Moartea este înspăimântătoare, însă mai devreme sau mai târziu, li se întâmplă tuturor. Află 15 lucruri despre moarte pe care nu ți le spune nimeni.

1. La 3 zile de la moartea unui om, enzimele care digerau alimentele consumate încep să îl mănânce. Celulele devin alimente pentru bacteriile vii din intestinte, iar acestea elimină gaze nocive care umflă corpul.

2. Aproximativ 153.000 de oameni vor muri de ziua ta.

3. Scrisul neîngrijit al doctorilor ucide, anual,  peste 7.000 de oameni.

4. Stângacii mor cu trei ani mai devreme decât dreptacii.

5. Când o persoană moare, auzul este ultimul simț pe care îl pierde, iar văzul este primul.

6. Sunt peste 200 de cadavre pe muntele Everest, iar alpiniștii le iau ca puncte de reper, în drumul lor spre vârf.

7. O persoană se sinucide la fiecare 30 de secunde.

8. Criminala în serie Leonarda Cianciulli era faimoasă pentru faptul că își transforma victimele în prăjituri de ceai și le servea invitaților.

9. Ai mai multe șanse să mori înecat în cadă sau lovit de fulger, decât în urma unui atac terorist.

10. La fiecare 90 de secunde, o femeie moare în timpul sarcinii sau al nașterii.

11. În fiecare minut, în corpul tău mor 35 de milioane de celule.

12. Vulturii mor după ce mănâncă cadavre de bovine, cărora li s-a administrat diclofenac, un anti-inflamator folosit pentru a scădea febra la animale.

13. Capul unei persoane rămâne conștient între 15 – 20 de secunde după decapitare.

14. Numai unul din două miliarde de oameni va trăi 116 ani.

15. În New York, au loc mai multe sinucideri decât crime.

Write A Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.