Tag

iubirea

Browsing

Nu îmi mai lipsești așa mult în ultima vreme. Nu îmi lipsești nici măcar în momentele de sărbătoare sau în momentele în care beau prea mult vin. Sunt totuși mici momente în care îmi lipsești…

Mici momente care nu înseamnă nimic pentru cineva străin de noi, care nu știe secretele noastre…Îmi lipsești uneori atât de puțin încât abia o simt. Dar o simt. Inima mea simte. Odată, mi-ai lipsit când stăteam pe marginea patului meu deranjat. Era o sâmbăta. Stăteam întinsă și răsfoiam Youtube-ul prin clipurile sale nesfârșite. Iar apoi, dintr-o dată, am simțit un nod în gât. Era o sâmbătă plictisitoare, plină de cafea și reprize de somn. Dar, mi-am amintit acele sâmbete care nu erau atât de plictisitoare. Care erau pline de cafea bună, de țineri de mâini, de săruturi lungi, de evadări în brațele tale pe care le simțeam ca și casa mea.

Nodul în gât s-a format din cauza asta, că tu erai casa mea. Iar acum nu mai ești.

Îmi amintesc un alt moment în care mi-ai lipsit. Am comandat o mică gustare împreună cu un grup de prieteni. Un prieten bun a comandat pâine prăjită cu Nutella și banane. Îmi doream atât de mult să îmi comand și eu același lucru, dar acel nod în gât mi-a tăiat oxigenul. Iar mahmureala din acea zi m-a amețit. Poate a fost doar că mi-am amintit de tine, care nu erai acolo. Am comandat totuși o pizza cu un ou deasupra, dar cu ochii eram tot la pâinea prăjită a colegului de masă. Simțeam până și aroma acelei Nutella. Mi-am amintit cât de mult îți plăcea ție sandwich-urile cu banane și Nutella. Și când ne luam cafea la tine acasă, râzând ca doi mici copii la ziua lor de naștere, pentru că știam ce avea să urmeze. Îmi amintesc fețele noastre pline de minunăția unt de arahide și Nutella.

Nutella, banane și săruturi. Astea erau viața noastră.

Câteodată nu sesizez acel nod în gât. Uneori simt doar puțină durere. Ca și atunci când îmbrățișez un bărbat care miroase ca și tine. Sau când beau o bere de care îți plăcea ție. Uneori, se întâmplă când țin de mână pe cineva și îmi amintesc de prima dată când m-ai ținut de mână. Și acum simt cât de umede erau. Uneori, se întâmplă când sărut pe cineva, imediat panicându-mă pentru că niciodată nu ești TU. Se întâmplă aproape tot timpul. În mici momente. Câteodată mă întreb dacă acele mici înțepături de durere vor dispărea. Știu doar că ție ți-au trecut.

Sper doar ca uneori, să îți amintești de mine când vezi margarete sau când auzi vreo melodie de-a lui Taylor Swift. Și sper să te gândești la mine când vezi un câmp de floarea-soarelui, și când mănânci sandwich-uri cu banane și Nutella.

Nu mai vreau iubirea ta. Vreau doar să accept că s-a întâmplat totul. Pentru că în acele mici momente, le simt atât de departe…

Iubirea nu trebuie să aibă reguli. Nu trebuie analizată, studiată în cele mai negre zile și nu trebuie să fie scrisă într-o formulă atât de rigidă.

Ea nu trebuie adăugată intr-un „top” sau în vreo ecuație matematică cu răspunsuri bune sau greșite. Iubirea nu a fost creată să fie ceva ce trebuie gândită logic înainte de a cădea în brațele ei…Ea nu trebuie examinată. Pentru că analizând fiecare părticică din ea atunci când suntem îndrăgostiți, stricăm toată frumusețea ei. Strică acea căldură interioară care te cuprinde, zâmbetul neașteptat care îți luminează inima, strică frumusețea existenței.

