Tag

plang

Browsing

Atunci când se despart, foștii iubiți devin de multe ori dușmani. Ciudat mod de a-ți arăta recunoștința. Cei doi ar trebui să rămână prieteni. Când iubirea se transformă în prietenie, sentimentele de vinovăție dispar, la fel ca și senzația că ai fost înșelat, exploatat. În realitate, nu se pune problema de exploatare. Pur și simplu, ați fost orbit de energia biologică.

Eu vorbesc de alt tip de iubire. Aceasta nu se încheia într-o relație de prietenie, ci începe printr-o asemenea relație.

Ea începe în tăcere, în luciditate. Această iubire este propria voastră creație, deci nu este oarbă.

O asemenea iubire poate dura de-a pururi, devenind din ce în ce mai profundă.

Sensibilitatea ei este imensă. Cel care practică acest tip de iubire simte nevoia partenerului înainte ca acesta să înceapă să vorbească. Am cunoscut personal câteva cupluri(un număr foarte mic ce-i drept) care nu au căzut în iubire, ci s-au înălțat pe aripile ei. Cel mai miraculous aspect mi s-a părut faptul că acești oameni nu mai trebuia să își vorbească. Dacă bărbatului îi era sete, iubita îi aducea apă, fără ca el să ceară acest lucru. Totul se desfășura prin sincronicitate. Dacă persoanei iubite îi era sete, la fel trebuie să-ți fie și ție. Transferul de idei și senzații se produce instantaneu. Cuvintele nu mai sunt necesare. Jocul energiilor este direct; nu mai are nevoie de limbaj.

O asemenea iubire nu așteaptă nimic de la celalalt. Ea îi este recunoscătoare că acesta acceptă ce are ea de oferit. Nu se simte amenințată, pur și simplu pentru că nu există nici o amenințare la adresa ei.

Într-o asemenea iubire, sexul se poate întâmpla să apară spontan, dar apoi va dispărea cu lunile, iar în final va dispărea cu totul. De altfel, chiar și atunci când se produce, el nu mai are nimic s3xual. Este doar o manieră de a fi împreună, de a fuziona cu celalalt,un efort de a atinge profunzimea celuilalt. S3xualitatea nu mai are nimic de-a face cu reproducerea biologică.

Cei doi iubiți înțeleg treptat că în timpul actului amoros nu fuzionează decât trupurile lor. De aceea, încetul cu încetul, s3xul dispare din viața lor, iar între ei începe să se producă un alt tip de întâlnire, la nivelul energiilor. O simplă ținere de mâini poate însemna mai mult decât orice orgasm, căci este suficientă pentru ca energiile lor să fuzioneze.

         

Mereu grăbit și ocupat trecusem,fără intenție,pe lângă lucruri importante. Fără acești oameni n-aș fi știut niciodată ce om extraordinar pot fi. Vă mulțumesc la toți – prieteni vechi și noi, cunoștințe și romantici de peste tot – vă mulțumesc pentru ajutorul pe care mi l-ați dat,atunci când aveam mai mare nevoie de el.

Am fost unul dintre acei oameni care visa fără încetare. Așadar,nu aveam un singur vis, aveam o mulțime de vise. Dar cel mai mult îmi doream să fiu fericit împreună cu EA, să formăm o familie, să fim fericiți și să îmbătrânim alături. Nu spun că totul era perfect,aveam și eu momentele mele de criză,dar știam mereu să mă opresc la vreme și să caut o soluție de rezolvare într-o problemă delicată.

De fiecare dată vorbeam despre problema pe care o aveam și problema se termina într-un zâmbet, într-o îmbrățișare și o vorbă dulce. Și totul era ca mai înainte.

Problemele pe care le-am avut n-au distrus iubirea ce o purtam,au făcut-o mai puternică și mai mult decât atât, m-au îmbărbătat mai mult decât eram până atunci. Acum,însă,nu mai am decât amintirea unui trecut frumos și dragostea pe care vreau s-o păstrez în mine pentru dreptul de a trai viața care mi-a fost dată. Îmi spuneam deseori cât de mult mi-ar plăcea să fac munca pe care o fac alții,de fapt,îmi plăcea creativitatea,dinamismul, călătoriile,îmi plăcea să învăț și să împart lucrul ăsta cu ceilalți.

Acum,am rămas singur cu toate astea: cu amintirile și visele mele. Să fiu eu atât de puternic încât să trăiesc de acum pentru prezent și pentru trecut?

