Cred că am murit în brațele tale, noaptea trecută …

Cred că am murit în brațele tale, noaptea trecută … când m-au cuprins și m-au mângâiat cu a lor caldură. Nu știu dacă e chipul tău sau vocea ta sau poate e atingerea ta aceea care m-a făcut să uit de tot și să mă las cuprins de-o dulce toropeală și am devenit captivul tău pentru totdeauna.

Iar astăzi, la amintirea acelor clipe, mă învăluie aceeași senzație de căldură, fremătare și nerăbdare de a cădea din nou pradă brațelor tale.

Sunt um om norocos, mă număr printre puținii binecuvântați să cunoască dragostea adevarată, acel sentiment care îți pârjolește inima și ți-o lasă aridă, încât nici o altă dragoste, în afară de a ta, nu mai poate crește pe ea. Of…am murit în brațele tale! Este un sentiment atât de puternic încât cred că inima mea, e neîncăpătoare pentru ea. Vorbesc despre o dragoste care te face să uiți de tine, îți dă dureri de cap, te face să îți tremure stomacul, să crezi că astăzi e cea mai fericită zi a ta și mâine cea mai tristă…

De ce să-mi pese că e iarnă c-afară-i trist și e pustiu? …că pomii-și dezgolesc a lor coroană și acuma ceru-i cenușiu; că nu mai sunt privighetori să-mi cânte în imnuri de iubire, fericirea…De ce să-mi pese de acestea toate, când lângă mine alături e iubirea…, când lângă mine ești tu…?!? Acum nu te văd, nu știu cât de limpezi ți-s ochii, dar ești într-un fel înserarea ce mă adoarme în brațele frumuseții; că suntem nemuritori, ești sărbatoarea zilelor ce trec și dansul acestui vânt primăvăratec peste poticniri, regrete, doruri.

Ești mâna ce-mi scrie grăbită gândurile, alaiul emoțiilor, ești roșeața obrazului meu, timp ce doare în ființa mea, ești plăcerile și întoarcerile, ești acest neaflat, în tot ce sunt. Ești născută din viața însăși, ești pentru a-mi fi natura frământărilor, bucuriilor și nebuniilor , ești, pentru a-mi fi fericirea ce sprijină eternitatea să nu cadă în timp.

Ești gingașul loc unde se adună tot ce sunt și ce-aș putea să fiu, pentru a mă vedea ca om, ca iubire de viață!

     
Articolul anterior Articolul următor