Tag

nu te mai înjosi singură

Browsing

Nu te mai înjosi singură spunându-ți zilnic că nu ești bună de nimic. Îți spui că nu meriți nimic. Noapte de noapte îți spui că nu meriți ceea ce ești. Crezi că ești urâtă, că ești slabă…crezi că nu meriți nimic din tot ce ți se oferă.

Dar meriți. Și tu știi asta în inima ta. Doar că nu ai curajul să accepți asta.

Vrei să călătorești prin lume. Vrei să slăbești. Vrei să iubești pe cineva. Vrei să experimentezi lucruri noi. Vrei să te muți într-un alt oraș. Vrei ca într-un final să spui acelor oameni care s-au îndoit de tine că sunt niște nesimțiți. Și vrei să îți urmezi visurile.

Si la naiba, totuși nu faci nimic !

Nu miști nici un deget, nu spui nimic. Nu faci primul pas spre a-ți împlini scopul propus. Nici măcar nu vrei să încerci. Pentru că ești al naibii de speriată. Am înțeles. E periculos să ieși din spațiul tău de confort, de protecție…să faci efortul de încerca măcar să îți duci la îndeplinire niște dorințe care se vor îndeplini sau nu. Dar dacă nu încerci, nu se vor îndeplini NICIODATĂ.

Încetează să spui că nu o poți face. Nu mai spune că nu ești destul de puternică sau că ești prea timidă. Nu mai spune că nu ai timp. Nu spune că nu merită sau că nu meriți. Nu te mai plânge. Nu-ți mai promite ceva ce nu te străduiești să îți împlinești. Nu te tot dezamăgi singură. Singurul lucru care te oprește ești doar tu. Doar tu ! Fă-ți anul ăsta timp să îți alungi temerile. Alungă toate îndoielile. Și aruncă naibii toate acele scuze stupide.

Doar fă-o. Fără întrebări, fără ezitări, fără să te gândești a doua oară. Fă ceea ce întotdeauna ți-ai dorit să faci. Fă ceea ce ai visat să faci când aveai 6 ani…sau de fiecare dată când vedeai o stea căzătoare pe cer…Te rog…Pentru tine, nu te mai arunca la pământ de frică. Nu-ți mai spune că nu poți. Pentru că poți draga mea…Poți face acele visuri să devină realitate…

Și nimeni și nimic nu te poate opri. Decât tu însăți !