Tag

petreci timp

Browsing

Și tot învârtindu-te așa, ajungi să îți placă să petreci timp cu tine însuți unde nimeni nu te judecă după cum arăți, după muzica pe care o asculți sau după gândurile bune pe care le ai.

Realizezi că degeaba tu ai priceput deja ca nu toți trebuie să fie ca și tine și încerci să accepți și să te pui în locul fiecăruia ca să îi înțelegi cât de cât, când prea puțini sunt cei care te acceptă așa cum ești. Prea puțini răspund cu bine la bine și prea puțini sunt sinceri dacă o fac. Doar câțiva te acceptă prin preajmă și asta pentru că pari un specimen pe cale de dispariție și ești bun de dat exemplu, atunci când cineva își mai aduce aminte de un subiect legat de sentimente,( ca de vreun eveniment istoric incert ) iar tu ești prostul care încă mai crede.

Sunt cei care au nevoie de tine prin apropiere ca să-ți mai guste, din când în când, din entuziasmul și admirația pentru viață și să le mai tai o bucată din principiile pe care încerci și tu, cu greu, să le menții. Există și cei care îți împărtășesc unele idei, cu care ai la dispoziție o gamă largă de subiecte de dezbătut sau pur și simplu sunt oameni care, deși nu spun prea multe, îți transmit un sentiment atât de liniștitor și plăcut încât nici nu e nevoie de altceva. Dar pentru majoritatea, rămâi un visător, un naiv, un „cap în nori” care habar nu are „cu ce se mănâncă, de fapt, viața”.

În schimb, mie mi-a plăcut mereu singurătatea, deși, nu cred că ea mă place întotdeauna. Sunt momente în care sunt eu și nu trebuie să mă explic nimănui. Sunt momentele în care pot să nu fiu nimic. Sunt momentele în care lucrez la mine și mă domesticesc pentru când dau ochii cu haita. Și dacă o prețuiesc atât e pentru că atunci pot să iubesc cel mai mult oamenii. Pot să cred că intențiile lor sunt bune, pot să cred că toți sunt nevinovați până la proba contrarie, pot să cred chiar și că toți oamenii au ceva bun în ei și că viața, de cele mai multe ori, îi înrăiește și ca să se apere, aleg să nu mai creadă în nimic.

Pot să cred orice lucru bun îmi trece prin cap, fără să mă simt vinovată de asta. Pot să înțeleg orice reacție tâmpită, orice vorbă negândită, orice idee care diferă de ale mele. Pot să înțeleg orice, fiindcă mă analizez pe mine mai întâi și nu sunt nici eu mai bună cu ceva. Și eu am făcut cel puțin o dată la fel, am gândit ce nu era, am vorbit fără rost. Am avut momente când mi-am lăsat deoparte sentimentele și am crezut că așa e mai bine pentru mine. Sper să nu mai am parte de asemenea clipe și mă prefer irațională și patetică cum sunt acum.

Fericirea mea s-a supus numai felului în care am ales să privesc lumea și lucrurile, inclusiv pe mine însumi. Și nu puteam să aleg ceva mai bun pentru mine și pentru cei din jurul meu. Ceea ce primesc în schimb nu are nici o legătură cu mine, pentru că un lucru care nu pleacă de la mine, nu se poate întoarce înapoi decât dacă eu vreau.

Însă ceea ce ofer, va depinde întotdeauna de ceea ce sunt.