Tag

plante exotice

Browsing

La prima vedere levănțica reprezintă un arbust care dacă nu înflorește parcă nu iese cu absolut nimic frumos în evidență. De altfel, aceasta poate fi lesne confundată cu rozmarinul. Totuși la o a doua privire și dacă atingem ușor frunzele simțim mireasma dulce, aromată și suntem purtați cu gândul spre minunata provincie franceză.

Uleiul eteric din levănțică reprezintă o importantă parte a industriei farmaceutice și a celei a parfumurilor.

Denumirea inițială a acestei plante provine din limba latină, respectiv din verbul „lavare”, care înseamnă “a spăla”. Romanii obișnuiau să-și parfumeze apa în care se scăldau cu aromă de levănțică.

Puțin mai târziu s-a descoperit efectul tămăduitor și liniștitor pe care-l are această plantă când este transformată în uleiuri eterice. Inițial a fost folosită și cu scopul vindecării rănilor deschise și infectate. Astăzi este foarte cunoscut și de asemenea foarte îndrăgit balsamul de buze cu extract de levănțică. De asemenea, planta deține proprietăți deosebite și drept urmare pe piață există diverse creme pentru corp, uleiuri pentru masaj sau uleiuri aromatice.

Levănțica iubește însă clima mediteraneana

Spațiul din care provine este cel din regiunea Mării Mediterane, unde verile sunt foarte fierbinți, iar iernile extrem de blânde. Prin urmare acestea reprezintă condițiile ideale de creștere și dezvoltare ale florilor.

Adevaratele” flori, care au petale mai mari și mai bogate, sunt plantate cu precădere în regiunea Provence, însă levănțica – hibrid se regăsește și în Italia sau chiar în Anglia.

Decorațiuni, bucătărie și cosmetică

Cea devărată poate fi regăsită și în bucătărie. Frunzele gri – verzui conferă preparatelor din pește și/sau cele din carne roșie un gust ușor picant, în schimb frunzele uscate dau o aromă specială salatelor.

Săculeții micuți din pânză umpluți cu flori de levănțică nu numai că emană un miros plăcut în casă, dar țin și moliile departe de dulapurile noastre cu haine.

De asemenea levănțica poate constitui și o delicată decorațiune. Spre exemplu din florile acesteia pot fi împletite coronițe care se vor așeza pe măsuța de cafea sau care pot fi agățate de ușa de la intrare.

Sursa

Până deunăzi în România nici măcar nu se auzise de fructele exotice care astăzi decorează mesele festive și intră în dieta zilnică. Unul dintre exponatele reprezentative în acest sens este fructul loquat. Originar din îndepărtatul ținut al Chinei, după ce s-a răspândit în Japonia și celelalte teritorii ale Orientului Îndepărtat, iată-l poposind în cele din urmă pe batrânul continent. În regiunile din nordul Italiei este foarte răspândit mai ales ca și copac ornamental pentru că rămâne mereu verde.

Fructele galben-portocalii au formă ușor alungită și sunt de mărimea unei caise. Sunt extrem de delicate și rareori sunt de găsit fără mici pete de culoare maronie. Se recoltează din aprilie până în iunie, și sunt primele fructe primăvăratice.

Loquat nu are numai un gust excelent, dar conține și o mulțime de vitamine și minerale indispensabile organismului, precum: vitamina A, vitamina B, fier, cupru, calciu magneziu, potasiu și altele. Fapt neobișnuit pentru un fruct, acesta nu conține vitamina C, însă are mult beta-caroten respectându-se astfel “legea compensației”. Gustul este ca al unui amestec de mere și caise.

Dacă ar fi să îl comparăm cu un alt fruct acela ar fi mărul, cu care se și găsește în aceeași familie Rosaceae. Loquat-ul este caracterizat de un conținut foarte scăzut de calorii, doar 47 calorii per 100 g, și printr-un conținut ridicat de pectina. Aceasta este o fibră solubilă ce acționează ca un laxativ natural, ajutând la păstrarea umidității de la nivelul colonului.

Conform studiilor, datorită antioxidanților pe care îi conține fructul de loquat combate cancerul pulmonar. De asemenea, este recomandat persoanelor cu probleme de inimă și celor care vor să slăbească. Potasiul din loquat echilibrează tensiunea arterială și previne infarctul miocardic, care nu de puține ori se întâmplă să intervină nu atât pe fondul unei sensibilități cât din cauza unei diete dezordonate. S-a mai confirmat faptul că pectina găsită în acest fruct reduce rata de absorbție a colesterolului de către organismul uman și ajută la eliminarea sa din organism.

Fructul loquat este cel mai bine să fie consumat crud, ca atare sau combinat în salate cu alte delicii exotice. Se recomandă îndepărtarea semințelor înainte de consum fiindcă conțin unele substanțe toxice pentru organism.  Se curăță de coajă.

Sursa