Tag

nesperanța

Browsing

Salvează-mă de nesperanța asta! Mă chinuie, mă bântuie, mă aruncă din liniște și mă trântește în frământare. Îmi este dor și nu mai vreau să-mi fie.

Cum să-mi iau sufletul și să-l scutur zdravăn ca să curgă din el picătură cu picătură veninul de dor, fructele care m-au gonit cu capul plecat din fericire? Cum să fac fără să îmi reproșeze că l-am lăsat fără ceea ce îi era mai drag? Dacă eu te simt arzând, te văd strălucind, te aud ascultând, tu de ce nu răspunzi gândurilor și simțurilor? De ce nu te întorci spre mine să mă privești dincolo de iubirea trecătoare și să-mi spui că ești aici lângă mine și că te-ai născut să-mi sorbi de pe buze surplusul de dor?…. Este pentru că tie… ție… nu îți este dor.

Mi-e dor să te știu departe de mine, acolo de unde nu o să te mai întorci niciodată la mine atunci când îmi este greu, și rău, și trist, și urât și imposibil. Mi-e dor să nu te mai simt și să nu te mai vreau atât de aproape. Caut pământul nedescoperit în care să-mi îngrop amintirile și apele care să-mi spele nopțile în care mă cutremur de dor.

Mi-e dor și mă strânge. Mă sufocă și mi-a secat puterile. În vis mă înec cu prezența ta. În realitate, mă sufoc cu lipsa ei. Dorul ăsta mă arde chiar și atunci când stau bine pe picioare. Dacă ai fi departe însă, eu cum m-aș mai putea întoarce la mine cu inima senină?

Scapă-mă de dor și de felul în care îl simt că doare. Dă, Doamne, minte inimii și judecată …

Am avut un vis frumos, mai dureros decât toate coșmarurile de până acum: se făcea că nu o să se mai vindece niciodată. Iar dacă nici timpul nu le scoate de acolo, atunci cine? Atunci cum? Mi-e dor…