Tag

tradare

Browsing

Dacă tristețea durează dintotdeauna, este pentru că eu am lăsat-o. Dacă totul se întâmplă numai în capul meu, de ce lumea pe care am creat-o este plină de durere? Dacă este plină de mine – asta înseamnă că, odată descompusă, din organele, din mintea mea nu va curge decât amărăciune?

De ce organele mele nu sunt dulci precum fructele în toiul verii, de ce secrețiile mele nu sunt pline de zeamă proaspătă, de viață? De ce tot ce curge e negru, vâscos, precum sângele unei creaturi funeste care trăiește în mine și se hrănește cu putreziciunea firii? De ce lumea este plină de ură?

Mă întind de-a curmezișul pe pat și tot ce pot auzi ridicându-se din saltele este pulsatul inimii mele. Îmi întorc ochii spre perete și văd particule de lumină care fac să strălucească varul, iar punctele încrețite de la spuma lui conturează forme și siluete fără noimă, diavolești. Nu visez decât forme fără suflet, gheare ce vor să lovească, trupuri negre și cu glugi care nu-mi vorbesc decât despre moartea ce va să vină în moduri cât mai chinuitoare. Cum pot să scap de mintea mea? Cum pot să scap de visele mele? De spaimele mele? De lumea mea?

Dacă într-o zi ai vrea să te muți, să locuiești în lumea mea, probabil ai înnebuni, să stai în fiecare zi în întuneric, să te hrănești numai cu lacrimi și cu carne. Am ajunge să ne descompunem, să trăim ca fiarele, singuri în lumea noastră, și nu m-ai mai dori, nu, nu m-ai mai iubi.

         

Oare știe cineva cu adevărat ce este prietenia? Uneori pare ușor de explicat dar, de fapt, este un termen dificil de definit. Poate unii nici nu au avut un prieten adevărat vreodată, poate unii au crezut că și-au găsit cel mai bun prieten și apoi au avut parte de o mare dezamăgire când și-au dat seama că persoana nu era de încredere.

Adevărul e că prietenia adevărată este tot mai rară. În ziua de azi toată lumea își vede în primul rând interesul personal, propriile ambiții și nu prea mai avem timp să lăsăm de la noi, să avem încredere în cineva. Prietenii adevărați sunt acei oameni în care ai încredere oarbă, cei pentru care ai lăsa deoparte pentru un moment propriile interese și ambiții.

Un prieten adevărat este cel cu care poți împărtăși sentimente, trăiri, gânduri și care nu te judecă decât în mod obiectiv. Un prieten adevarat îți spune când greșești, se bucură sincer pentru realizările tale și îți este aproape în momentele esențiale din viața ta.

Nu ai parte de prea mulți prieteni adevărați. Cunoștințe cu care îți petreci timpul poți avea, dar la momentul adevărului, când ai nevoie de un sfat, de un umăr pe care să plângi…abia atunci știi cine este într-adevăr lângă tine. Un prieten adevărat este mereu acolo, indiferent de situație.

Prietenia adevărată se naște și din situații neașteptate. O prietenie adevărată se poate lega în orice fel de circumstanțe și poate dura o viață întreagă dacă este bazată pe sentimente adevărate, pe respect și pe buna-înțelegere.

Dar și prietenia adevărată se poate termina. Și intre doi prieteni foarte buni pot interveni situații care duc la o ruptură ce uneori nu se mai poate repara. Nu trebuie să considerăm că odată ce am câștigat un prieten, îl vom avea mereu. O prietenie adevărată și sinceră necesită atenție și trebuie întreținută pentru că și aceasta este o flacără ce se poate stinge.

Nu e deloc ușor să vorbești despre prietenie. Ca și iubirea, e mai bine să o simți și să o trăiești. Un prieten poate fi mai mult decât un frate în anumite momente, poate fi mai solidar cu gândurile tale decât propria familie, poate fi chiar conștiința ta când e cazul.

De aceea nu are rost să încerci să definești o relație atât de frumoasă precum cea de prietenie adevărată. E păcat să nu ai un prieten adevărat. Tu ai?

