Tag

prietenie

Browsing

S3xul, pasiunea și fluturii din stomac nu înseamnă dragoste. Dragostea e un sentiment mult mai complex. Fii atentă la “simptome” ca să nu te păcălești singură!

Te uiți la filme, citești în cărți, asculți cântece și te convingi singură că nimic nu e mai frumos pe lumea asta decât dragostea. Și așa și este. Dar ce e dragostea? Uneori te poți păcăli singură. Nu orice fel de afecțiune înseamnă dragoste. Atracția și faptul că vă distrați împreună te fac să te simți bine. Dar dragostea… Ei bine, dragostea e puțin mai complicată.

Bustle.com a scris despre câteva lucruri pe care le poți confunda cu dragostea, dar care nu înseamnă dragoste.

Nu tot ce crează emoții în tine înseamnă dragoste

1. S3x, chiar dacă e mult și cum îți place

Sunt sigură că știi și tu că s3xul nu înseamnă dragoste. Chiar dacă e cel mai bun s3x de care ai avut parte până acum și dacă ai orgasm de fiecare dată. Înseamnă că aveți o chimie grozavă. Și, nu, nu înseamnă dragoste.

2. Dorință și infatuare

Dorința și infatuarea sunt, uneori, prezente la începutul relațiilor romantice. Dar acestea nu durează și, dacă treci prin aceste etape, nu înseamnă dragoste neapărat. De aici, trebuie sa treci în faza de atașare.

3. Conexiunea intima

Dacă ești norocoasă, o să simți că ai o conexiune emoționala cu multă lume. Cu sute de oameni. Și e bine și e plăcut. Dar dacă simți asta față de un bărbat nu înseamnă dragoste. Poate fi doar conexiune, și atât.

4. Pasiunea

Poți să ai unele dintre cele mai pasionale relații sexuale cu bărbați de care nu ești îndrăgostită și pe care nu îi iubești. Dacă te atrage extrem de mult nu înseamnă că ești îndrăgostită de el.

5. Fluturii în stomac

Știu că fluturii în stomac sunt considerați ca cel mai important semn că ești îndrăgostită. Nu ai fluturi în stomac și când ești foarte entuziasmată de ceva ce știi că se va întâmpla? De exemplu, când știi că te revezi cu un prieten cu care nu te-ai mai văzut de foarte multă vreme. E tot o formă de dragoste, dar nu acea dragoste.

6. Distracția în doi

Dacă ești destul de plictisită, te poți distra aproape cu oricine. Asta nu înseamnă dragoste. Dacă îți petreci timpul cu un tip amuzant, în prezența căruia ești relaxată, nu înseamnă că te-ai îndrăgostit de el. Așa că nu confunda lucrurile!

7. Îți pasă de el

Dacă ești om, ai sentimente. Așa că îți poate păsa de un bărbat cu care petreci mai mult timp și dacă nu ești îndrăgostită de el. Dacă ții la el, îți place să faci sex cu el și te întristează când el are o zi proastă, tot nu înseamnă neapărat că e dragoste. Poate fi, dar nu neapărat.

Dragostea e mult, mult mai complicată de atât. Nu îți face iluzii că aceste semne înseamnă că ești îndrăgostită. Pe de alta parte, nici nu le ignora, pentru că ele pot să îți dea un semnal: că te simți bine în prezența acestui tip și că, cine știe? Poate chiar e dragoste!

sursa: www.andreearaicu.ro

Prieteni adevăraţi sunt aceia care au depăşit graniţele prieteniei obişnuite, prietenia lui „Ce mai faci” şi „Cum mai eşti”. Prietenia telefonului de „La Mulţi Ani ” şi „Crăciun Fericit”

Prieteni adevăraţi sunt aceia care, dincolo de bucurii şi necazuri, tristeţi şi nefericiri, bani şi linguriţe de argint, se regăsesc în aceiaşi barcă, chiar dacă unul vâsleşte în ape repezi şi cristaline şi celălalt în ape tulburi şi învolburate.

Aceia care au devenit emigranţi pe un teritoriu neutru tuturor dar personal lor.

Nevoia de apropiere defineşte emigranţii.

Cineva îţi este într-adevăr prieten atunci când simţi, vorbind cu el, că vorbeşti de fapt cu tine.

Eşti prietenul cuiva atunci când reuşeşti să te bucuri de succesul lui, în ciuda eşecurilor tale.

Dacă nu… dacă simţi acel vierme de invidie… atunci prietenia voastră a fost scrisă pe nisip şi la primul val s-a risipit.

De obicei nu eşti invidios pe succesul altora dacă tu, ca om îţi ştii capacităţile şi limitele. Dacă tu ţi-ai găsit echilibrul personal şi fericirea interioară. Dacă ai înţeles că ceea ce pe alţii îi face fericiţi, pe tine nu te încălzeşte şi ceea ce alţii consideră stagnare, pentru tine este de fapt stabilitate. Atunci când înţelegi că fiecare are fericirea croită după propria-i nevoie şi dorinţa.

Când eşti invidios pe un prieten eşti de fapt supărat pe tine, pe toate trenurile pierdute, pe toate eşecurile.

Nu-ţi pui la socoteală neşansa şi nenorocul şi poate delăsarea ci, în subconştient, dai vina pe toţi şi toate.Şi, succesul prietenului tău îţi trezeşte toate acele sentimente adormite.

Poate este greu să-ţi sapi prietenia în stâncă, ia multă străduinţa şi sudoare, poate joacă pe nisip e mai plăcută, dar, după ani şi ani, ce-i dăltuit în piatră rămâne.Chiar dacă valurile se străduiesc să sape şi să distrugă…