Tag

regasire

Browsing

Să te îndrăgostești este atât de ușor. Este ca și cum ai cădea într-o groapă; să ieși din ea este mult mai greu. Va trebui însă să ieșiți, căci atunci când iubirea dispare, groapa devine un iad. Din vechea poveste de iubire nu mai rămân decât certurile, cicăleala și tot felul de răutăți venite din ambele părți. Nimeni nu dorește să își rănească partenerul sau partenera, dar din cauză că se simte el însuși rănit, il (o) rănește la rândul lui, proiectându-și nefericirea asupra sa.

Cel mai bun moment de a mă întreba ce aveți de făcut nu este acesta, ci cel in care începeți să vă îndrăgostiți, când nu ați căzut în groapă. V-aș putea învăța atunci să practicați o cu totul altă poveste de iubire, numită a te ridica întru iubire. În acest caz, nu vor mai exista probleme. Să te înalți pe aripile iubirii este cât se poate de ușor,iar ieșirea dintr-o asemenea relație devine infinit mai ușoară, căci te ajută forța gravitației. Să cazi este ușor; de aceea aveți grijă ca acesta să fie pasul doi; pasul unu trebuie să fie urcușul.

Ați făcut deja pasul cel simplu; acum urmează cel dificil. Sunteți nevoit să suportați toate aceste lacrimi și toate aceste conflicte, dar nimic nu va mai putea readuce înapoi iubirea.

Trebuie să înțelegeți un lucru simplu: iubirea aceea de care vorbești nu poate fi controlată. Ai căzut în ea. Nu te-ai putut împotrivi la vremea respectivă acestui proces. Pur și simplu s-a întâmplat. Dar iubirea este ca o briza ușoară – vine și pleacă. Acesta nu este un lucru rău, căci dacă ar rămâne pe loc, ar deveni stagnantă.

Ar trebui să faceți amândoi un efort pentru a înțelege că deși iubirea a dispărut, nu aveți nici un motiv să vă urâți reciproc, căci nici unul dintre voi nu este vinovat de distrugerea iubirii. Nici unul dintre voi doi nu a creat iubirea. Ea a venit și a plecat, la fel ca o briză, iar dumneavoastră v-ați bucurat de aceste momente. Fi-ți recunoscători și ajutați-vă reciproc să ieșiți din groapă. Atunci când te afli în groapă, nu ai altă cale. Bărbatul ar trebui să-și dovedească buna creștere, oferindu-și umerii pentru a ajuta femeia să iasă prima din groapă.

Din păcate, nimeni nu mă întreabă niciodată nimic înainte să se îndrăgostească. Ciudat lucru! Timp de 39 de ani am așteptat ca cineva să mă întrebe cum trebuie să se îndrăgostească. Nimeni nu a făcut-o însă. Dacă ar fi făcut-o, i-aș fi spus: “nu cădea niciodată în dragoste (fall in love); Ridică-te în iubire”.

Iar ridicarea pe aripile iubirii înseamnă să înveți, să te transformi, să te maturizezi. În ultima instanță, ea va ajuta să creșteți, iar două persoane adulte nu se ceartă niciodată. Ele încearcă să se înțeleagă una pe cealaltă, să își rezolve problemele.

         

Știi ce este iubirea ? Definiții peste definiții, superficiale și seci, pot fi spuse de oricine. Dar iubirea este o frază într-un dicționar? Iubirea se învață din cărți sau se memorează? Niciodată!!

Iubirea este mai mult decât putem exprima în cuvinte. Este mai mult decât putem vedea cu ochii. Iubirea se simte, se trăiește și doar când ajungi să-i simți puterea cu cea mai mare intensitate…doar atunci este adevărată!!

Ce este mai sublim decât să iubești? În iubire îți găsești forța de care ai nevoie pentru a înfrunta orice, fără frică. Când iubești totul se transformă: totul este mai clar, totul se poate face mai ușor, cuvintele se aud mai bine, imaginile sunt mai clare ca niciodată.

Să iubești cu adevărat înseamnă să trăiești pentru celalalt. Uiți de tine și te lași purtat de acest sentiment minunat fără să aștepți ceva în schimb. Te purifică și te ridică pe cele mai înalte culmi. Dacă iubești cu adevărat pui binele persoanei dragi mai presus de bunăstarea ta, îți lași egoismul deoparte și nu-ți e teamă că ai putea eșua. Când îl accepți pe cel de lângă tine, când îi dai libertatea de care are nevoie…asta e iubirea adevărată.