Cel mai greu în viață este să ai încredere…de fapt,cel mai greu este să îți pierzi încrederea …Citeam,acum ani mulți, în Shogun, că omul, în viață, nu trebuie sa aibă încredere decât în el însuși… și asta doar dacă se poate controla…Și japonezii nu considerau asta ca o jignire ci ca prima lecție de viață: să nu ai încredere în nimeni…

Personal încerc să dezvolt un concept nou,propriu: Să ai încredere în tine

Cred că fără aceste 2 lucruri nu poți trece prin viață. Ai nevoie de încredere în tine, în forțele tale, în ceea ce este în tine și nu știi… Și mai ai nevoie ca, atunci când încrederea în tine este zdruncinată, să poți să crezi…să rămâi cu credința supremă, intangibilă fizic, dar tangibilă mental și spiritual…

Eu am avut încredere, din păcate, în mult prea mulți și am fost mereu dezamăgit…E vina lor? Nicidecum. E vina mea. Faptul că am crezut ca ei se pot auto-depăși, nu ii face pasibili de supărarea mea… dimpotrivă, pe mine însumi ar trebui să fiu supărat pentru că am lăsat la voia întâmplării unele lucruri…

Având încredere în oameni, te îndepărtezi de restul lucrurilor…Pe oameni trebuie sa-i ajuți, dar atât…Nu trebuie să dai vina pe ei pentru că ai avut încredere în unii și s-au dovedit a fi…

Era o legenda veche, despre un mare luptător al Universului care, ca test suprem, a trebuit să se retragă pe o planetă pustie și să mediteze, să reușească să identifice propriul său Tao, propriul său stil de luptă. Ani de zile a stat singur, fără nici o ființă în jur și fără să obțină ceea ce trebuia. Apoi, când își pierduse nădejdea și voia să renunțe, a auzit căderea unei pietre mai mari de pe un munte…Zgomotul produs de piatra la fiecare lovitură a sa, a fost răspunsul pe care îl căuta…

Ideea de a sta izolat atâta timp m-a înfiorat… Și totuși asta facem noi și mai mult decât atât… trăim izolați într-o lume plină de oameni și de suflete, fără să auzim chemările lor, interpretând greșit unele lucruri…

Dar mai ales reușim ca, eșec după eșec, să nu deznădăjduim…Eu cred că este o mare victorie, simplul fapt că ne ridicăm de fiecare dată, mai mult sau mai puțin răniți, și să mergem mai departe, știind că încă nu am ajuns la capătul drumului… Câți dintre voi mai aveți încredere?…

Iubește ca și cum nu ai fi suferit niciodată din dragoste; dansează ca și cum nimeni nu s-ar uita…

Dansul e emoția unei atingeri,cucerirea partenerului prin mișcări armonioase,curajul de a depăși timiditatea,de a simți ca și cum lumea e a ta. Câte puncte comune sau mai bine zis câtă pasiune există în dans ca și în iubire. Se aseamană atât de mult încat ai vrea să dansezi tot timpul,să asculți muzica iubirii …

Prin dans înveți mult mai ușor gesturile ,mimica …lași timiditatea la o parte dar ai o mare satisfacție când depășești bariera emoțiilor și te simți ca un fulg pe podiumul pasiunii….pe când în relație ești stângaci la început,cu timpul începi să îți înfrângi puditatea,descoperi necunoscutul….și apoi vine satisfacția de a fi iubit …..și a iubi..

Dansul este comunicarea dintre tine și el,dintre tine și corpul lui…..dintre tine și corpul tău…..devii mai expresiv,devii liber în sfera imaginației,unde totul e posibil,unde scapi de probleme,de griji cotidiene…ești doar tu într-o lume plină de muzică …ești tu pe ritmul iubirii…pe tărâmul seducției…și câți o mai fac azi ?! Câți au uitat să se lase seduși pe pași de muzică ?!

Învață să seduci pe ritmuri angelice,pe ritmuri pasionale….învață să îți descoperi șarmul ,lasă-te curtată pe lirica suava a senzualității…Să învățăm să facem dintr-un bărbat un prizonier al iubirii,să-l torturăm dar într-un mod plăcut și excitant…pe ringul de dans!… Dansul te învață să îți testezi partenerul,naște dorințe erotice născute de contactul fizic ,de frumusețea atracției,a iubirii… Câți dintre noi îți mai aduc aminte serile în club,pe ringul de dans…unde ca o stea ne simțeam,de privirile celorlalți care ne urmăreau pașii,corpul unduindu-se pe ritmurile muzicii…câtă pasiune puneam pe fiecare mișcare …pe fiecare gest …

Hmmmm,dacă stam un pic și ne imaginăm ,auzim melodia noastră…a mea…prin tot corpul un sentiment de emoții și bună dispoziție începe să ne cuprindă…zâmbim…ne mișcăm…..ne lăsăm pradă ritmurilor frenetice…dansăm…iubim!

