Tag

liniște

Browsing

Și tot învârtindu-te așa, ajungi să îți placă să petreci timp cu tine însuți unde nimeni nu te judecă după cum arăți, după muzica pe care o asculți sau după gândurile bune pe care le ai.

Realizezi că degeaba tu ai priceput deja ca nu toți trebuie să fie ca și tine și încerci să accepți și să te pui în locul fiecăruia ca să îi înțelegi cât de cât, când prea puțini sunt cei care te acceptă așa cum ești. Prea puțini răspund cu bine la bine și prea puțini sunt sinceri dacă o fac. Doar câțiva te acceptă prin preajmă și asta pentru că pari un specimen pe cale de dispariție și ești bun de dat exemplu, atunci când cineva își mai aduce aminte de un subiect legat de sentimente,( ca de vreun eveniment istoric incert ) iar tu ești prostul care încă mai crede.

Sunt cei care au nevoie de tine prin apropiere ca să-ți mai guste, din când în când, din entuziasmul și admirația pentru viață și să le mai tai o bucată din principiile pe care încerci și tu, cu greu, să le menții. Există și cei care îți împărtășesc unele idei, cu care ai la dispoziție o gamă largă de subiecte de dezbătut sau pur și simplu sunt oameni care, deși nu spun prea multe, îți transmit un sentiment atât de liniștitor și plăcut încât nici nu e nevoie de altceva. Dar pentru majoritatea, rămâi un visător, un naiv, un „cap în nori” care habar nu are „cu ce se mănâncă, de fapt, viața”.

În schimb, mie mi-a plăcut mereu singurătatea, deși, nu cred că ea mă place întotdeauna. Sunt momente în care sunt eu și nu trebuie să mă explic nimănui. Sunt momentele în care pot să nu fiu nimic. Sunt momentele în care lucrez la mine și mă domesticesc pentru când dau ochii cu haita. Și dacă o prețuiesc atât e pentru că atunci pot să iubesc cel mai mult oamenii. Pot să cred că intențiile lor sunt bune, pot să cred că toți sunt nevinovați până la proba contrarie, pot să cred chiar și că toți oamenii au ceva bun în ei și că viața, de cele mai multe ori, îi înrăiește și ca să se apere, aleg să nu mai creadă în nimic.

Pot să cred orice lucru bun îmi trece prin cap, fără să mă simt vinovată de asta. Pot să înțeleg orice reacție tâmpită, orice vorbă negândită, orice idee care diferă de ale mele. Pot să înțeleg orice, fiindcă mă analizez pe mine mai întâi și nu sunt nici eu mai bună cu ceva. Și eu am făcut cel puțin o dată la fel, am gândit ce nu era, am vorbit fără rost. Am avut momente când mi-am lăsat deoparte sentimentele și am crezut că așa e mai bine pentru mine. Sper să nu mai am parte de asemenea clipe și mă prefer irațională și patetică cum sunt acum.

Fericirea mea s-a supus numai felului în care am ales să privesc lumea și lucrurile, inclusiv pe mine însumi. Și nu puteam să aleg ceva mai bun pentru mine și pentru cei din jurul meu. Ceea ce primesc în schimb nu are nici o legătură cu mine, pentru că un lucru care nu pleacă de la mine, nu se poate întoarce înapoi decât dacă eu vreau.

Însă ceea ce ofer, va depinde întotdeauna de ceea ce sunt.

Oamenii singuratici sunt mai puternici si mai fericiti? Societatea de astazi ne incurajeaza sa petrecem cat mai mult timp in compania altor persoane, fie ca vobim despre familie, prieteni sau colegi de munca.

De asemenea, atunci cand suntem singuri trimitem mesaje, vorbim la telefon sau ne folosim de retele de socializare tocmai pentru a evita un stil de viata solitar. Insa, putin persoane stiu ca, de fapt, exista o serie de beneficii in a petrece timpul singur. Oamenii din jur tind sa asocieze singuratatea cu tristetea, insa, in realitate, ofera posibilitatea de relaxare si reincarcare a bateriilor. Iata cate beneficii are acest obicei pentru sanatate!

Devii mai increzator

Oamenii care nu au incredere in fortele proprii se bazeaza pe ceilalti atunci cand vine vorba despre luarea unei decizii importante, insa atunci cand esti singur, iti vei face curaj sa iei decizia care crezi ca te avantaja. Mai mult, atunci cand profiti de singuratate, ignori opiniile si ideile celorlalti si te concentrezi mai bine asupra propriilor ganduri: vei putea pune in balanta argumentele pro si contra si vei lua o decizie echilibrata care se va dovedi eficienta pe termen lung.

Singuratatea stimuleaza productivitatea…

Atunci cand suntem inconjurati de oameni, suntem adesea distrasi de la obiectivele si prioritatile noastre. Insa, cand suntem singuri, avem practic posibilitatea de a ne gandi la ceea ce este cu adevarat important pentru noi, fapt ce ne ajuta si ne motiveaza sa depunem eforturi pentru atingerea scopului pe care ni l-am propus.

…dar si creativitatea

Atunci cand ne aflam in preajma altor persoane, tindem sa ne lasam influentati de ceea ce face restul grupului. In momentul in care ramanem singuri, insa, ne lasam imaginatia sa zburde si putem face ceea ce ne place cu adevarat. Fie ca vorbim despre desen, pictura, gatit sau muzica, exista o diverse moduri de a fi creativ. Singuratatea ofera oportunitatea de a ne explora interesele si abilitatile individuale.

Te ajuta sa devii independent

In momentul in care ne acordam timp noua insine, ne putem focaliza atentia asupra progresului personal, asupra solutionarii problemelor, devenind astfel independenti si mai siguri pe sine, scrie lifehack.org.

