Tag

nu esti iubit

Browsing

Să te îndrăgostești este atât de ușor. Este ca și cum ai cădea într-o groapă; să ieși din ea este mult mai greu. Va trebui însă să ieșiți, căci atunci când iubirea dispare, groapa devine un iad. Din vechea poveste de iubire nu mai rămân decât certurile, cicăleala și tot felul de răutăți venite din ambele părți. Nimeni nu dorește să își rănească partenerul sau partenera, dar din cauză că se simte el însuși rănit, il (o) rănește la rândul lui, proiectându-și nefericirea asupra sa.

Cel mai bun moment de a mă întreba ce aveți de făcut nu este acesta, ci cel in care începeți să vă îndrăgostiți, când nu ați căzut în groapă. V-aș putea învăța atunci să practicați o cu totul altă poveste de iubire, numită a te ridica întru iubire. În acest caz, nu vor mai exista probleme. Să te înalți pe aripile iubirii este cât se poate de ușor,iar ieșirea dintr-o asemenea relație devine infinit mai ușoară, căci te ajută forța gravitației. Să cazi este ușor; de aceea aveți grijă ca acesta să fie pasul doi; pasul unu trebuie să fie urcușul.

Ați făcut deja pasul cel simplu; acum urmează cel dificil. Sunteți nevoit să suportați toate aceste lacrimi și toate aceste conflicte, dar nimic nu va mai putea readuce înapoi iubirea.

Trebuie să înțelegeți un lucru simplu: iubirea aceea de care vorbești nu poate fi controlată. Ai căzut în ea. Nu te-ai putut împotrivi la vremea respectivă acestui proces. Pur și simplu s-a întâmplat. Dar iubirea este ca o briza ușoară – vine și pleacă. Acesta nu este un lucru rău, căci dacă ar rămâne pe loc, ar deveni stagnantă.

Ar trebui să faceți amândoi un efort pentru a înțelege că deși iubirea a dispărut, nu aveți nici un motiv să vă urâți reciproc, căci nici unul dintre voi nu este vinovat de distrugerea iubirii. Nici unul dintre voi doi nu a creat iubirea. Ea a venit și a plecat, la fel ca o briză, iar dumneavoastră v-ați bucurat de aceste momente. Fi-ți recunoscători și ajutați-vă reciproc să ieșiți din groapă. Atunci când te afli în groapă, nu ai altă cale. Bărbatul ar trebui să-și dovedească buna creștere, oferindu-și umerii pentru a ajuta femeia să iasă prima din groapă.

Din păcate, nimeni nu mă întreabă niciodată nimic înainte să se îndrăgostească. Ciudat lucru! Timp de 39 de ani am așteptat ca cineva să mă întrebe cum trebuie să se îndrăgostească. Nimeni nu a făcut-o însă. Dacă ar fi făcut-o, i-aș fi spus: “nu cădea niciodată în dragoste (fall in love); Ridică-te în iubire”.

Iar ridicarea pe aripile iubirii înseamnă să înveți, să te transformi, să te maturizezi. În ultima instanță, ea va ajuta să creșteți, iar două persoane adulte nu se ceartă niciodată. Ele încearcă să se înțeleagă una pe cealaltă, să își rezolve problemele.

         

Am iubit mereu, dar acum mai mult decât oricând. Acum îmi dau seama ce am pierdut. Ani la rând mi-a fost teamă că am să pierd iubirea pură ce o am în mine.

Nu, nu ma gândeam că moartea ne va despărți. Mă gândeam că poate vreo cauză lumească să se așeze între mine și ea. Și mă luptam cu mine, să fiu mereu mai bun, sa simt că o merit. Mă luptam și cu cei care nu ne înțelegeau. Mă luptam și cu mine, ca să nu pierd din nou.

Nu mi-am imaginat cum va fi viața mea fără o ea. Am crezut mereu că voi îmbătrâni alături de ea. Iar acum, unul dintre lucrurile cu adevarat dureroase, este tocmai să-mi trăiesc viața fără acea „ea”. Acum câteva luni nu aveam puterea nici măcar să-mi imaginez toate astea. Iar acum trebuie să trăiesc fără iubire. Sper doar, că acolo unde este ea, să vadă că n-am renunțat. N-am renunțat la iubirea care mă ține legat. N-am să renunț niciodată, pentru că ar însemna să renunț la mine și la ceea ce-mi doresc din suflet. N-am renunțat la visele mele. Și crede-mă, mă adun cu greu să continui ce am început de unul singur.