Iubirea e menită a fi magică, nu ceva ce se poate face într-un laborator științific. Ea trebuie să fie liberă, să plece atunci când vrea, să o primești atunci când simți nevoia. Când simți că e bine să o primești în viața ta, nu încerca să o oprești. Nu fugi de ea. Dacă simți că te îndrăgostești, nu încerca să te convingi că nu e o ideea prea bună. Urmează-ți instinctul. Dar permite zidurilor care te înconjoară să se spargă ușor…Deschide toate ferestrele și lasă realitatea iubirii să te lovească cu toată gloria sa. Las-o să intre în viața ta.

Iubirea nu trebuie să te sperie. Nici măcar nu trebuie să fie ceva la ce să te gândești de două ori. Lasă inima să simtă totul. Spune-i că îl iubești și spune-o din inimă. Demonstrează-ți că ești capabilă de o iubire inimaginabilă. Demonstrează-ți că îți e permis să iubești. Ți-e permis să simți totul și să simți iubirea cu fiecare partea a trupului. Demonstrează-ți că totul e posibil chiar dacă toată lumea îți spune NU.

Oferă iubirii ceea ce merită. Oferă-i o șansă. Nu te mai gândi, nu mai analiza totul în amănunt, nu asculta acele voci care îți spun că nu va merge. Fă saltul spre iubirea pe care întotdeauna ți-ai dorit-o. Ia iubirea de mână și aleargă spre lumina sa. Și te rog, nu o lăsa să plece…

Iubirea este un sentiment care poate invada cel mai întunecat suflet cu flacăra afecțiunii și devotamentului atruist. Într-o viață plină de visuri și aspirații neîmplinite, doar iubirea poate impune un scop și o dorință…

Dar iubirea este rareori perfectă ca și în filme sau cărți. Iubirea este ca o fantomă, toată lumea o pomenește dar nimeni nu o întâlnește.

Am iubit de multe ori doar pentru a sfârși singură și disperată „neiubindu-mă” pe mine într-un sfârșit. Am fost rănită, nerespectată, umilită și abuzată sentimental în aproape toate relațiile avute. Am făcut nopți albe gândindu-mă dacă am fost cu adevărat îndrăgostită sau a fost doar dorința de a fi îndrăgostită.

Am și fost cu adevărat iubită…a apărut în viața mea ca vântul, m-a surprins cu inteligența sa…A atins nu doar trupul meu ci și adâncul sufletului meu. M-a ținut de mână în toate greutățile mele și m-a călăuzit pe cărări presărate cu petale de trandafiri…

Și-a pus brațele în jurul meu pentru a nu fi nevoită să simt racoarea nopții…Și-a păstrat scutul puternic în preajma persoanelor care ne doreau răul. Îmi deschidea ușile care până atunci îmi erau închise…

Niciodată nu voi uita parfumul pielii tale din momentele îmbrățișarilor fierbinți. Nu voi uita momentele călatoriilor făcute împreună, împărțind totul și râzând împreună. Nu voi uita momentele în care priveam cerul înstelat pe o plajă pustie, îmbrățișați, încălzindu-ne cu trupurile noastre.

Am trăit o întreagă viață în doar câteva ore petrecute lângă tine. Mi-am împlinit dorințele în momentele cu tine. Nu ești prezent fizic lângă mine dar te am în mintea mea, în visele mele, în rugăciuni…în cuvinte…

Voi muri singură cu gândul că ai fost parte din viața mea. Voi jeli tăcut dragostea mea pentru tine.

Îmi pare că bărbații sunt mai aproape de definiția iubirii. Culmea, tocmai ei, acești presupuși mincinoși și infideli, indiferenți și veșnic copilăroși. Iubirea lor pare rece fiindcă lipsește patetismul cuvintelor după care toate femeile tânjesc, crezând că acestea sunt singura dovadă a sentimentelor existente în sufletul bărbaților.

Se întâmplă, însă, ca bărbații să iubească diferit fiindcă, prin natura lor, sunt mai ancorați în realitate decât noi, femeile. Ei protejează, creează, inventează și se străduiesc să construiască visele noastre, dar nu se laudă cu munca lor. O fac în tăcere și le-o poți citi în priviri.

