Tag

totul pare normal

Browsing

Ai zile în care uiți că încerci și totul pare normal. Nu te prefaci, nu te gândești la altceva. Trăiești momentul și parcă e bine. Parcă. Până când ( binențeles) se întâmplă ceva.

Nu știi ce. Poate e o discuție despre tine și ce-ți dorești în viață. Poate e o privire pe care o observi între doi îndrăgostiți ( reali ). Poate e o melodie la radio pe care ați cântat-o împreună. Poate e cel mai stupid lucru care nici nu-ți trece prin minte. Orice ar fi, brusc, îți revii ca după două palme. Unde naiba ești? De ce îți vine dimineața să strângi de gât persoana lângă care te trezești când ea îți zâmbește cu drag? De ce îți vine să îți astupi urechile când îi auzi vocea? Și de când te chinui tu ca să zâmbești pentru oricine? Cine naiba ești, de fapt, fiindcă unde vrei să fii sigur nu ești!(?)

Ai fost sincer de la început când ți-ai povestit varianta ta de poveste. Că nu crezi că mai poți, că tu încă n-ai… Dar probabil nu te-a crezut nimeni și dacă te-a crezut a zis că-ți trece fiindcă s-au bazat pe farmecul lor personal. Care pentru tine, practic, e egal cu zero. Și nu în sensul că nu ai vedea și calitațile, că n-ai aprecia gesturile de care ai parte sau că n-ai simți că persoana aia chiar ar putea să te iubească destul timp de acum încolo. Dar pentru tine, nimic nu mai are farmecul de altădată. Pentru tine, lucrurile nu au deloc aceeași intensitate, căci nici tu nu funcționezi la fel, nu dai tot ce ai pentru că nu simți cu adevărat. Nu ești acolo decât vreo 40% și asta în zilele bune! Deci, tot ce resimți tu are o calitate proastă ( ca și tine, de altfel ) și începe să se vadă și în comportamentul tău. Îți faci tot felul de probleme că cine te-a pus… că doar știai că… că ce rost a avut…

Și deja începi să te retragi. Ți-e dor de singurătatea aia în care puteai să te gândești la el( ea ) fără să pună mâna cineva pe tine ( ca pe un obiect care știi că nu-i aparține ). Îți lipsește liniștea aia în care poți fi trist fără să încerce nimeni să te consoleze; plimbările de unul singur; libertatea gândurilor și sinceritatea sentimentelor. Nu mai ai chef să te prefaci că nu iubești altă persoană, nu mai ai chef să te scuzi pentru asta fiindcă alții te pot crede nebun sau naiv; nu mai ai chef să te intereseze decât de tine. Cel mai grav, nu mai poți ca să te minți singur, pentru că, de fapt, nu ai mințit pe nimeni altcineva. Și dacă e supărător să te dezamăgească cineva, de zece ori mai dureros e să te dezamăgești singur!

Ai vrut să înlocuiești un lucru cu un altul. Să înlocuiești persoana care îți lipsește fiindcă ai întâlnit-o deja sau persoana pe care ai vrea să o întâlnești. Și te-ai mințit ( cu nerușinare ) că se poate. Ți-ai spus ” Asta-i viața ” și ai făcut tot posibilul să uiți că ceva îți lipsește: ți-ai cumpărat ce-ai vrut, ai mers peste tot, ai ieșit cu prietenii non stop fără să te întrebe cineva de ce ai venit târziu, te-ai culcat cu cine ai vrut ( sau cu cine a vrut, mă rog ) și ai făcut tot ce aveai impresia că vrei să faci dar nu poți fiindcă ai pe cineva. Și chiar au fost momente în care ți-a fost bine.

Dar ți-ai revenit. La ce? La cine? Că iarăși ești singur cu gândurile și dorurile tale. Parcă te-ai întors de unde ai plecat și te chinui să înțelegi la ce bun atât drum dacă ai stat pe loc? Ești singur pentru că nu poți lăsa pe nimeni să se apropie prea mult. Uneori singurătatea asta o simți ca pe-o binecuvântare căci te regăsești pe tine. Faci lucruri care nu ai avut timp să le faci; nu te simți vinovat de lucruri pe care nu le-ai făcut; poate petreci non stop; poate te simți mai liber decât niciodată. Dar când apuci cu adevărat un moment cu tine însuți, când vii acasă și lumina e stinsă, și ( doar ) uneori când te pui în pat și te uiți în partea cealaltă îți dai seama că ceva lipsește. Iar de obicei, „când crezi că îți lipsește ceva, acel ceva e o persoană” ( nu-mi amintesc exact autorul ).

Eu știu sigur că-mi lipsește… Însă departe de mine gândul să mai privesc lucrul acesta ca pe ceva tragic sau trist. Am învățat să mă bucur de viață exact așa cum e, fără să mai încerc să mai fiu ce nu sunt. Nu mai aștept nimic fiindcă totul se întâmplă așa cum trebuie …