Tag

mă întreb

Browsing

Uneori mă întreb ce ne face pe noi oamenii să ne adunăm în ciorchini, în bătaia soarelui?

Ne îngrămădim muțește unde vedem semeni similari nouă, stăm laolaltă să ne încălzim reciproc și să privim lumea din același unghi.

Mie-mi place viața reală, vreau să fiu eu , să vorbesc tare și mult, să râd gălăgios, să mă îmbrac colorat, să am pe umărul cui plânge, să fiu copil.

Împărțim plăceri comune, mici nimicuri  care ne agață câte un curcubeu în privire și speranță în suflet. Ne place să ne dăm în scrânciob, să împărțim cafeluțe, să măsurăm pământul cu pași grăbiți, să tachinăm lume, să râdem zgomotos, să aruncăm banii pe mărunțișuri, să stâlcim cuvinte, să criticăm măști.

Ne place să fim noi, să aflăm cine suntem, să ne redescoperim. Ne place să ne redescoperim în fiecare bobiță vecina de struguraș din ciorchinele nostru gras și mereu zâmbim când vedem într un alt ciorchine total diferit, o bobiță de culoarea noastră.

De ceva vreme îmi curge mai multa viață prin vene.. Ochii-mi desenează mai multe tablouri…Gura se minunează ce poate grăi…iar uneori cât de puțin poate descrie din ce simte…Miresmele noi îmi inundă simțurile, urechile aud culori.

Sunt dor de sinestezie și dorința de nou redescoperit. Sunt. Nu stiu ce dar știu că sunt. Am început să-mi extind curiozitatea și setea spre culmi prăpăstioase. Simt cu niște simțuri noi, gândesc mai puțin și zbor mai des.

Zambesc. Și cred că ..mă iubesc. Nu sunt niște gânduri halucinante ale unui nebun ce s-a împiedicat de realitate și nu mai poate pleca mai departe. Îmi dăruiesc ce-mi place. Îmi place ce dăruiesc. Și chiar dacă nu pot șterge cu un burete răul din lume, măcar am aprins o scânteie într-o cameră întunecată.

Și nu ai cum să contești că nu ai văzut-o! Știi de ce? Pentru că te-am simțit cum ai zâmbit. Și cum zâmbești din nou…Și mi-e suficient. Atât.