Bărbații iubesc păstrându-și demnitatea, nu se târăsc în noroaie, iar dacă sunt grav răniți, tot fizic se manifestă și foarte rar prin vorbe. Nu sunt capabili de răutate, fiindcă rămân aceeași copii care au fost cândva obraznici cu mamele lor, ca mai apoi să le apere și de o muscă. Sunt serioși în dragostea lor, nu dramatici, nu joacă roluri, de aceea replicile lor nu seamănă cu cele pe care le vedem în filme.

Bărbații nu trădează. Ei rămân acolo, chiar dacă lipsindu-le lucruri și găsindu-le în altă parte, ar putea să plece oricând. Au onoare în dragostea lor. Nu se fandosesc cu ceea ce simt și nu așteaptă ridicări în slăvi. Poate fiindcă o dată ce întâlnesc dragostea, ajung să o considere firească, fără să o calce în picioare, fără să o trateze ca pe un obiect de porțelan.

Bărbații pleacă atunci când nu mai au pentru cine să construiască vise căci nu mai cred în ochii celei care visează. Vor accepta lipsuri, vor continua să zidească în ciuda faptului că, noi, femeile vrem tot mai mult și de prea puține ori ne dăm seama de cât de multe s-au făcut deja. Vor păstra același drum lângă persoana aleasă, chiar dacă nu e tocmai ceea ce ei au visat pe când încă puteau să facă asta, chiar dacă acea persoană nu e Ileana Cosînzeana. Căci bărbații nu au nevoie de povești, ei le creează doar de dragul nostru. Vor trece peste ei de atâtea ori, însă nu vor trece peste trădări, tocmai de aceea femeile ar trebui să învețe mai multe despre onoare și prietenie.

Pentru femei, prieten înseamnă, de cele mai multe ori, cineva care tace atunci când ele aberează, le aprobă la final și le răspunde la telefon atunci când au impresia că trec prin cel mai dramatic moment din viața lor, care, de fapt, oricum doar se repetă la nesfârșit, din aceleași motive tâmpite.

Omul ce l-ai iubit cândva poate deveni un străin oarecare. Un simplu om. La urma urmei…așa erați și înainte.

Dar de ce? Toate acele momente de neuitat din relația voastră sunt aruncate? Cum așa?

Totul devine atât de rece între voi. Lucruri și fapte care cândva vă legau acum vă despart. E atât de ciudat să treceți pe stradă unul pe lângă celălalt și să vă salutați doar. Să vă priviți în ochii care cândva sclipeau când se întâlneau. Acum sunt reci. Sunteți iar simpli trecători. Aceeași ca cei dinainte. E ciudat. E ciudat cum totul devine așa firesc, dupa ce trupurile voastre tremurau la fiecare atingere….

Dar totuși, omul ce l-ai iubit cândva atât de mult nu îl mai poți accepta la fel ca înainte. Acele lacrimi, zâmbete și îmbrățișări. Toate au dispărut.

Tot ce ai simțit cândva acum au dispărut. Simplu. Schițezi un zâmbet, și ți se răspunde la fel. Dar atât. E tot ce mai poate fi între voi. O amiciție. O amintire. O amintire a tuturor clipelor fericite, a săruturilor de dor și de dorință. Îmbrățișările neașteptate urmate de sărutul pe frunte. Semn al iubirii profunde. Semn al respectului și protecției. Toate astea nu  mai sunt. Dar ele există în mintea ta. Poate vor exista o veșnicie. Poate doar până la următoarea iubire…

Nu refuza să îți trăiești fericirea. Chiar dacă sufletul ți-e rupt în mii de bucăți, trăiește-o. Viața merită trăita așa cum e ea. Nu știi ce va fi mâine. Nu privi în urmă. Trecutul nu mai are nimic de spus. Trăiește-ți prezentul și caută viitorul. Construiește-l așa cum vrei. Alături de cineva care te respecta și te vrea la fel de mult ca și tine.

Iubește așa cum știi. Așa cum poți. Nu fi fals. Falsitatea aduce sfârșitul relației înainte de vreme….Fii doar TU…tu însuți.

Se-ntâmplă să găsești iubire în locuri simple și ciudate, să treci fără sa știi pe lângă ea. Poți s-o găsești pe stradă, în locuri neumblate, poate fi departe sau poate chiar în fața ta.

Iubirea nu-i la nesfârșit și totuși capăt nu-i găsești.

