Cum ar fi să-ți propui să deschizi ochii mai mari, să trăiești mai mult, să simți mai mult?

Să înțelegi înainte să judeci, să observi totul ca pentru prima oară, să te bucuri de tot ce ai în loc să victimizezi la nesfârșit? Să privești în urmă și să fii cinstit cu tine măcar o secundă. Ce a însemnat pentru tine?

A fost un an al oamenilor cred…mi-am aruncat  privirea și am zăbovit asupra lor mai mult ca oricând .

Timpul e implacabil cu noi…își așterne anii, lunile, săptămânile, orele, secundele pe umerii noșstrii gârboviți de întrebări, pe genunchii înmuiați de atâta alergat. Și te schimbă…în timp…Dar oamenii…oamenii sunt mereu altfel…sunt oglinzi nou-nouțe  ce-ți creionează eventuale posibilități de existențe, de drumuri .

Oamenii sunt pasiune, bunătate, ambiție, toleranță, curaj, dăruire..Oamenii pot fi orice dar în primul rând  sunt exemple. Unice. Ireversibile. Incomparabile…cuvintele sunt de prisos…e suficient să le surprinzi privirea din ochi, patosul din suflet.

Nu știi ce va urma dar, cu speranța agățată-ntr-un colț de suflet, îndrăznești să pășești. Unii nici nu acordă atenție și aleargă grabiți pe rotița lor de șoricei fără să-și pună vreo întrebare.

Anul trecut a fost mai mult decât mi-am dorit…și încep să mă întreb cât de conștienți suntem de influența pe care o avem asupra propriei vieți.

Ai putea să-ți dorești bani, o casă, sau să-ți schimbi jobul, să te îndrăgostești, să te căsătorești, să-ți faci familie, să călatorești și mai mult, să stai pur și simplu întins pe stradă privind cerul, să alergi prin ploaie, să dormi sub clar de lună…poți să-ți dorești orice.

Iar în bilanțul meu stângaci am ieșit cu un profit mare pe acest an. Am cunoscut oameni care sunt ei inșiși, am cunoscut exemple de libertate. Și știi? O libertate poate purta multe nume. Poate purta diferite chipuri …și poate avea diferiți ochi…

Nimic insa nu e întâmpător. Niciodată. Mulțumește tuturor celor ce ți-au ieșit până acum în cale și te-au construit .Și…Nu uitați niciodată să fiți voi!

Write A Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.