Nu știu dacă lacrimile ajută, dar dacă aș ști că se va petrece ca-n poveste, aș plânge ani în șir.

Iartă-mă, nu știu dacă sunt suficient de puternic să spun că aș face orice ca să fiu iar ca la-nceput dar…Mi-am dorit zile în șir să mor, ca să ajung la ea și apoi m-am speriat de moarte. Mi-aș dori să fiu mai puternic, dar în acest moment nu sunt decât un om care plânge de fiecare dată când ceva îi amintește de iubire, de dragoste și de… Nu pentru a uita vreo clipa ca trebuie sa iubesc,ci pentru ca amintirile ma pocnesc uneori pana imi iau glasul. Si sunt atâtea lucruri care îmi amintesc de dragoste și de încredere și de…

Mi-e teamă de momentul în care n-am să mai pot plânge. Mi-e teamă că va veni o vreme când am să caut disperat ceva care să-mi redea liniștea și n-am să-l găsesc. Ce se va întâmpla cu mine atunci? De unde o să iau atunci puterea de a merge înainte? Câteodată trăiești în mine atât de intens încât mă sperii. Alteori mă simt atât de departe de lume.

Ce să fac să păstrez mereu alături de mine această iubire care am primit-o cadou? Să mă rog? Să mă rog Ei, pentru că Ea a fost Dumnezeul meu. Am crezut în ea, mai mult decât am crezut în mine. Și totuși i-am arătat asta atât de puțin. Niciodată nu ne dăm seama care sunt lucrurile cu adevărat importante pentru viața noastră. Doar când pierdem acel ceva.

De ce a trebuit să moară iubirea in mine, ca să-mi dau seama că am iubit-o ca pe nimeni altcineva? Aș avea atât de mult de spus despre ea și totuși, atunci când m-așez în fața calculatorului ca să scriu, năvălesc amintirile. Și atunci „privesc” înapoi la un timp al fericirii mele. Cine a spus că „cea mai mare nefericire este amintirea fericirii” a spus un adevăr. Așa simt și eu. Nu pot să cred că nu mai este cu mine.

A fost mereu alături de mine, la bine și la greu, deși nu există nimic care să o oblige să facă asta. Îi mulțumesc că a fost mereu cu mine. Îi mulțumesc că a existat în lumea asta și că a petrecut câțiva ani alături de mine. Îi mulțumesc că a spus: „cei mai frumoși ani din viața mea au fost cei petrecuți alături de tine”.

Înseamnă enorm pentru mine. Dacă n-aș ști cu siguranță că măcar din când în când am reușit să o fac fericită, aă suferi mult acum. Am senzația că, nu numai că a avut grijă de mine, dar a avut grijă și de amintirile mele. Ele mi-au rămas acum. Și sunt multe. Aș vrea să-mi amintesc mereu fiecare moment petrecut împreună, fiecare zâmbet, fiecare glumă, fiecare dar pe care ni-l făceam.

Mi-e teamă, însă, că va veni vremea când am să uit toate aceste lucruri care au format un adevărat lanț de zâmbete pe buzele mele. Dar oricâtă vreme ar trece, n-am să uit. Nu pot să uit, pentru că este parte din mine, datorită ei sunt ceea ce sunt…ceea ce am ajuns astăzi..

4 după-amiază, eu privesc la a 6-a sticlă goală de bere. Stau și mă gândesc dacă alcoolul mă trage la melancolie, sau melancolia la alcool? Oricum ar fi, mă învârt într-un cerc vicios. Din amețeală mă scoate doar scrisul, scrisul și idea că și mâine este o zi. Sunt beat de iubire,mort de dor…

Mulți ar spune că duc o viață ușoară. Că am o familie, prieteni, că am reușit în tot ce mi-am propus. Mulți, defapt, ar greși. În viața fiecărui om există mai multe planuri. Nu sunt psiholog, vorbesc doar de cum văd și îmi gestionez eu viața. Există familia și prietenii, există viață socială, există planul profesional și cel sentimental. Chiar dacă în trei din patru situații stau foarte bine, lupta continua pentru realizarea mea pe plan sentimental mă epuizează. Persoanele la care țin, pe care le iubesc cu idealismul și concepțiile mele extraterestre sunt de neatins.

