Înainte de a intra într-o relaţie de lungă durată, trebuie să ştii cateva lucruri care iti vor usura drumul catre o eventuala casatorie…

Mulţi vor să aibă relaţii crezând că au nevoie de asta

Un înţelept spunea că nevoile personale sunt lucruri pentru care fiecare dintre noi ar trebui să fie responsabil. Nu poţi să-i ceri nimănui din afara ta să-ţi împlinească nevoile, e ca şi cum ai rămâne la stadiul de bebeluş. În asta constă dovada că suntem oameni maturi: suntem în stare să ne îndeplinim singuri nevoile.

Intrăm în relaţii pentru că ne dorim – şi asta e cu totul altceva. Este dorinţa profundă, secretă a sufletului nostru de a creşte, de a evolua. Întâlnirea cu o altă fiinţă aduce oglindirea, ne ajută să ne punem faţă în faţă cu noi înşine. De aceea e foarte valoros să cultivăm relaţii profunde, de lungă durată. Orice alt scop am avea atunci când intrăm într-o relaţie, vom eşua şi vom suferi. Dacă suferim din cauza unei relaţii, indiferent ce credem, e clar că n-am avut scopul care trebuie.

Relaţiile atentează la sentimentul nostru de control

Fiinţa umană are nevoie să simtă că deţine controlul într-o anumită măsură. Această nevoie o ajută să treacă prin diferitele stadii ale dezvoltării emoţionale. Fără măcar un mic sentiment al controlului, ne simţim pierduţi, disperaţi şi rupţi. Devenim incapabili să suportăm realitatea. Pe măsură ce ne maturizăm însă, descoperim că nu este cu putinţă să controlăm toate lucrurile aşa cum dorim şi învăţăm să ne adaptăm la aceasta. Stadiul suprem al acestei maturizări îl reprezintă abandonul în faţa voinţei lui Dumnezeu.

Relaţiile scot în evidenţă cel mai adesea această lipsă de control. Când în viaţa noastră nu există nicio persoană importantă, putem să ne desfăşurăm activităţile în proprii termeni, să ne îndeplinim toate dorinţele şi nevoile după bunul nostru plac. Rareori nevoile celorlalţi ne afectează în mod semnificativ. Când nu suntem într-o relaţie nu suntem în situaţia să ascultăm sau să acordăm un timp necesar felului cum funcţionează minţile celor din jur. Ca rezultat, simţim că ne controlăm propria viaţă. Atunci când intrăm într-o relaţie intimă cu cineva însă, suntem forţaţi să ţinem cont de nevoile şi dorinţele acelei persoane. Abia atunci ies la iveală problemele noastre legate de control.

Dacă vrei să creşti într-o relaţie trebuie să-i acorzi timp

Să zicem că am vrea să construim o casă. Cine ar locui într-o clădire şubredă, fără temelie şi cu pereţii coşcoviţi? Când intrăm într-o relaţie profundă cu cineva, avem amândoi oportunitatea să ne autocunoaştem şi să ne dezvoltăm împreună. Constatăm că în acelaşi timp cu dezvoltarea noastră, se construieşte şi relaţia. „Casa” noastră. Ca orice construcţie, nu ne aşteptăm ca treaba să fie gata într-o lună. Întotdeauna începutul e plin de entuziasm, furtuna hormonală ne susţine avântul, e uşor să vedem toate lucrurile în roz. După care încet-încet revenim la realitate.

„Doamne, în ce m-am băgat” – gândim uneori. Revenind la metafora cu casa, nu rămânem la fundaţie şi punem un cort deasupra. Dacă am apucat să punem bazele unei relaţii, ar fi de preferat să avem răbdare să construim până la capăt. Sună de parcă ar fi ceva exterior, care ne scoate din noi înşine. De fapt, atitudinea corectă este ca fiecare să nu uite că el (sau ea) este acela care trebuie să se dezvolte în primul rând.

Atunci când uităm să ne cunoaştem pe noi înşine, apar problemele în relaţie. Când avem impresia că trebuie să muncim la „casa” relaţiei noastre ca să poată fi locuită, de fapt la noi înşine trebuie să muncim. Ce dorim să facem cu viaţa noastră? Cum am vrea să ne dezvoltăm? Care ne este menirea şi cum ajungem să ne-o îndeplinim? Dacă există cu adevărat o fundaţie bine pusă, răspunsul la aceste întrebări ne va face să constatăm că ne-au crescut ferestre noi.

Write A Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.