Îți mulțumesc că ultimele tale gânduri au fost pentru mine și am să le păstrez cu drag în suflet. Așteaptă-mă la granița dintre lumi pentru că am să încerc mereu să ajung la tine. Îți mulțumesc pentru toate câte mi-ai spus de când nu mai ești în această lume. Îți mulțumesc pentru viitorul pe care mi-l arăți prin fiecare lucru din jurul meu. Îți mulțumesc că, deși în altă lume, în cele mai grele momente pentru mine, ai găsit puterea de a-mi fi alături. Aș vrea să-ți pot promite că voi împlini tot ceea ce ne-am visat. Îmi doresc să reușesc, dar acum n-am puterea de a mă aduna și de a continua. Ajută-mă tu iubito, ajută-mă așa cum ai făcut-o mereu.

Ar trebui să mulțumesc cuiva pentru toate astea… Mulțumesc,Doamne…

De mult nu mai știu… De mult am uitat, de mult nu mai regăsesc drumul spre fericire. Zadarnic caut în orizonturi până mă dor ochii în zare, stând la marginea albastrelor ape neliniștite, în amurg. Zadarnic îmi înalț ruga către copaci : nici foșnetul lor nu mi te poate aduce ca odinioară, când era de ajuns să te chem în gând ca să vii…

Zadarnic strig cu glas de primăvară tânără sau de toamna obosită… Nu mai vine, nu mai revine… M-a lăsat singur cu fiorii tremurători ai amurgurilor înfiorătoare. Mi-e dor de ea, mi-e dor cumplit de ea în vara asta care-ncepe să-mi picure în sânge tăcut ca o șoaptă de dragoste… O iubesc…și o aștept… Dar până atunci când va fi să vină, acum,îi dedic, neliniștea mea…ceea ce nu am avut aproape niciodată…

Recunosc că am avut momente când m-am gândit foarte serios la moarte. Atât de serios încât m-am speriat de intensitatea dorinței din mine. Dar există momente când trebuie să plângem (sau să ne plângem de milă) și momente când trebuie să ne oprim și să ne ridicam capul din pământ. Fiecare dintre noi iubim la un moment dat, fiecare dintre noi avem vise care se sfârșesc brusc sau dramatic, dar lucrurile astea chiar trebuie să ne oprească? Iubirea e într-adevăr unul dintre lucrurile importante, chiar cel mai important. A-i lua cuiva iubirea/persoana iubită mai ales atunci când mai e foarte puțin până când acea iubire s-ar fi împlinit e lucrul cel mai rău care i se poate întâmpla. Mai rău decât atât e doar atunci când unei mame îi moare copilul. M-au durut și încă mă dor cele întâmplate. S-a întâmplat în mine o „revoluție” în adevăratul sens al cuvântului, ale cărei ecouri nu s-au încheiat încă. Poate că nu se vor încheia niciodată. Dar chiar să fiu atât de puternic încât să vreau să termin un drum care nu trebuie să se termine acum?

Am fost învățați să credem că gelozia e strâns legată de dragoste. „Nu e îndrăgostit care să nu fie măcar puțin gelos” se spune. Nimic mai neadevărat. Dacă spui că ești gelos din iubire, spui de fapt că nu iubești suficient. Lucrurile sunt foarte clare după părerea mea: iubești cu toată ființa ta și atunci iubirea e adevărată și durabilă, sau nu iubești. Ți se pare doar că afecțiunea pe care i-o porți cuiva ar fi iubire, dar nu cobori în sufletul tău să vezi ce se întâmplă cu adevărat. Când iubești, îți pui sufletul în palmele celuilalt fără să te întrebi că va face acesta cu el. Ai încredere nemărginită în persoana pe care spui să o iubești. Când iubești, îți picură miere în cuvinte, pentru că mereu cauți cuvinte – chiar inventezi unele noi care să exprime ce simți. Când iubești nu ai vise și planuri de viitor diferite de ale persoanei iubite.

N-ai putea, pentru că ființa ta se simte desăvârșită doar alături de persoana pe care o iubești. Nu iubești numai acea persoana, îi iubești familia, ii iubești cățelușii, floarea din fereastră. Iubești totul…până și răul din ea…

Nu știu ce să-ți spun, nu știu la ce să mă gândesc, mi-e rușine de propriile mele gânduri, aș vrea să mă ascund, dar nu am unde, aș vrea să mă destăinui, dar nu am cui.

