Irosim cuvinte mari pe oameni mici de prea multe ori, iar când întâlnim acel om mare cuvintele devin mult prea mici pentru el.

Obișnuința își spune de cele mai multe ori cuvântul, însă dacă reușești să asculți atent ce îți spune inima, în acel moment ai să întâlnești acel om… perfect. Momentele perfecte vin de la sine. Când râzi. Cu gura până la urechi cum îmi place mie să spun. Când te simți ca cel mai norocos om de pe pământ. Când îți depășești condiția. Când depășești acea limita impusă doar de mintea ta.

Uneori trebuie să pierzi ca să câștigi ceva mai bun. Trebuie să lupți cu tine. Nu cu cei din jur. Să dai șanse oamenilor să te cunoască așa cum ești. Să faci ceea ce te face fericit. Și dacă poți, fă și pe alții fericiți! Pentru că frumusețea vieții vine odată cu fericirea celor din jurul tău. Indiferent că e pentru un moment, o zi, un an sau toată viața. Oamenii uită tot ce ai făcut pentru ei, însă nu uită niciodată cum i-ai făcut să se simtă într-un anumit moment. Alegerea e doar a lor ce moment preferă să și-l amintească .  Tu fă ceea ce te face fericit!

Se spune că timpul vindecă rănile inimii. Eu nu cred. Eu cred că în timp înveți cum să nu te mai uiți în trecut și să privești spre viitor. În timp înveți cum să lași acele răni să sângereze, să le pansezi și să mergi mai departe. În timp înveți să râzi până îți dau lacrimile de fericire, să gândești pozitiv și să scoți tot ce e mai bun din tine.

Să te bucuri de mirosul de liliac, de o bere cu oameni noi și super faini, de clipe ce îți rămân întipărite în minte pentru tot restul vieții. Într-un final, cine te iubește.. te iubește așa cum ești!

Write A Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.