Tag

iubirea de sine

Browsing

Crezi că ai nevoie de „jumătatea potrivită”. Crezi că ai nevoie de cineva care să te completeze, care se potrivește cu tine perfect, care devine piesa lipsă din puzzle-ul vieții tale.

Crezi că părți din tine sunt incomplete. Te gândești că, găsind persoana potrivită vei fi un întreg. Te gândești că atunci când te așezi singură în pat noaptea, există probabil o persoană care îți poate oferi fericirea de care ai nevoie.

Dar să fim serioși, nimeni nu te va completa. Tu ești un tot. A te îndrăgosti e un sentiment puternic. Te poate încărca cu sentimente de care nici măcar nu aveai habar ca există. Te va face să te simți mai vie decât te-ai simțit în toți anii care au trecut. Iubirea e magică și te răsplătește. Dar iubirea nu te va face să te simți tot timpul la fel. Curând va trebui să îți înfrunți proprii demoni. Te vei înfrunta cu tine însăți, indiferent cât de mult te iubește persoana de lângă tine. Niciodată nu va fi destul pentru tine. Nu contează cât de mult te va face să râzi sau să zâmbești, nu contează cât de mult ține la tine, va trebui să te iubești pe tine însăți ca și cum nu ai fi într-o relație.

Nimeni nu te poate face fericită 24/7. Nici măcar iubirea nu are acea putere. Și când iubirea se termină, trebuie să ai puterea de a păstra în inimă iubirea de sine. Să te iubești pe tine însăți în continuare, ca și cum nimic nu s-a întâmplat. Și când dragostea are fluctuații, când conversațiile se transformă în certuri și tăcere, ai nevoie de putere să te poți ridica singură. Trebuie să fii acea persoană pe care o iubești încă. Nu ești doar o piesă dintr-un puzzle. Nu ești parte dintr-un întreg.

Ești deja cea mai frumoasă și magnifică persoană din univers. Deci nu-ți subestima frumusețea. Nu te subestima pentru cineva. Ești destul, pentru tine. Ești mai puternică decât crezi, înăuntrul tău.

Oprește-te câteva minute și gândește-te la viața ta, la ce îți place la tine, la lucrurile care te fac să fii mândru de tine, la lucrurile care îți ies bine, la ce te face fericit în fiecare zi, la ce te face sa zâmbești sau să râzi în hohote, la ce te face să simți că trăiești.

Gândește-te și la lucrurile care nu îți plac în viața ta… poate fi relația cu tine, cu partenerul tău, cu job-ul tău…Perfect, este important să le recunoști, să le accepți și apoi să stabilești cum ai vrea să arate lucrurile pentru a fi mai fericit cu tine, pentru a avea o relație mai bună cu tine, pentru a te respecta și a te iubi mai mult.

Cu toții iubim oamenii încrezători și plini de carisma. Aceasta este o dorință din subconștientul nostru și nu putem face nimic contra ei. Compasiunea este importantă, dar de obicei oamenii vorbesc și își deschid sufletele în fața celor care sunt încrezători .

Când te iubești arăți mai bine, asta pentru că te concentrezi pe punctele tale forte în loc să vezi imperfecțiunile. Mulți avem imperfecțiunile noastre dar multora nu le pasă de ele. Pentru că atunci când te iubești știi ce meriți. Când te iubești nu ai accepta niciodată să fii tratat altfel decât cu iubire, nu vei fi niciodată jignit sau nerespectat într-o relație și acest aspect este un lucru foarte important pentru o viața de familie fericită și sănătoasă. Să lăsăm sentimentele precum vina, rușinea și furia să se dizolve. Invităm în viața noastră responsabilitatea, creativitatea și puterea.

Un aspect important al dobândirii puterii de a nu renunța este capacitatea de a rămâne realist în legatură cu ceea ce îți dorești și mai ales în legătură cu timpul pe care îți propui să îl acorzi îndeplinirii dorințelor.

Poate că vei avea nevoie de sprijin în demersul tău. Caută-l în relația cu un psihoterapeut, cu un grup de suport. Dar ai încredere că merită să cauți în tine pentru a ajunge la… IUBIREA DE SINE.