Las soarta să hotărască – calc peste conștiința mea și îți scriu. Îți scriu… tocmai ție, tu care ar trebui să-mi cunoști cel mai puțin gândurile, vei afla ceva ce mie mi se pare ciudat, straniu. Eu sunt un fir de nisip din imensul deșert al vieții și aș vrea ca vântul să-l legene pe aripile sale, punându-l în grădina ta.

De dragul tău m-aș face floare, aș înflori lângă fereastra ta, ți-aș dărui mireasma sufletului meu, te-aș adormi, iar apoi te-aș preface în țărână în care-mi înfing rădăcinile.

Nu mă iubești și cu toate astea eu te iubesc. Nu am nici o șansă de la tine. Cu fiecare gest încerci să mă jignești; iar atunci eu îmi aud bătăile inimii care sună asemenea ciocanului la poarta vieții.

Uneori privirea ta mă pătrunde până în măduva oaselor, mă cutremur și îmi vine să fug de sub vraja ta, dar nu pot, picioarele îmi sunt înțepenite, buzele nu mai pot să scoată nici un cuvânt. Aș vrea sa te uit, dar fiecare melodie fiecare dans îmi amintește de tine. Trăiești în mine, ești o părticică esențială a sufletului meu de care nu, nu mă pot despărți niciodată, niciodată.

Dacă mi-ai spune că știi ce însemni pentru mine … ți-aș spune că minți… Deoarece nimeni pe inima mea mâna nu pune ca s-o întrebe: ‘Ce simți?’ Ce simt pentru tine e încă mister și n-am reușit să pătrund în el .Dar știu că așa cum o rază de soare dezvăluie și cea mai mică parte din mare.

Așa și tu dezvălui în mine sentimentul ce-l simt pentru tine. Mă bucur că exiști în viața mea, ești tot ce mi-am dorit cândva. Un sprijin, o mână de ajutor, o bucurie pe-al vieții coridor… se va împlini oare visul meu?

Al sufletului zbucium, nu-l cunoaște nimenea, destinul nu îl știe, poate doar eu.. . poate și tu… însă se oglindește durerea în tot ceea ce fac și mătasea albastră a florilor de vară, mă vor chema iarăși spre infinit.

Și voi cunoaște poate odată o altă iubire, ce se naște iubind spre nemurire, o dragoste uitată undeva, în haosul de nedescris, visând la clipe dintr-un tărâm de vis, doar pentru mine… interzis!… căci și astăzi și mâine, la poarta sufletului meu… rămâi doar tu stăpână mereu…

Iubirea e o gingașă floare, care surâde numai atunci când este privită de doi îndrăgostiti, de două suflete… Oare iubirea asemeni unei flori se va usca? Poate,… dar amintirea ei va rămâne ca o petală a speranței, și a așteptării… Visează dacă poți… în această cupă a dragostei!

Am alergat prin viață fără să-i știu adevarata-i față, simțeam că ceva din mine lipsește… am căutat, am căutat și am găsit un suflet bun, curat! Am știut din prima clipă că viața mea-i acuma întregită. Pentru tine am să fiu un râu de lacrimi uneori, pentru tine am să fiu o scară ce urcă pan’ la nori, pentru tine am să fiu flacăra ce persistă prin apă, voi fi o lacrimă de dor ce curge nemângâiată!

Te rog, privește înapoi și spune dacă mă mai iubești… Stau acum singur, plâng și amintirile și vorbele pe care mi le-ai șoptit cândva le aud în noapte,… încerc să te caut printre ele, dar totul îmi apare ca un coșmar, un vis urât din care nu mă pot trezi oricât de mult eu aș încerca… singura scăpare este prezența ta, dar tu ești atât de departe,… departe, dar nu și de inima mea, căci niciodată nu am încetat să te iubesc. De aceea mi-aș mai dori un singur lucru… să te am aproape pentru a te privi în ochi și asta mi-ar fi de-ajuns să nu te mai las să pleci!

Te iubesc atât de mult… te vreau lânga mine, te doresc și astăzi în preajma mea, fiecare clipă o număr, fiecare cuvânt al tău îl aud șoptind, răsunând în gândurile mele.

Aș vrea să am aripi, să pot veni la tine în fiecare seară și să te sărut de noapte bună, aș vrea să te am lângă mine tot timpul, dar distanța nu ne dă șansa asta, eu sunt departe de tine, dar nu uita că nu e secundă fără să mă gândesc la tine și pe zi ce trece TE IUBESC din ce în ce mai mult, îmi lipsești mult și mi-e dor de tine!