Dacă iubești nu încerci să-l schimbi pe cel de lângă tine, nu încerci să-ți impui cu forța ideile și concepțiile, nu vrei ca celălalt să trăiască numai după regulile tale. Când iubești înveți să ierți, să uiți și mai ales, să nu trădezi. Înveți să fii un sprijin pentru perechea ta, să fii umărul pe care plânge, suportul pe care are nevoie să se sprijine, zâmbetul care îi redă buna dispoziție.

Când te simți în siguranță în brațele perechii tale, când învățați amândoi din greșelile voastre, când creșteți și vă maturizați împreună, fiecare în ritmul său..asta e iubirea adevărată.

Când poți să spui un “Te Iubesc” din suflet și dacă atunci când o spui simți că nu poate exprima profunzimea sentimentelor tale…atunci iubești cu adevărat.

Iubirea adevărată înseamnă și multă suferință, înseamnă și multe lacrimi extrem de fierbinți vărsate pentru persoana iubită. Uneori și iubirea doare și când simți această durere mai intens, înseamnă că iubești cu adevărat.

Nici acum cuvintele nu se dovedesc a fi de folos. Se pot scrie pagini întregi despre iubire dar nu e nimic mai frumos decât să simți chiar tu.

Uneori nu știi când începi să-l iubești pe cel de lângă tine. De multe ori iubire adevărată nu te anunță când intră în viața ta, dar când își face cuib în sufletul tău cu siguranță vei știi. Trebuie doar să-i permiți să îți facă viața mai plină, mai frumoasă.

Nu mă interesează numele tău…Vreau să știu după ce tânjești și dacă ai îndrăzneala să visezi la împlinirea dorințelor inimii tale…

Nu mă interesează ce vârstă ai. Te întreb dacă vei risca să pari un prost pentru dragoste, pentru vise, pentru aventura de a fi viu.

Nu mă interesează ce planete sunt în cuadratură cu luna ta.Vreau să știu dacă ai atins centrul inimii tale, dacă ai fost deschis la trăirile vieții ori ai devenit contractat și închis de frica unei noi dureri.

Mă întreb dacă poți să trăiești o durere, a mea sau a ta, fără să faci nimic pentru a o ascunde dar acționând pentru a o micșora sau pentru a o transforma.

Vreau să știu dacă poți să trăiești o bucurie, a mea sau a ta, dacă poți să dansezi sălbatic și să lași extazul să te umple din cap până în picioare fără să ne atenționezi să fim atenți, realiști sau să ne amintești de limitările unei ființe umane.

Nu mă interesează dacă ceea ce îmi spui este adevărat.Vreau să știu dacă poți să dezamăgești uneori pe cineva pentru a rămâne sincer față de tine însuți, dacă poți suporta acuzațiile oamenilor și să nu-ți trădezi propriul suflet.

Vreau să știu dacă poți să trăiești un eșec, al tău sau al meu, și totuși, să stai pe malul unui lac liniștit și să strigi către luna argintie „Ești atât de frumoasă!”.

Nu mă interesează unde locuiești și cați bani ai. Vreau să știu dacă, după o noapte de durere și disperare, istovit, rupt, te poți ridica și face ce este necesar pentru Viață.

Nu mă interesază cine ești și cum ai ajuns aici. Vreau să știu ce te susține din interior, când toate celelalte se prăbușesc. Vreau să știu dacă poți să rămâi singur cu tine însuți și dacă îți place cu adevărat propria-ți companie în clipele de singurătate.

La naiba, nu mai sta acolo așteptând ca ea să te sune. Du-te după ea pentru că asta ar trebui să faci când iubești pe cineva, nu să aștepți să-ți dea ea un semn care ar putea să nu vină niciodată.Până nu e prea târziu…

Nu lăsa oamenii să fie o simplă întâmplare pentru tine. Ea nu este o nenorocită de emisiune TV sau o tornadă care ți se întâmplă. Sunt oameni pe care poate i-aș fi iubit dacă s-ar fi urcat într-un avion sau ar fi alergat pe stradă după mine sau m-ar fi sunat beți la 4 noaptea pentru că trebuia să-mi vorbească chiar atunci și pentru că nu vroiau să regrete asta. Chiar dacă sunt poate singura persoană care face lucruri nebunești pentru alții ce nu ar da doi bani pe asta sau nu s-ar comporta ca niște idioți sau să fie complet vulnerabili și onești.