Zi de zi, iubesc. E greu de explicat, nu știu de ce o fac, rațiunea îmi spune că sunt un imbecil, dar nu pot sa mă despart de inima mea. Zi de zi, mă gândesc la o femeie, nu mereu aceeași, dar todeauna prezentă.

Sunt un „jucator”?

Nu aș spune. Chiar dacă de-a lungul timpului am trecut prin destul de multe relații, unele mai lungi, altele mai scurte, în fiecare dintre ele m-am implicat cu totul. Defapt, dacă stau bine și mă gândesc, viața mea se reduce la „totul sau nimic”. Chiar și pe plan sentimental. Ori sunt mort de îndrăgostit, ori nu sunt atras în nici un fel. Este bine? Este rău? Îmi amintesc de o discuție cu tine, în care îmi spuneai să cresc. Să mă maturizez. Să depășesc vârsta la care lucrurile ori sunt albe, ori sunt negre. Dumnezeu îmi este martor ca am încercat. Nu pot, nu pot și pace.

Am învățat însă să fiu mai tolerant. Îți mulțumesc, îți voi mulțumi mereu, dar nu a ajutat la nimic. Tot nu ești aici, tot mă gândesc la tine și toate sacrificiile par făcute în zadar.

 

Am pierdut poate prima și ultima bătălie, cea cu care începe și se termină viața, bătălie ce după naștere și înainte de moarte dă sensul.

Este întuneric în lumină și adânc fără margini, timpul meu caută liniștea pierdută.

Ca și la început de drum, la sfârșitul acestuia suntem noi cu noi înșine, cu veșnice întrebări fără eternele răspunsuri care poate încă, încă mai pot schimba destine.

Povestea mea, este una din miile care nescrise vreodată de mâna unui suflet singuratic au rămas doar în inimi triste.

Lumea se mișcă, timpul și spațiul, clipele, sentimentele, visele. Mai îndepărtați cu o zi, cu fiecare clipă mai alungați de noi înșine plecăm pe drumuri pe care mâine nici unul dintre noi nu-l va regăsi pe celălalt.

Ai fost lumea mea! Ești încă lumea mea! Abstract sau real, eu sunt un om mort pentru tine. Și, doamne cât te iubesc, cât te-am iubit! E atâta pasiune nerostită, necunoscută și atâta durere a amintirilor ce nu se pot uita, încât nu pot decât să aștept sfârșitul ca izbucnire, căci: Ce e viață fără tine? Eu însumi nu mă regăsesc în vorbele, visurile, gândurile mele, în timpul și inima ce-mi bate în piept, căci fără să știi mi-ai luat cu tine, totul, atunci când ai plecat fără să spui tristul : ADIO.

Din nefericire destinul ne-a despărțit drumurile. De-atunci au trecut ani de zile, în care am fost singur, clipă de clipă, trăind numai pentru tine, numai și numai pentru tine. Tu le-ai trecut alături de prieteni, care veneau și plecau pentru că li se cerea prea mult. Eu știu ce-ai simțit, ce-ai crezut, ce-ai dorit, ce-ai sperat, ce-ai vrut să realizezi și pentru toate astea am luptat zi de zi să te câștig.

N-ai înțeles niciodată și cum singura lege care îmi guverna viața era că în iubire nu există altă mândrie decât aceea de a fi iubit – ai câștigat.

Se întâmplă în viață să iubești dar să fi rănit … îți iei viața de la capăt, vrei să uiți tot, dar amintirile sunt mereu în inima ta amintindu-ți că iubirea este cel mai  frumos lucru care te poate condamna la suferință . 