TE IUBESC, TE IUBESC, TE IUBESC !Nu știu prea multe, știu doar că te iubesc, azi mai mult ca ieri, mai puțin mâine, în fiecare zi altfel și totuși la fel.Nu trece secundă, minut, oră, zi, lună fără ca, gândul meu să nu rătăcească în căutarea ta, o face din setea de tine, din dorul ce mă mistuie, mă întreb dacă nu te dor picioarele pentru că mereu alergi prin mintea mea și totuși vreau să știi, că te iubesc cu întreaga mea ființă.

Te iubesc că exiști, aștept clipa când nu vor mai fi depărtări, când brațele mi le-oi întinde spre a te cuprinde să mă cuprinzi cu brațele.Mă gândesc la tine și inima mă doare iar sufletul îmi suspină,Nici măcar nu știu ce rost mai are viața mea.

Am avut cândva o clipă de dulceață, frumosul tău trup ce mi-a fost dat să-l strâng o clipă-n brațe, chipul tău frumos ce nu are asemănare, ca DUMNEZEU te-arăți în mii de fețe.Te iubesc să știi, căci tot ce simt, de este rău sau bine, destul că simt atât amar în mine, tot ție-ți mulțumesc,fiindcă tu m-ai învățat ca lumea s-o citesc.De n-ai fi tu, ce-ar folosi viața, speranțele-i și binele-i și tot…

Un vis ar fi amestecat cu ceață, un chin ar fi etern amar, aș da orice să-l pot sfârși.Tu ești pentru mine a opta zi din cele șapte, te vedeam cu a mea minte, te-am vazut și te-am iubit, îngerul iluziei mele deșarte.

Dacă știi cum este să adormi nopțile sperând că razele dimineții or să topească dorul, știi ce înseamnă să speri zadarnic.

Învață-mă atunci cum să-mi iau sufletul și să-l scutur zdravăn ca să curgă din el picătură cu picătură veninul de dor, fructele care m-au gonit cu capul plecat din fericire.

Mi-e dor, atât de dor… De tine. De noi. De cum erai cu mine. De cum eram cu tine. Și nu pot Și nu găsesc cuvinte să spun cum, când și cât de mult mi-aș dori să nu mai îmi fie. Dacă tu știi ce este acela dor, dor de o ființă mai mult decât de orice altă ființă, atunci te rog și implor, scapă-mă de el, de dor. Scapă-mă de intrus. Este dorul ăsta un blestem, este o cruce sub care eu, un simplu om, sunt doar o cocoașă și niște brațe care se coboară înainte să apuce să se întindă. Pe care aș vrea nespus să ți-o arunc ție.

Iar dacă tu știi cum este să trăiești cu ființa altuia într-a ta, te rog, smulge-o din mine și las-o să trăiască de una singură. Dă-i înapoi dreptul la simțire! Lasă-mă și pe mine să respir aerul meu, cu nasul și partea mea de viață. Lasă-mă nici mai mult, nici mai puțin decât exact cum eram înainte de tine. Eram din vârful degetelor până la capătul firelor de păr numai visuri frumoase, dorințe multe de fericire, speranță și tremur de încredere.

Mi-e dor să te știu departe de mine, acolo de unde nu o să te mai întorci niciodată la mine atunci când îmi este greu, și rău, și trist, și urât și imposibil. Mi-e dor să nu te mai simt și să nu te mai vreau atât de aproape. Caut pământul nedescoperit în care să-mi îngrop amintirile și apele care să-mi spele nopțile în care mă cutremur de dor.

Mi-e dor și mă strânge. Mă sufocă și mi-a secat puterile. În vis mă înec cu prezența ta. În realitate, mă sufoc cu lipsa ei. Dorul ăsta mă arde chiar și atunci când stau bine pe picioare. Dacă ai fi departe însă, eu cum m-aș mai putea întoarce la mine cu inima senină?

Mii de cioburi s-au făcut oglinzile în care iubirea și dorința ei îmi strigau asta. Acum, este și nu mai este viața mea…

 

Mi-am dat seama târziu că viața merită trăită,dar niciodată nu-i târziu să te iubesc,să îți dovedesc că te iubesc.

A fost de-ajuns doar o privire,atunci când noi ne-am întâlnit și parcă ne știam de-o viață și inimile au tresărit…iar tu m-ai încurajat și eu am știut că începe un vis din care amândoi nu am vrea niciodată să mai fim treji.Îți mulțumesc ție iubire pentru dragostea ta…îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acestă poveste de dragoste.