Să faci pe cineva să se îndrăgostească de tine este ușor și nu poți să stai acolo speriat, respirând în telefon. Nu este idea tuturor despre ce este dragostea, dar este ceea ce cred eu că ar trebui să fie, pentru că eu așa fac. Așa că du-te strigă-i dragostea ta, și fii cu ea în moduri în care contează pentru că asta este frumos și este generos și asta înseamnă să iubești pe cineva. Este nepoliticos și nesigur, dar nu contează.

În fiecare zi, fiecare din noi își creează propriul destin. Unii scriu poezii, alții scriu articole pe bloguri, alții sădesc un pom. Fiecare e un creator care își exprimă prin creațiile sale dragostea și trăirile sale. Dragostea, cum a sugerat și Moliere , este cel mai puternic sentiment din univers, însă eu consider că inteligența nu este mai puțin importantă. Fără inteligență am fi incapabili de a crea ceva, am fi incapabili de a exprima sentimentele și trăirile noastre.

Dragostea este sentimentul nostru, este starea noastră sufletească, iar inteligența materializează acest sentiment prin creație. Astfel inteligența devine un punctul de tranziție dintre dragoste și creație. Revenind , viața fără dragoste nu ar fi viață, iar dragostea fără creație nu ar mai fi dragoste.

Viață, dragoste și creație; par a fi simple cuvinte cu un sens ușor descifrabil, însă aceste cuvinte conțin întregul sens al existenței noastre!

De mult nu mai știu… De mult am uitat, de mult nu mai regăsesc drumul spre fericire. Zadarnic caut în orizonturi până mă dor ochii în zare, stând la marginea albastrelor ape neliniștite, în amurg. Zadarnic îmi înalț ruga către copaci : nici foșnetul lor nu mi te poate aduce ca odinioară, când era de ajuns să te chem în gând ca să vii…

Zadarnic strig cu glas de primăvară tânără sau de toamna obosită… Nu mai vine, nu mai revine… M-a lăsat singur cu fiorii tremurători ai amurgurilor înfiorătoare. Mi-e dor de ea, mi-e dor cumplit de ea în vara asta care-ncepe să-mi picure în sânge tăcut ca o șoaptă de dragoste… O iubesc…și o aștept… Dar până atunci când va fi să vină, acum,îi dedic, neliniștea mea…ceea ce nu am avut aproape niciodată…

Recunosc că am avut momente când m-am gândit foarte serios la moarte. Atât de serios încât m-am speriat de intensitatea dorinței din mine. Dar există momente când trebuie să plângem (sau să ne plângem de milă) și momente când trebuie să ne oprim și să ne ridicam capul din pământ. Fiecare dintre noi iubim la un moment dat, fiecare dintre noi avem vise care se sfârșesc brusc sau dramatic, dar lucrurile astea chiar trebuie să ne oprească? Iubirea e într-adevăr unul dintre lucrurile importante, chiar cel mai important. A-i lua cuiva iubirea/persoana iubită mai ales atunci când mai e foarte puțin până când acea iubire s-ar fi împlinit e lucrul cel mai rău care i se poate întâmpla. Mai rău decât atât e doar atunci când unei mame îi moare copilul. M-au durut și încă mă dor cele întâmplate. S-a întâmplat în mine o „revoluție” în adevăratul sens al cuvântului, ale cărei ecouri nu s-au încheiat încă. Poate că nu se vor încheia niciodată. Dar chiar să fiu atât de puternic încât să vreau să termin un drum care nu trebuie să se termine acum?

Am fost învățați să credem că gelozia e strâns legată de dragoste. „Nu e îndrăgostit care să nu fie măcar puțin gelos” se spune. Nimic mai neadevărat. Dacă spui că ești gelos din iubire, spui de fapt că nu iubești suficient. Lucrurile sunt foarte clare după părerea mea: iubești cu toată ființa ta și atunci iubirea e adevărată și durabilă, sau nu iubești. Ți se pare doar că afecțiunea pe care i-o porți cuiva ar fi iubire, dar nu cobori în sufletul tău să vezi ce se întâmplă cu adevărat. Când iubești, îți pui sufletul în palmele celuilalt fără să te întrebi că va face acesta cu el. Ai încredere nemărginită în persoana pe care spui să o iubești. Când iubești, îți picură miere în cuvinte, pentru că mereu cauți cuvinte – chiar inventezi unele noi care să exprime ce simți. Când iubești nu ai vise și planuri de viitor diferite de ale persoanei iubite.

