Tag

o imbratisare

Browsing

Mi-e dor să-mi fie dor de o îmbrățișare, de-un sarut, de-un “Te iubesc”. Mi-e dor de clipele în care iubeam, fie și fără rost, fără speranță, copleșit de dor, înnebunit de dorință.

Când îmi înăbușam lacrimile în capul pieptului și visam că poate voi fi iubit. Mi-e dor să tânjesc după un prim sărut sau o primă noapte de amor. Îmi lipsesc clipele în care fixam cu privirea ore în șir telefonul, în care imaginam scenarii, le ștergeam, le refăceam. Mi-e dor de bucuria de a iubi cu inocență și prostie, de a crede că dragostea durează vieți de-a rândul. Mi-e dor să-mi pierd respirația în privirea lui, să plâng de fericire și nerăbdare și să mă las purtat de vis.

Îmi lipsesc vremurile în care credeam cu tărie că pot modifica geografia planetei în numele iubirii. Și pot muta munții și pot șterge anii și pot uita și iubi oricum și oriunde. Mi-e dor de mine, cel care credea și putea. Care își ținea pleopele deschise la ceas târziu în noapte pentru a profita de cele câteva ore pe care iubirea mi le dăruia.

Mă simt un cub de gheață. Nu simt nimic. Nici bucurie, nici durere, nici suspans. Îmi port existența tărăgănat, fără a mai aștepta nimic, fără a mai visa ceva, fără a mă teme ori a mă bucura de cineva.

Nu mă las atins de cuvinte reci ori calde deopotrivă. Mi s-a spus că trebuie să fiu mai tare, să nu iau în serios orice nimic iar acum, fără plăcere, n-aș mai plăti doi bani pentru nimic. Dar aș da toate bogățiile lumii să știu măcar că voi mai trăi, fie și numai pentru o clipă, fie și peste o sută de ani, dulcele fior al iubirii.

Iubirea mi-a devenit matematică, cerebrală. Scanez, calculez, aproximez și renunt. Ar fi prea mult de muncă pentru a câștiga poate o dragoste. Munca cere timp, timpul e prețios, așa că renunț de la bun început și sper că cineva îmi va oferi dragostea degeaba.