Trăiesc din amintiri,vise și speranțe…atât mai am! Inima mea a fost udată cu lacrimile deziluziei creată la sfârșitul acestei relații. Tot ce știu este că EA reprezintă tot ce e mai bun în mine,un mic ideal de bunătate și frumusețe.Dragostea este o dulce iluzie ce se naște din lumina razelor de lună,căldura pământului și lacrimile norilor.Fiecare gând al meu către tine…se va lăsa ușor din mine,va pleca în zari și va lăsa în urmă un soare ce-o să spună :”a fost un vis frumos și va rămâne un vis frumos,uitat de vreme,uitat de noi„.

Nu mint când îți spun că te iubesc,nu mint când îți spun că îmi lipsesc vorbele tale dulci,tandrețea ta,dragostea ta,tot ceea ce ești tu. Viața merită trăită ! Mi-ai fost cântecul ce mă adormea noaptea,vocea ce-mi mângâia tristețea,vântul ce-mi învăluia corpul,dar nu ai fost decât un vis…dragostea ta mă face să mă topesc ca o bucată de gheață în a ta palmă de foc și să mă înalț fără aripi spre lună,fructul dragostei mele.

Pentru mine ești mai scumpă ca aerul pe care îl respir,ești mai presus de propria mea persoană și nu îți voi putea explica niciodată,nici prin mii de cuvinte cât de mult te iubesc.Tu ești amintirea veșnică a minții mele,tu ai reușit să pătrunzi în întunericul meu trezind scânteia iubirii.

Aș vrea să țip,dar nu are rost;aș vrea să plâng dar nu mai am lacrimi…te văd,dar totuși nu exiști;te simt aproape dar visez,cred că te țin în brațe,dar tu ești atât de departe.Am crezut că ești sinceră când îmi spuneai:”Te iubesc,am nevoie de tine„!,însă acum m-am convins că au fost doar vorbe în vânt care acum mă dor.Dragostea ta a plecat la fel cum a venit,pe furiș…furându-mi o parte din suflet.

Am crezut în tine,în dragostea ta…iar acum inima mă doare și sufletul îmi plânge.Îți mulțumesc că ai fost un înger și pentru zilele fermecate împreună cu tine.Viața merită trăită !

Oamenii intră în viața ta, te privesc și îți vorbesc. Spun că te plac, îți fac promisiuni, îți redă încrederea în tine. Te îmbrățișeaza apoi rămâi cu brațele goale întrebându-te:” De ce au plecat”?

Îți lasă amintirile, îți lasă promisiunile : ”Promit să fiu mereu lângă tine” …Îți lasă jurămintele : ”Nu te voi părăsi niciodată” …Îți lasă ție totul mai puțin sufletul întreg! Îți lasă iubirea mai puțin împlinirea! Te vezi din nou cu sufletul gol și aceleași întrebări: ”De ce eu”? „De ce din nou”?

Câteodată suntem la o răscruce de drumuri. Nu știm în ce direcție să mergem, nu mai știm cine suntem și nu știm spre ce ne îndreptăm. Avem atâtea gânduri care ne fură și ne trezim la un moment dat câutând visul care să dea lumina ochilor, adevar și pace inimii. Vrem o pauză care să ne facă bine sau o a doua șansă. Dar ne este greu la sfârșitul zilei să privim în urmă și să zâmbim…

Când am avut cea mai mare nevoie de înțelegere, nimeni nu m-a înțeles. Nici măcar nu și-a dat silința să o facă. Nimeni nu știe ce am îndurat și cât de greu mi-a fost, iar când o persoană îmi spune „te cunosc” mă sufoc…

Fiecare om își are propria sa lume mentală, modul său de a gândi, propriile căi de înțelegere a lucrurilor și căile sale de acțiune. Așa cum fața și vocea unui om diferă de ale celorlalți, la fel diferă și modurile de a gândi și de a înțelege.

Acesta este motivul pentru care apar atât de des neînțelegerile între oameni, chiar și între cei apropiați sau prieteni.

De regulă, noi nu putem înțelege corect viziunea celuilalt. De aici, fricțiuni, rupturi și certuri ce se produc într-un minut, chiar între prietenii vechi. Aceasta explică de ce pe pământ prieteniile nu durează niciodată prea mult. Ca să ne putem înțelege empatic unii pe alții, ar trebui mai întâi să ne acordăm pe frecvența vibrațiilor mentale ale celuilalt, renunțând pe moment la propria noastră frecvență.

Nu, nu mă cunoști. Nimeni nu mă cunoaște cu adevărat!