E ca un labirint, în care alergi fără de rost, un câmp, un câmp imens pe care toată viața rătăcești și cauți peste tot de ploaie un adăpost. Ai vrut iubirea, ai vrut iubire să găsești departe-n zări nemărginite, ai fost un orb, ea s-a aflat în palma ta mereu, în aripile fluturelui, de vântul aspru zdrențuite, și chiar în culorile infinitului curcubeu. Iubire, iubire poți găsi și-n a sufletului tău armură rece, în fulgii de zăpadă ce-ți cad pe chip neîncetat, în iarna grea, în fiecare clipă ce spre eternitate trece, și visele pe care-n urmă le-ai lăsat.

Dacă albastrul cer ți-a așezat iubire pe ploapele închise, și obosit ai adormit sperând să poți visa, trezește-te, trezește-te, zadarnic o cauți în ale tale vise, deschide ochii, e chiar în fața ta, e chiar aici.

Aş vrea, atât de mult aş dori să pot să întind mâinile şi să pot îmbrăţişa întreaga lume. Să pot îmbrăţişa orfanul, văduva şi pe cel cu inima sfâşiată. Aş vrea să fiu un medicament pentru cei care au nevoie de el. Aş vrea să mă pot juca cu micuţii copilaşi şi să uit că sunt un adult. Să uit că am datorii şi lucruri de făcut. Aş vrea să fiu casa cu un cămin cald în care să ardă focul şi să fie permanent o cană de ceai cald pentru cel care nu are casă.

Pentru cel de pe drumuri. Aş vrea să pot merge de la persoană la persoană, să ma uit în ochii ei şi să-i şterg lacrimile. Aş vrea ca inima mea să fie un cămin pentru cel care caută unul. Dar cel mai mult… aş vrea ca atunci când pot oferi iubire, să o ofer. Atunci când pot oferi o vorbă bună în schimbul unei vorbe dureroase, să o fac. Aş vrea să am puterea ca atunci când primesc cineva mă răneşte, să pot zâmbi şi să-l pot iubi mai departe.

Aş vrea să am răbdarea necesară şi aş vrea… să nu mai vreau. Ci, să POT!…

Dragostea constă în dorința de a da ceea ce este al tău altuia și de a simți fericirea acestuia ca și cum ar fi a ta. Două suflete pierdute în haosul lumii, se găsesc și devin unul. Ele alcătuiesc un tot unitar, se completează și astfel ajung la împlinire.

Toate acestea ne duc la o singură soluție: au găsit dragostea adevărată. Nimeni nu poate vorbi despre dragoste până nu a simțit-o personal. Asta pentru că atunci când iubești, te schimbi, nu mai ești doar “Tu”, ci sunteți “voi”, sunteți doi dar totuși unul. Astfel ajungeți să împărțiți tot, să vă însușiți anumite trăsături unul de la celălalt, să gândiți și să simțiți la fel. Atunci când partenerul este trist, și tu ești trist, când exultă de bucurie, simți la fel ca și el, când inima îi tresaltă de dragoste, și a ta va reacționa la fel.

Și toate acestea doar pentru că inimile vi s-au unit și sunt legate cu firul invizibil al dragostei adevărate. Când există o astfel de dragoste în relația noastră, ne dorim să împărțim tot ce avem și cel de lângă noi, doar altfel nu i-am fi oferit inima noastră. Astfel i-am dat cel mai prețios lucru: i-am încredințat viața noastră, dragostea adevărată pe care o simțim o dată în viață, dragostea care n-a făcut să vedem totul mai frumos.

Odată ce i-am oferit acest cadou, tot ce avem ne aparține și cu toate acestea simțim că nu am dăruit suficient, am vrea să dăm cât mai mult, să dăm totul pentru aceea persoană, deoarece simțim că și noi primim tot ce și-ar putea dori un om. O dragoste adevărată ne aduce o fericire de nedescris în suflet, o fericire dublă, deoarece prin dragoste s-au însumat sentimentele noastre cu cele ale persoanei iubite.

Astăzi buzele tale mi-au adus nemurirea. Știai că sufletele care plâng neîncetat nu pier niciodată?