N-ai putea, pentru că ființa ta se simte desăvârșită doar alături de persoana pe care o iubești. Nu iubești numai acea persoana, îi iubești familia, ii iubești cățelușii, floarea din fereastră. Iubești totul…până și răul din ea…

Se întâmplă în viață să iubești dar să fi rănit … îți iei viața de la capăt, vrei să uiți tot, dar amintirile sunt mereu în inima ta amintindu-ți că iubirea este cel mai  frumos lucru care te poate condamna la suferință . 

Acum e târziu, să mai adaug ceva la tot ce a fost  frumos … s-au depănat atâtea amintiri,atâtea gânduri  frumoase ,atâtea clipe minunate într-un timp așa de scurt încât mi-a amuțit gândul printre lacrimi. Am colindat cu tine printre imagini pline de frumusețe ,imagini așa de plăcute pe care nu am cum să le uit vreodată.Dar să fi rănit…

Mă întreb mereu același lucru de ce trebuie să iubim atât de mult persoane cu care nu putem fi dacă nu suntem făcuți unul pentru celălalt ….. De ce ne-am întâlnit ? De ce a trebuit să vii în viața mea și să pătrunzi atât de adânc în sufletul meu … dacă nu am fost alesul inimii tale…De ce sufletul de multe ori ți-l ia tocmai acela care nu are nevoie de el? Oare există dragoste absolută? Sau ochii care nu se văd se uită? Când îmi amintesc clipele petrecute împreună îmi vine să mor de dorul lor .

A fost un vis aproape împlinit! M-am lăsat purtat de glasuri pe aripile amintirilor,ca să retrăiesc încă o data clipa noastră… Îmi amintesc primele clipe în care ne-am cunoscut , clipele pe care le-am petrecut împreună , toate acele zile în care mergeam ținându-ne de mână și povesteam , primele momente petrecute împreună ca iubiți , nu voi uita primul sărut , clipa când în brațe ne strângeam și  simțeam cum îți bătea inima , cum ne alintam și ne sărutam…

Cât de dulce putea fi sărutul tău… cât de mult îmi plăceau ochii tăi…dar totuși…să fi rănit ?

Aș vrea să am aripi, să pot veni la tine în fiecare seară și să te sărut de noapte bună, aș vrea să te am lângă mine tot timpul, dar distanța nu ne dă șansa asta, eu sunt departe de tine, dar nu uita că nu e secundă fără să mă gândesc la tine și pe zi ce trece TE IUBESC din ce în ce mai mult, îmi lipsești mult și mi-e dor de tine!

TE IUBESC, TE IUBESC, TE IUBESC !Nu știu prea multe, știu doar că te iubesc, azi mai mult ca ieri, mai puțin mâine, în fiecare zi altfel și totuși la fel.Nu trece secundă, minut, oră, zi, lună fără ca, gândul meu să nu rătăcească în căutarea ta, o face din setea de tine, din dorul ce mă mistuie, mă întreb dacă nu te dor picioarele pentru că mereu alergi prin mintea mea și totuși vreau să știi, că te iubesc cu întreaga mea ființă.

Te iubesc că exiști, aștept clipa când nu vor mai fi depărtări, când brațele mi le-oi întinde spre a te cuprinde să mă cuprinzi cu brațele.Mă gândesc la tine și inima mă doare iar sufletul îmi suspină,Nici măcar nu știu ce rost mai are viața mea.

Am avut cândva o clipă de dulceață, frumosul tău trup ce mi-a fost dat să-l strâng o clipă-n brațe, chipul tău frumos ce nu are asemănare, ca DUMNEZEU te-arăți în mii de fețe.Te iubesc să știi, căci tot ce simt, de este rău sau bine, destul că simt atât amar în mine, tot ție-ți mulțumesc,fiindcă tu m-ai învățat ca lumea s-o citesc.De n-ai fi tu, ce-ar folosi viața, speranțele-i și binele-i și tot…

Un vis ar fi amestecat cu ceață, un chin ar fi etern amar, aș da orice să-l pot sfârși.Tu ești pentru mine a opta zi din cele șapte, te vedeam cu a mea minte, te-am vazut și te-am iubit, îngerul iluziei mele deșarte.

După un anumit timp, omul învață să perceapă diferența subtilă între a susține o mână și a înlănțui un suflet, și învață că amorul nu înseamnă a te culca cu cineva și că a avea pe cineva alături nu e sinonim cu starea de siguranță, și așa, omul începe să învețe…

…că săruturile nu sunt contracte și cadourile nu sunt promisiuni, și așa omul începe să-și accepte căderile cu capul sus și ochii larg deschiși, și învață să-și construiască toate drumurile bazate în astăzi și acum, pentru că terenul lui „mâine” este prea nesigur pentru a face planuri … și viitorul are mai mereu o mulțime de variante care se opresc însă la jumatatea drumului.

