M-aș tatua, cu cerneală picurată încet din suflet și doar în felul ăsta mi-aș putea expune o bucățică de viață. Mi-aș tatua o pereche de ochi ca să știu că o să-i am în permanență cu mine.

Doar așa aș știi că mă voi lovi în fiecare zi de ei, în oglindă. Aș știi unde să-i găsesc atunci când îi caut și nu va mai fi nevoie să străbat cu privirea kilometrii întregi să-i privesc. I-aș găsi la câțiva centimetrii distanță de suflet și i-aș mângâia cu vârful degetelor având grijă să nu-i rănesc vreodată.

Nu m-aș plictisi niciodată de ei și dacă aș suferi privindu-i, i-aș acoperi cu un plasture până când îmi voi vindeca retina. Voi continua să mă tatuez…dar de data asta în suflet cu amintiri. Aș face asta dacă uitându-mă în urmă te voi găsi acolo, mai prezent și mai lipit de mine ca niciodată, și mi-ar fi frică să mă uit înainte.

De fapt nu am știut niciodată ce înseamnă înainte…ia-mă de mână și arată-mi drumul. Nu mă lăsa să plutesc de pe un nor pe altul…unul gri..unul roz..unul gri…unul roz. Mintea mea își va pierde busola și nu voi mai putea controla nimic, naufragiind dureros de singur într-un final. De aceea când suntem împreună adun rezerve, de strângeri în brațe.

Uneori adunăm în suflet atâtea lucruri rămase nerezolvate. Le clasăm rapid pe rând și le ascundem prefăcându-ne că nu au existat vreodată. Întrebările la care nu avem răspuns sunt primele pe care le uităm de multe ori înainte de a încerca să găsim vreun răspuns.

Ori de câte ori m-am aruncat în vreo retorică prea ascuțită pentru mine am ales să o rup în bucăți și să îmi inventez întrebări mai ușoare. E ca și cum aș fi copiat murdar la examenul cel mai important pe care îl susținea sufletul meu. N-am încercat să fiu răbdător cu ceea ce se întâmplă în mine și recunosc că am urât până la limita rațiunii dilemele fără răspuns care mă măcinau lent și dureros uneori. Mi-aș fi dorit să le iubesc ca pe niște camere încuiate, ca pe niște cărți scrise într-o limbă pe care nu am știut-o vreodată.

Cum să iubești camerele încuiate? Cum să iubești ceea ce nu cunoști? Da, ar trebui să iubești ușile închise, necunoscutul, pentru că doar așa poți simți că trăiești. Așadar trăiește-ți fiecare întrebare…și e posibil ,ca încet -încet, fără să-ți dai seama, să descoperi răspunsurile.

Write A Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.