Amelioreaza stresul si anxietatea

Foarte multe persoane sufera de anxietate in zilele noastre, fie ca este din cauza oboselii, a stresului de la munca sau din pricina faptului ca se lasa coplesiti de problemele persoanale. Cert este ca putini oameni sunt feriti de aceasta afectiune si cu atat mai putini sunt feriti de stres. Pentru a ne putea relaxa, specialistii recomanda a petrece putin timp singuri, in care sa reusim sa ne detasam de problemele celorlalti care ne incarca si mai tare si sa intreprindem actiunile care ne fac cea mai mare placere.

Te ajuta sa rezolvi problemele

Cele mai bune solutii pentru problemele cu care ne confruntam survin atunci cand suntem singuri, dupa ce ne-am acordat suficient timp sa reflectam mai mult asupra a ceea ce a cauzat problema si modul optim in care s-ar putea rezolva.

Esti mai fericit/a

Avand in vedere multitudinea de informatii care ne coplesesc si fluxul de date care provin de la locul de munca, de la prieteni sau familie, de pe retelele de socializare, uneori, se dovedeste absolut necesar sa luam o pauza si sa evaluam ceea ce se intampla in jurul nostru. Stand singuri ne ajuta sa ne deconectam, ceea ce ne va face mai fericiti si mai relaxati.

Cât de des te oprești, pe parcursul unei zile, să te gândești la sufletul tău? La ce vrei tu de fapt? Cât de bine crezi că te cunoști pe tine?

Ne „trezim”, la un moment dat, cu o mulțime de idei care, privite atent, pot fi suspectate, pe bună dreptate, că nu ne aparțin. Aceste idei sunt sădite în mintea noastră de către părinți, de către profesori, prieteni sau societate. Le reținem dintr-un film sau le întâlnim într-o carte.

Și atunci, apare întrebarea firească, CINE SUNT EU? Unde mă aflu EU între atâtea prejudecăți, între atâtea certitudini imaginare, între atâtea încruntări ale frunții, respingeri și negări, între atâtea lucruri care provin dintr-un EU pe care nu-l recunosc?

Când viața îmi demonstrează cu aroganță că nu știu mai nimic despre mine, că tot ce susțin sus și tare că sunt, e ușor de dovedit ca fiind fals. Când toate principiile și teoriile care îmi par atât de clare și solide sunt spulberate de valurile realității fiindcă mereu se întâmplă altceva. Altceva decât credeam, altceva decât mă așteptam.

Așteptări pe care le avem din trecut: din ce-am văzut și ne-a plăcut, din ce n-am avut dar am vrea, din ce credem că „ar trebui sa fie”. Și cum știm ce „ar trebui să fie”? Cum ne dăm seama că viața „trebuie” să arate într-un anume fel și nu în altul? De unde știm că prietenia, iubirea sau omul „trebuie” să aibă exact forma pe care o crezi tu?

Și cine știe dacă toți cei care te-au învățat, într-un fel sau altul, cum „ar trebui” să trăiești aveau vreun habar de ceea ce spun? Căci toți, la rândul lor, s-au „trezit” cu niște idei gata-făcute și majoritatea nici nu s-au întrebat vreodată dacă aceste idei le aparțin.

Le-au luat drept bune și le-au transmis mai departe. Și noi le transmitem altora…

 E liniște. Nu e nici timp, nici spațiu. Mă îndepărtez tot mai mult de ființa mea. Căci nu mai știu cine sunt și nici nu cred c-am știut vreodată.

Plutesc deasupra vieții și, uneori, pe marginea ei. Nu-i cer nimic pentru că nu mi-e datoare.

Privesc și văd sclipiri. Mă scutur de urmele de nimic de pe mine, dar mi-au rămas cicatrici. Respir răcoarea unui trecut întipărit subtil-melancolie. Cerșesc mereu clipe limpezi ca și cele care mă străbat acum.

Sunt transparentă. Mi-am pierdut culoarea, nu am formă și sunetul mi-e mut. Adie pustiul în mine și zâmbesc. Nu îmi lipsește nimic, căci am încetat să mai fiu pentru câteva momente. Momente de aur. Momente rare.

Tremur și-mi simt oasele cum trosnesc de amorțeală. Gândurile îmi revin. Cuvinte îmi zboară prin minte și încerc să le lipesc de simțuri.

Îmi colorez stările așa cum îmi place, dar folosesc contur negru întotdeauna. Trasez cercuri tot mai mari și fac din bucle un vârtej. Îmi pictez gândurile cu culori vii, complementare și le nuanțez cum vreau. Păstrez conturul negru.

Sunt norocoasă. Pot să închid ochii și să văd mai mult decât e. Aleg să mă bucur de tristețea fiecărei secunde în care viața îmi răscolește toate celulele. Simt fericirea în cel mai întunecat loc, căci gust mereu din inevitabilul sfârșit a tot ceea ce știu că există.

Ador conștiința. Exist din tot sufletul și din tot ce sunt făcută. Ard în absurdul vieții ca o flacără fierbinte. Mocnesc pe dinăuntru și mă incendiez la suprafață.

Păstrez primăvara într-un colț binepăzit din sufletu-mi născut într-o zi de toamnă. Tânjesc după veselia lunilor care au fost, cum tânjesc după un trecut care știu că nu mai vine. Mă cuprinde un dor de tinerețe. De tinerețea mea. De tinerețea vremii.

Amprenta cicatrizată a trecerii mele prin timp o simt ca pe-un stigmat ce nu îl merit. Pierd părți pe marginile unui drum tăios și nesigur dar mă vindec involuntar de rapid cu iluzii de întreg.

Nu am de ales, căci timpul nu-mi permite. E deja toamnă……Și ploile și lacrimile se duc.