Există oameni care se uită cu jind…

Există oameni care se uită cu jind la starea de bine a altora, cu invidie parcă. Ar vrea și ei să fie armonioși ca tine. Ar vrea și ei sa aibă sufletul curat, limpede, luminos ca al tău. Ar vrea și ei… dar dacă se poate, ar vrea să primescă de-a gata totul, pe tavă și exact când au nevoie.

Da, există astfel de oameni. Ei nu știu că o casă e curată dacă o îngrijești, e luminoasă dacă o luminezi, este armonioasă dacă păzești și ocrotești lumina. Nu, ei au impresia că există o vrajă, ceva, o pleașcă ce pică de-a gata de undeva, și pe care, dacă ei nu au primit-o, poate, cine știe, ar putea să o fure de la tine sau să te păcălească să le-o pui in brațe . Și tu o faci.

Numai că astfel de daruri se topesc precum zăpada în brațele și în sufletele celor care nu știu să le îngrijească. Pentru că iubirea și viața, mai mult decât orice în acestă lume – sau în oricare alta – sunt inefabile prezențe și trăiri ce țin atâta vreme cât suportul este pe măsura darului.

Ele seamănă cu sabia Regelui Arthur, nu poți să o ai decât daca îți aparține.

Seamănă cu lumina, nu o poți reflecta dacă nu ești tu însuți strălucitor. Seamănă cu surâsul, nu poate înflori pe o față ale cărei gânduri sunt urâte. Aceste daruri inefabile, manifestări ce țin de iradierea energiilor subtile, ce țin de respirația luminii, de arta de a fi, nu au ființa purtătoare, ci doar sunt unde …

Da, ei ar vrea și ei aceste daruri.. cel puțin așa afirmă. și cum izvorul daruiește și soarele luminează și cerul se reflectă în apa curată, tot astfel, a dărui este la fel de natural și de simplu.. . de minunat și de firesc..

Le dai cu inima deschisă din bucuria ta, din starea ta, din liniștea și încântarea cu care îți trăiești viața, fără să bănui o clipă că nu sunt decât niște sărmani invidioși care nu vor putea niciodată să simtă ca tine și să împartășească cu tine și să sporească alături de tine aceste comori ale inimii.

Ba mai mult, intră în casa sufletului și o murdăresc. Intră în inima ta și încep să distrugă să transforme casa sufletului într-o sală de așteptare imobilă, în care sentimentele și împărtășirea lor, bucuria de a fi, devin statice, imobile, moarte.. .. . . Vor spune.. nu voi face nimic… ca să te împac, nu voi mișca un deget ca să te ajut sau să fac să mergă ceva între noi.

Nu, pentru că tu dacă mă iubești cu adevărat, nu ceri nimic, nu vrei nimic, nu ai nevoie să trăiești, nimic. Ei încep să contorsioneze legile și să aducă disperarea apoi, ei, încep să strâmbe din nas. M-ai dezamăgit ! Și îți frâng inima plecând.  Ei nu vor decât să primească.

Nu vor decât să se înfrupte, nu vor decât să fie serviți.

     

Leave a comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articolul anterior Articolul următor