Și după un timp, omul învață că dacă e prea mult, până și căldura cea dătătoare de viață a soarelui, arde și calcinează.
Așa ca începe să-și planteze propria gradină și-și împodobește propriul suflet, în loc să mai aștepte ca altcineva să-i aducă flori, și învață că întradevăr poate suporta, că întradevăr are forță, că întradevăr e valoros…

Pentru a trăi fericirea ai nevoie de cineva care s-o trăiască cu tine. Închide ochii și pătrunde în liniștea sufletului tău…Tu, care poate nu m-ai întâlnit, nu mă cunoști,.. nu căuta zadarnic în profilul meu: nu sunt nici mai frumos, nici mai urât, nu-s nici mai bun și nici mai rău ca alții.

Amândoi devin dornici (sau poate nu) să descopere cu adevărat persoana cealaltă și să se releve pe sine.

Autorelevarea înseamnă a împărtași gândurile noastre unei alte persoane. În timp ce ne deschidem spre celălalt, facem și un proces de autodescoperire. Autorelevarea este totodată și o modalitate prin care ajungem să avem încredere în cineva. Încrederea se construiește de-a lungul timpului; aveți încredere în cineva dupa ce îl testați și decoperiți că vă puteți baza pe el. Autodezvăluirea se află sub controlul dumneavoastră, puteți spune cât de mult sau puțin doriți.

Toți avem gânduri pe care nu le împartășim altora, secretele noastre, lucruri pe care le-am făcut și de care ne simțim rușinați, sentimente pe care nu ne place să le avem, lucruri care nu se potrivesc cu identitatea noastră, așa cum o percepem. Pe unele dintre acestea i le poți spune partenerului tău de-a lungul timpului. Pe unele nu le vei spune.

Urmează-ți drumul tău, nestingherit, nu șovăi, nu te uita în urmă – iar dacă vrei să-mi spui ceva – vorbește-mi, oriunde-aș fi, te aud.

Aroma cafelei m-a facut să aștern aceste idei, aceste cuvinte ,să le adun într-un buchet mirific de flori.

Îmi place să savurez o cafea bună,în fiecare dimineață,parcă nu m-aș trezi fără savoarea ei,fără esența ei care îmi pătrunde în corp. Imaginația te poate conduce spre orice fir,spre fantasme ale iubirii.

Mirosul florilor m-a oprit la iubire,la mirosul îmbătător care îți trezește simțurile. Pentru mine,”buchet de flori” înseamnă „frumosul”,cuvinte alese ,bine conturate într-un parfum unic,care te face să te trezești din visul negru.

Parfumul unei flori te face să uiți de ziua mohorâtă pe care ai avut-o ,te face să plutești pe alte meleaguri ,te duce ,cu gândul la puritate,beatitudine,la ceva fantastic ,de neimaginat. Iubirea e o ecuație cu două necunoscute,pentru unii ceva simplu,pentru alții greu de găsit.

Și,totusi,iubim!

A iubi este legea vieții,este acel sublim sentiment ,pe care o poate realiza o persoană,e unul dintre scopurile noastre în viață.Îmi place foarte mult sintagma „daruiește iubire ,și vei primi”. Un buchet de flori plin de iubire,asta dăruim,asta oferim și ne face mai deosebiți față de ceilalți care în drumul lor nu au găsit-o, nu au cunoscut-o.Așa ,cum mirosul florilor,parfumul magic rămâne impregnat în aer,în simțurile noastre; iubirea rămâne pe veci,dincolo de moarte,cu aceeași intensitate.

Iubirea e sacră!

Iubirea ne face viața frumoasă,ne face împliniți sufletește,trupește.Începe a te iubi pe tine ca să poți oferi iubire,la rândul tău.

Să simțim parfumul florilor,să ascultăm sunetele încântătoare ale păsărilor,freamătul frunzelor,valurile mării și vocea suava a iubitului….să ne bucurăm de iubire,să ne apreciem atât pe noi, cât și persoana de lânga noi.

Daruiește un buchet superb de flori plin de iubire și sinceritate persoanei iubite.O floare semnifică mai mult decât un cuvânt…

Armonia cuvintelor e ca o floare daruită,aducând cu ea iubirea,amintirea,puritatea,sentimentul etern….