ești, pentru a-mi fi fericirea ce sprijină eternitatea să nu cadă în timp.

Ești gingașul loc unde se adună tot ce sunt și ce-aș putea să fiu, pentru a mă vedea ca om, ca iubire de viață!

Până să te întâlnesc am crezut că știu ce înseamnă să iubești! Dar ce amarnic m-am înșelat!

Astăzi dacă mă întreabă cineva ce e iubirea, aș răspunde că o viață întreagă îți trebuie pentru a găsi răspunsul potrivit. Iubirea e zbucium, lacrimi, suferință, nori, dar e și liniște, zâmbet, bucurie și soare. E un amestec de stări care te copleșesc, te învăluie, încât uiți de tine. Iubirea înseamnă renunțare, compromis, generozitate și sacrificiu.

Și dacă ești în stare să duci toate acestea,înseamnă că măcar o dată în viață ai cunoscut iubirea adevărată. Dar măcar știi ce înseamnă să iubești ?

Da te iubesc! Te iubesc așa cum spicele grâului copt în arșița verii adoră roua dimineții. Da te ador! Așa cum luna adoră stelele și vraja nopților. O spun și o repet la infinit: te iubesc sufletul meu! Voi fi mereu aici , doar strigă-mă,și voi veni! Voi prețui mereu căldura sufletului tău. Așa cum pământul prețuiește stropii de ploaie.

Îți mulțumesc pentru tot ceea ce îmi oferi , pentru că mi-ai făcut un loc al meu în inima ta. Îți mulțumesc pentru că mă iubești.

Pentru tot ce am trăit alături de tine, îți mulțumesc! Nu credeam vreodată să găsesc pe cineva care să mă iubească așa cum sunt, cu bune și rele, cu frumos și cu urât, cu bucurie și tristețe, cu lacrimi și cu zâmbet. Și când te-am găsit, am simtit ca lumea a fost creata numai pentru ca noi doi sa ne gasim unul pe celelalt, pentru ca doar impreuna putem realiza ce am visat, unul fără altul nu avem nici un rost.

Și ca să-ți spun că te iubesc, ar fi prea puțin.Ce înseamnă să iubești ? Simt că tu ești a doua mea natura, un singur spirit binecuvântat să existe pe Pământ, în mine și în tine…