Tag

palme de la viață

Browsing

Nu mai suferi, începe să visezi. Dacă telefonul nu sună, înseamnă că nimeni nu te va suna și adevărul nu doare mai mult decât minciuna, ceea ce doare este să fi mințit și nimeni să nu îți spună adevarul.

Așa că, hai sus, nimeni nu va lupta în locul tău pentru ceea ce vrei, tu ești ceea ce faci, da, mereu, mereu va exista ceva care te va face să cazi, și să cazi este atât de uman precum să te ridici din nou. Vino! Visează că ajungi cine vrei să ajungi, visează că obiectivele tale sunt mai aproape și tu faci tot posibilul să le împlinești. Aruncă-te în gol, simte adrenalina și atinge stelele. Visează că nu ești trist, visează că poți să mai schimbi ceva…

Un plâns bun poate fi nemaipomenit câteodată, iar tristețea nu înseamnă decât anunțarea dragostei. Tristețea și Nefericirea nu sunt același lucru și este bine să ne amintim acest lucru. Deci, dacă ești trist… fii bucuros. Asta spune ceva despre tine. Nu uita, există și lucruri mai grave. Și mai este încă ceva: tristețea limpezește inima.

Cine a iubit vreodată cu adevărat să ridice mâna. Cine a avut inima ruptă în bucăți să ridice privirea spre cer. Cine a plâns cu lacrimi de soare să râdă în hohote. Chiar dacă nu mă știi, o să mă recunoști ușor pentru că o să am mâna ridicată în aer, privirea o să îmi fie îndreptată spre cer și o să mă auzi râzând tare. În cealaltă mână o să am toate amintirile de până acum, legate cu o sfoară. Și când vântul o să bată mai tare, o să dezleg sfoara și ele o să zboare la fel ca pescărușii.

Dragostea este ca un edificiu, iar piatra care stă la temelia acestuia este iubirea, și fiecare zi care trece este încă o cărămidă pusă la temelia lui. Dar dintr-o singură greșeală poate dintr-o vorbă spusă în vânt, edificiul ce cu greu l-ai clădit, se poate dărâma, și atunci îți va lua poate mult timp ca să reconstruiești ceea ce ai dărâmat.

Ar trebui să învăț să accept dezamăgirile, să nu mai am atâtea așteptări…ar trebui să învăț să nu mai pun suflet în orice, să nu mai dau atât atenție unor lucruri care nu-s ale mele…

Ar trebui să învăț să fiu egoist, să învăț să îmi păstrez și pentru mine din sufletul meu…să învăț că doar pentru mine ar trebui să îmi canalizez energia și ambiția…ar trebui să iau oamenii așa cum sunt, să nu mă mai chinui să îi înțeleg , să îi cunosc, ci doar să îi văd,  să îi simt puțin , iar dacă sunt ceea ce îmi trebuie , să îi păstrez , dacă nu…să fug cât pot…

Ar trebui să învăț că prietenia nu mai este ceea ce am fost eu învățat că ar fi, ci doar un troc de fapte, un troc în care trebuie să se mențină echilibru…ar trebui să învăț să nu îmi mai exprim bunele intenții, sfaturile sau părerile, pentru că par atacuri la persoană…ar trebui să accept că nu toți oamenii pot fi deschiși, sinceri, încrezători chiar dacă din partea mea simt deschiderea, sinceritatea și toată încrederea de care pot da dovadă…ar trebui să îmi prețuiesc mai mult lacrimile…să nu le mai vărs pentru oricine care aruncă cu vorbe doar ca să vadă aceste lacrimi…ar trebui să îmi păstrez calmul, să îmi domolesc temperamentul vulcanic, să îmi conserv neuronii… neuroni din care în curând îmi va rămâne doar unul și ăla în comă…

Doar eu pot face toate astea pentru mine, pentru sufletul meu…nu am un “safe mode” pe care să știu să îl activez…

Scapă-mă de dor și de felul în care îl simt că doare. Dă, Doamne, minte inimii și judecată și scapă-mă …

Am avut un vis frumos, mai dureros decât toate coșmarurile de până acum: se făcea că nu or să se mai vindece niciodată. Iar dacă nici timpul nu le scoate de acolo, atunci cine? Atunci cum? Mi-e dor….de tine…

Eu, știu să fiu doar EU, un om mult prea deschis, impulsiv, sincer pentru toți cei ce îmi sunt în preajmă…dar așa cum am învățat multe luând palme de la viață, voi învăța și lecția egoismului și a nepăsării…așa nu voi mai fi dezamăgit și nu voi mai vărsa lacrimi…