Tag

picturi rembrandt

Browsing

Rembrandt (1606 – 1669) este considerat a fi unul dintre cei mai mari pictori din istoria Europei și cel mai important din istoria Olandei. A trăit în Epoca de Aur, dobândind succes încă din tinerețe.

Poate în prezent este cel mai bine cunoscut pentru autoportretele sale, atât de sincere și de oneste încât trăsăturile feței se transformă într-o oglindă a gândurilor și sentimentelor. Fiecare autoportret este o imagine a devenirii artistului ca și om, o carte deschisă a unei vieți trăite nu în umbră, ci în lumină. Chiar dacă viața lui Rembrandt este marcată de tragism și greutăți financiare, picturile și desenele sale au rămas populare printre contemporani de-alungul vieții atistului, iar reputația sa neatinsă.

Cele doua autoportrete pictate cu doar câțiva ani înainte de moartea artistului ne dezvăluie o față dezbrăcată de orice prefăcătorie, o privire sinceră care nu e îndreptată spre privitor ci către el insuși, judecându-se cu candoare și îngăduință. Aceste autoportrete sunt niște confesiuni mișcătoare, artă de cel mai înalt rang născută din eșec personal.

Rembrand este un povestitor înăscut. Așează în fața noastră personajele și uneltele pentru a țese dintr-o pictură o poveste. În fața acestor protagoniști tăcuți te intrebi inevitabil cine sunt, de unde vin, care e viața lor. Sunt bine, sănătoși, iubiți? Rembrandt pictează drama vieții pe chipurile semenilor cu o empatie uluitoare, dând dovadă nu doar de autocunoaștere ci și de o înțelegere generală a lumii și a naturii umane. Rembrandt a fost un psiholog înascut, cu o singură exceptie: nu a semnat niciodată hârtia cu confidențialitatea datelor personale.

 

 

The Night Watch” este cea mai mare pictură de Rembrandt. Își trage numele de la faptul că atunci când a fost redescoperită era atât de înnegrită de vreme încât cu greu se puteau “citi” în ea personejele, părând într-adevăr o scena care avea loc noaptea. După ce pictura a fost curățată s-a ajuns la concluzia că muschetarii din scenă sunt așezați de fapt în plină lumină și că evenimentul imortalizat se petrece ziua în amiaza mare.

 

 

Filosoful meditând” este fara doar și poate pictura mea preferata de Rembrandt. Scara spiralată, probabil un simbol al transcendenței și a naturii ascendente caracteristică gândirii contemplative, este de o frumusețe extraordinară, vag luminată de acea lumină caldă și comfortabilă care intră pe fereastră. Pictura are doi protagoniști, fiecare cu sursa sa de lumină. Bărbatul este luminat de o lumina divină, puternică, femeia din cealaltă parte a imaginii este luminată de flăcările unui foc terestru.

Filosoful meditând” este alegoria unui simbol mult mai vechi și profund, Yin & Yang, care descrie dualitatea dintre lumea spirituală și cea pământeană, lumina din întuneric și întunericul din lumină. Yin este asociat cu pământul, femeia, întunericul și pasivul, Yang este asociat cu cerul, bărbatul, lumina și activul. Cunoștea oare Rembrandt acest simbol oriental când a pictat “Filosoful meditând” sau pur și simplu această pictură stă ca o dovadă vie a faptului că nimic nu e nou sub soare, că suntem oameni indiferent de rasă sau nație și că indiferent de experiențele de viață ale fiecăruia, ajungem în linii mari la aceleași concluzii. “Filosoful meditând” este o meditație asupra filosofiei universalității gândirii.

O caracteristică a operei lui Rembrandt este folosirea tehnicii numite chiaroscuro împrumutată de la Caravaggio, dar pe care o adaptează propriului său stil. Prezentarea dramatică și vie a subiectelor, în contradicție cu rigiditatea din picturile contemporanilor săi și un adânc sentiment de compasiune fără de persionajele sale, neținând cont de bogăția sau vârsta acestora, ne face să-l simțim pe Rembrandt aproape. Soția sa Saskia si fiul său Titus apar adesea în pictrurile lui Rembrandt, fie ca personaje mitice, istorice sau biblice.

Sursa : Rembrandtartschool.ro