Zi de zi te privești în oglindă și chiar ți-ai văzut corpul tău cum a trecut din stadiul de copil la stadiul de adult! Probabil oricine ar zice că își cunoaște corpul pe deplin, dar să fie oare adevărat?

Ei, se pare că sunt multe lucruri care încă nu le știm despre corpul nostru, de aceea o să vă prezint cele mai interesante 7 lucuri despre corpul uman și pe care cu siguranță nu le știați.

1. ADULȚII AU MAI PUȚINE OASE DECÂT COPIII

Pare incredibil, dar aceasta este realitatea științifică. Ne naștem cu peste 300 de oase, care ulterior în procesul de dezvoltare a organismului se unesc astfel încât la maturitate un om are doar în jur de 206 oase.

2. NASUL UMAN ÎȘI POATE AMINTI 50,000 DE MIROSURI DISTINCTE

Câți dintre noi nu au trăit momente în care mirosind o anumită floare și-au amintit de vacanța superbă de la munte în care au fost anul trecut? Sau mirosul din fața unei patiserii ce ne amintește de cozonacii bunicii pe care îi face de Crăciun? Sau mirosul unei dimineți de iarnă, care ne amintește de anii copilăriei când mergeam la săniuș?

Dar v-ați întrebat vreodată, oare câte mirosuri distincte ne putem aminti? Se pare că cercetătorii în domeniu au aflat un număr aproximativ în acest sens, susținând că nasul uman își poate aminti peste 50,000 de mirosuri.

3. ACIZII GASTRICI POT DIZOLVA METALUL

Suntem uluiți de efectele pe care lava încinsă o are în timpul unei erupții dizolvând totul în cale, sau de puterea substanțelor acide care corodează metalul transformându-l într-o masă lichidă prin contactul cu acesta. Dar v-ați gândit vreodată că o astfel de substanță este produsă chiar de corpul uman?

Este o certitudine faptul că acizii digestivi prezenți în stomac sunt foarte puternici și pot dizolva zincul sau oțelul. Însă stomacul rezistă la efectele acestora deoarece celulele din mucoasa gastrică se regenerează la un interval de 3-4 zile, nelăsând timp acizilor să le dizolve.

4. VASELE CAPILARE DIN PLĂMÂNI AU O LUNGIME DE PESTE 2,400 DE KILOMETRI

Ca să mergem din cea mai nordică localitate a României (Horodiștea), până la cea mai sudică (Zimnicea) trebuie să parcugem o distanță de 650 de km, iar ca să megem din localitatea cea mai estică (Sulina) în localitatea cea mai vestică (Beba Veche) de pe teritoriul României parcurgem alți 980 de km. Sunt niște distanțe uriașe, nu e așa?

Dar ceea ce nu știați e că doar în plămâni avem peste 300,000 de milioane de vase capilare care, puse în linie dreaptă ar măsura aproximativ 2,400 de km, cu doar 400 de kilometri mai puțin decât lungimea Dunării.

5. OASELE UMANE SUNT LA FEL DE REZISTENTE PRECUM GRANITUL

Deși pare uimitor, oasele umane ale unui adult pot suporta aceeași presiune ca și granitul. De exemplu, un os de mărimea unei cutii de chibrituri poate suporta o presiune generată de un bloc de 9 tone, ceea ce înseamnă o presiune de 4 ori mai mare decât presiunea suportată de beton.

6. VITEZA AERULUI GENERAT DE STRĂNUT – PESTE 160 KM/ORĂ

De câte ori nu am auzit în jurul nostru persoane care au strănutat, sau de câte ori nu am strănutat și noi. Dar ceea ce nu am realizat nicioadată e forța pe care strănutul o generează. Astfel în momentul în care strănutăm aerul este expectorat cu peste 160 de km pe oră, deci norocul nostru că nu e radarul în apropiere…

7. ZÂMBIȚI, VĂ ROG!

Dacă ne uităm în jur, cu o probabilitate mai mare de 90% vom vedea mai mulți oameni încruntați decât oameni care zâmbesc. Mulți pesimiști ar zice, și ce motive am avea să zâmbim? Dacă nu avem motive exterioare pentru a zâmbi, cred că există un argument mult mai bun: consumăm mai multă energie dacă ne încruntăm, decât dacă zâmbim! Cercetătorii au demostrat că în medie sunt folosiți mai mulți mușchi pentru a ne încrunta (undeva în jur de 43 de mușchi faciali), decât pentru a zâmbi (doar 17 mușchi faciali).

Cu siguranță de acum veți știi mai multe lucruri despre propriul corp, iar în momentul în care vă veți privi în oglindă , veți avea în minte complexitatea organismului din spatele imaginii pe care o vedeți.

Write A Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.