Acum e târziu, să mai adaug ceva la tot ce a fost  frumos … s-au depănat atâtea amintiri,atâtea gânduri  frumoase ,atâtea clipe minunate într-un timp așa de scurt încât mi-a amuțit gândul printre lacrimi. Am colindat cu tine printre imagini pline de frumusețe ,imagini așa de plăcute pe care nu am cum să le uit vreodată.Dar să fi rănit…

Mă întreb mereu același lucru de ce trebuie să iubim atât de mult persoane cu care nu putem fi dacă nu suntem făcuți unul pentru celălalt ….. De ce ne-am întâlnit ? De ce a trebuit să vii în viața mea și să pătrunzi atât de adânc în sufletul meu … dacă nu am fost alesul inimii tale…De ce sufletul de multe ori ți-l ia tocmai acela care nu are nevoie de el? Oare există dragoste absolută? Sau ochii care nu se văd se uită? Când îmi amintesc clipele petrecute împreună îmi vine să mor de dorul lor .

A fost un vis aproape împlinit! M-am lăsat purtat de glasuri pe aripile amintirilor,ca să retrăiesc încă o data clipa noastră… Îmi amintesc primele clipe în care ne-am cunoscut , clipele pe care le-am petrecut împreună , toate acele zile în care mergeam ținându-ne de mână și povesteam , primele momente petrecute împreună ca iubiți , nu voi uita primul sărut , clipa când în brațe ne strângeam și  simțeam cum îți bătea inima , cum ne alintam și ne sărutam…

Cât de dulce putea fi sărutul tău… cât de mult îmi plăceau ochii tăi…dar totuși…să fi rănit ?

Poate ceea ce ți-am oferit nu a fost îndeajuns, dar…e tot ce am. O inimă mică, poate nu frumoasă din punct de vedere estetic.

Ai dreptate, știu că e zgâriată, plină de răni și lipsesc pe alocuri mici bucățele, dar am dăruit-o cândva unor persoane și după cum vezi nu au avut grijă de ea…de atâtea ori am găsit-o aruncată cu nepăsare prin cele mai colțuroase locuri.

M-am aplecat, am ridicat-o și-am încercat de fiecare dată să o îngrijesc…și i-am promis de atâtea ori că e pentru ultima dată când am dat-o.

Însă știi ce? Nu m-am ținut de promisiune. Mereu am întâlnit persoane care păreau că o merită, dar de fiecare dată au mințit. Toți pretindeau că sunt doctori și dacă le-o voi încredința, o vor vindeca și mi-o vor reda așa cum era la început. Au mutilat-o! Aproape că nu mai bătea ultima oară când am ridicat-o de jos.

M-am speriat atât de tare, că am luat-o și am jurat că, cu adevărat asta a fost ultima oară. O voi îngriji eu, cu lacrimi și iubire.

Iar dacă tu știi cum este să trăiești cu ființa altuia într-a ta, te rog, smulge-o din mine și las-o să trăiască de una singură. Da-i înapoi dreptul la simțire! Lasă-mă și pe mine să respir aerul meu, și partea mea de viață. Lasă-mă nici mai mult, nici mai puțin decât exact cum eram înainte de tine. Eram din vârful degetelor până la capătul firelor de păr numai visuri frumoase, dorințe multe de fericire, speranță și tremur de încredere. Doamne, cât de frumoasă eram… Mii de cioburi s-au făcut oglinzile în care iubirea și dorința îmi strigau asta. Acum, este și nu mai este viața mea…

Nu va mai fi nicicând o inimă frumoasă estetic, dar o voi umple cu atât de multă iubire, incat va fi cea mai stralucitoare dintre inimi.

Mi-am dat seama târziu că viața merită trăită,dar niciodată nu-i târziu să te iubesc,să îți dovedesc că te iubesc.

A fost de-ajuns doar o privire,atunci când noi ne-am întâlnit și parcă ne știam de-o viață și inimile au tresărit…iar tu m-ai încurajat și eu am știut că începe un vis din care amândoi nu am vrea niciodată să mai fim treji.Îți mulțumesc ție iubire pentru dragostea ta…îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acestă poveste de dragoste.

Trăiesc din amintiri,vise și speranțe…atât mai am! Inima mea a fost udată cu lacrimile deziluziei creată la sfârșitul acestei relații. Tot ce știu este că EA reprezintă tot ce e mai bun în mine,un mic ideal de bunătate și frumusețe.Dragostea este o dulce iluzie ce se naște din lumina razelor de lună,căldura pământului și lacrimile norilor.Fiecare gând al meu către tine…se va lăsa ușor din mine,va pleca în zari și va lăsa în urmă un soare ce-o să spună :”a fost un vis frumos și va rămâne un vis frumos,uitat de vreme,uitat de noi„.