Dansează cu partenerul ca și cum ai face dragoste…arată-i cât îl dorești doar prin mișcări frenetice pe pași de muzică …fi senzual…simte-te ca într-un vis feeric,trăiește din plin momentul…..Dă-ți drumul la imaginație,simte-te ca o sirenă a seducției……savurează clipa pasiunii,clipa daruirii…dansul iubirii!

Fi o stea a ringului…un înger al iubirii…și al amorului începând cu un dans !

Respectul tău de sine,ca femeie,pleacă din creier,nu din formele corpului.

Dacă tu știi că ești frumoasă,sexy,capabilă să stârnești orice bărbat din jurul tău,vei avea nevoie doar de o privire,de un zâmbet,sau de un gest al mâinii,nu de sâni,picioare și fund la vedere.

Asta aveți toate.Tu prin ce te faci remarcată?Ce e special la tine? Ești capabilă ca,printr-o simplă discuție cu un bărbat,să-l faci să vrea să te vadă din nou?Ai fi în stare să stârnești un bărbat doar discutând cu el,fără ca el să te vadă?! Nu, n-ai fi în stare.De asta te dezbraci pe unde apuci.În rest,ești o femeie foarte mișto! Ai un chip foarte drăguț,dar te tratezi singură ca pe o cârpa,ca pe o halcă de carne.

Vrem să găsim ceva, dar nu știm ce anume pentru a ne începe căutarea.  Adesea, atunci când spunem cuiva “te iubesc”, ne concentrăm mai mult la noi, cei ce ne declarăm iubirea, și mai puțin pe calitatea iubirii ce este oferită. Iar aceasta se întâmplă pentru că sunt captivi ai sinelui. Credem că avem un sine. Dar un sine nu poate exista separat de persoană. O floare este alcătuită doar din elemente non-florale, cum ar fi clorofila, lumina soarelui și apă. Dacă ar fi să elimina toate elementele non-floare din floare, nu ar mai rămâne din floare nimic. O floare nu poate exista doar prin ea însăși.

Oamenii sunt asemeni florilor: nu pot exista doar prin sine. Pot doar co-exista. Eu sunt alcătuit doar din elemente non-eu, cum ar fi pământul, soarele, părinții și strămoșii. Iar într-o relație, dacă poți să vezi natura coexistenței tale cu cealaltă persoană, poți să vezi că suferința celuilalt este propria ta suferință și că fericirea ta este fericirea celuilalt.

Și iar spui că nu există bărbați buni pe lumea asta și că toți vor doar sex de la tine.Primești mesaje obscene,iar apoi te plângi la prietene „fată, așa porci ce sunt bărbații ăștia!”.

Păi dacă tu le pui troaca în fața, normal ca sunt porci!

Scrisoare deschisă de la cea care a înșelat…

”Să nu mă întrebi de ce – nu voi ști probabil să îți răspund. Să nu mă acuzi de lacrimile care îți ard fața, asemenea acidului. Să nu mă ierți și să nu mă strigi.

Ia loc, te rog. Soarbe dintr-o cană o cafea amară. Sunt bune lacrimile mele?

Ți-aș povesti mai multe, dar vezi, nu timpul meu va fi cel care va durea. Așează-te și-ascultă-mi cântecul de jale, nu e minciună, nu e tristețe – un fagure de miere amar ca această cafea pe care ți-o ofer.

N-aș cunoaște răspunsul prin câte timpuri și pentru ce motive dar trădarea nu cunoaște reguli, nici timp, nici spațiu. Trădarea mea e trădată prin tine.

Cineva îmi spunea că exist pentru a face rău. Un amant trădat, obosit de explicații nocturne.

Altul, un încrezut în iubirea pe care i-o purtam, mă acuza că nu voi putea iubi niciodată. Vezi tu, anii mei se măsoară în iubiri…iubiri ratate, pierdute, rătăcite, înșelate sau furate.

Mai spune-mi o dată că mă iubești. Trecutul meu a devenit prezent iar prezentul va fi curând uitat; mai învață-mă odată amintirea, și iertarea, și pșstrarea. Mai învață-mă o dată rana.

Oare câte iubiri pierdute se răsucesc acum în mormântul iubirilor ucise? Și dacă le-am pierdut și le-am trădat, le-am aruncat fără să-mi pese că mă vor blestema, asemeni pruncilor izgoniți înainte de a lua viața. Iar blestemul iubirilor trecute mă apasă și mă rănește.

Învățăm să fim, învățăm să respirăm, învățăm gângurind să ne hrănim la sânul maicii noastre, învățăm să mergem, să citim, să dansăm, să iubim, să dezamăgim, să adorăm.

Învățăm pe rând, să înșelăm vise și să trădam oameni; învățăm, în final, să murim.. ”