Din toate lacrimile care au curs cândva, au crescut trandafiri, din care în fiecare zi am cules câte unul. Și în fiecare zi mi-am adus aminte de „spinii” pe care aceștia îi aveau. Dar la vederea frumuseții lor, am uitat de fiecare dată…

Am cules pentru prima oară un trandafir alb, pe care spinii nu-l urâțiseră încă și puritatea lui s-a oglindit în viața mea… Am cules apoi un trandafir roșu, fără de care grădina mea n-ar mai fi rămas aceeași. Atunci am înțeles ce înseamnă „iubirea” și tot atunci… am întâlnit-o pe „ea”… Fără să vreau, am simțit cel de-al treilea trandafir; ale sale petale galbene, cum se scuturau una câte una în mâna-mi căzută în căutarea dragostei „ei” zadarnice… Am simțit cum trandafirul cu petale transparente se scutură, iar fiecare petală cădea una câte una, ca fiind lacrimile mele… Am căutat în zadar să găsesc în imensa „grădina” orice alt trandafir, pentru ca toți se uscaseră. Atunci am cules fără să vreau, pe ultimul, acela violet, care încă nu se ofilise . Doar o petală aruncată, a alunecat grăbită pentru a pecetlui despărțirea noastră…

Acum „grădina” este goala și vântul „aleargă” de la un capăt la altul pentru a da filă cu filă viața mea și pentru a „mătura” petalele căzute..

Sunt un fulg de nea care încearcă să îți mângâie fața… Doamne ce aș vrea să mă scurg în pielea ta și să nu mai ies niciodată, așa aș avea certitudinea că nu am să te pierd…Poate că pentru o clipă, ai să crezi că sunt nebun… Poate că așa este… sunt nebun, nebun după tine, TU ești tot ce am de preț… tot ce am visat, tot ce mi-am dorit… Poate viața mea a fost crudă cu mine, tu să fi atât de departe și eu… să te caut în disperare… Vreau să te văd, să te sărut, s ă fiu numai și numai al tău, nu pentru o clipă, ci pentru eternitate… Noaptea trece, o muzică suavă îmi alină singurătatea…

Ce pot face? Nimic decât să aștept clipa revederii noastre, clipa în care voi fi din nou în al nouălea cer… Mă rog la Dumnezeu ca acea clipă să fie cât mai aproape pentru că suferința mea să înceteze… Am nevoie de iubire, am nevoie de o iubire sinceră și reală… m-am săturat de minciuni și înșelătorii… Vreau să trăiesc alături de tine clipe magice, clipe de vis, clipe în doi, pe care nu cred că aș putea să le descriu în cuvinte… pentru că nu au grad de comparație. ..

Un bărbat poate să reușească să facă o femeie să plângă, la fel cum și o femeie poate să facă un bărbat să plângă. Diferența e că dacă acea femeie reușește să facă un bărbat să plângă, ei bine EA chiar a însemnat ceva cu adevărat pentru el…!

În general, noi oamenii, nu plângem pentru ca am fost prea slabi. Plângem pentru că am fost puternici prea mult timp, iar acum realizăm că acei oameni care ne-au făcut să suferim nu merită iertarea noastră și totuși le-o oferim în dar.

Asta e dragostea. E magia de-a face ca anumite lucruri să tresară în sufletul omului de lângă noi fără să-l atingem. E acea floare care înflorește de fiecare dată când privirile se întâlnesc și oferă acel miros atât de puternic și năucitor atunci când au trecut atâtea clipe de când nu s-au mai văzut.

E acel copil ce gângurește cuvinte fără noimă, dar care mereu te face să zâmbești chiar și atunci când inima îți este cuprinsă de tristețe, dar și acel bătrân care te învață cum să-ți îndrepți pașii spre acel necunoscut prin poveștile lui.  E acea dimineață în care te îmbraci mereu cu zâmbetul ei. E acea ploaie când dansezi cu stropii reci ce cad din cerul întunecat. E acel drum spre paradis, chiar dacă el e lung și nu e drept.

Asta e dragostea, credința oarbă în ceea ce tu simți și totuși am întâlnit oameni mult mai fericiți decât sunt eu și totuși au atât de puțin în viața lor.