Nu mint când îți spun că te iubesc,nu mint când îți spun că îmi lipsesc vorbele tale dulci,tandrețea ta,dragostea ta,tot ceea ce ești tu. Viața merită trăită ! Mi-ai fost cântecul ce mă adormea noaptea,vocea ce-mi mângâia tristețea,vântul ce-mi învăluia corpul,dar nu ai fost decât un vis…dragostea ta mă face să mă topesc ca o bucată de gheață în a ta palmă de foc și să mă înalț fără aripi spre lună,fructul dragostei mele.

Pentru mine ești mai scumpă ca aerul pe care îl respir,ești mai presus de propria mea persoană și nu îți voi putea explica niciodată,nici prin mii de cuvinte cât de mult te iubesc.Tu ești amintirea veșnică a minții mele,tu ai reușit să pătrunzi în întunericul meu trezind scânteia iubirii.

Aș vrea să țip,dar nu are rost;aș vrea să plâng dar nu mai am lacrimi…te văd,dar totuși nu exiști;te simt aproape dar visez,cred că te țin în brațe,dar tu ești atât de departe.Am crezut că ești sinceră când îmi spuneai:”Te iubesc,am nevoie de tine„!,însă acum m-am convins că au fost doar vorbe în vânt care acum mă dor.Dragostea ta a plecat la fel cum a venit,pe furiș…furându-mi o parte din suflet.

Am crezut în tine,în dragostea ta…iar acum inima mă doare și sufletul îmi plânge.Îți mulțumesc că ai fost un înger și pentru zilele fermecate împreună cu tine.Viața merită trăită !

Aroma cafelei m-a facut să aștern aceste idei, aceste cuvinte ,să le adun într-un buchet mirific de flori.

Îmi place să savurez o cafea bună,în fiecare dimineață,parcă nu m-aș trezi fără savoarea ei,fără esența ei care îmi pătrunde în corp. Imaginația te poate conduce spre orice fir,spre fantasme ale iubirii.

Mirosul florilor m-a oprit la iubire,la mirosul îmbătător care îți trezește simțurile. Pentru mine,”buchet de flori” înseamnă „frumosul”,cuvinte alese ,bine conturate într-un parfum unic,care te face să te trezești din visul negru.

Parfumul unei flori te face să uiți de ziua mohorâtă pe care ai avut-o ,te face să plutești pe alte meleaguri ,te duce ,cu gândul la puritate,beatitudine,la ceva fantastic ,de neimaginat. Iubirea e o ecuație cu două necunoscute,pentru unii ceva simplu,pentru alții greu de găsit.

Și,totusi,iubim!

A iubi este legea vieții,este acel sublim sentiment ,pe care o poate realiza o persoană,e unul dintre scopurile noastre în viață.Îmi place foarte mult sintagma „daruiește iubire ,și vei primi”. Un buchet de flori plin de iubire,asta dăruim,asta oferim și ne face mai deosebiți față de ceilalți care în drumul lor nu au găsit-o, nu au cunoscut-o.Așa ,cum mirosul florilor,parfumul magic rămâne impregnat în aer,în simțurile noastre; iubirea rămâne pe veci,dincolo de moarte,cu aceeași intensitate.

Iubirea e sacră!

Iubirea ne face viața frumoasă,ne face împliniți sufletește,trupește.Începe a te iubi pe tine ca să poți oferi iubire,la rândul tău.

Să simțim parfumul florilor,să ascultăm sunetele încântătoare ale păsărilor,freamătul frunzelor,valurile mării și vocea suava a iubitului….să ne bucurăm de iubire,să ne apreciem atât pe noi, cât și persoana de lânga noi.

Daruiește un buchet superb de flori plin de iubire și sinceritate persoanei iubite.O floare semnifică mai mult decât un cuvânt…

Armonia cuvintelor e ca o floare daruită,aducând cu ea iubirea,amintirea,puritatea,sentimentul etern….