M-am trezit într-o dimineață, gândindu-mă la viața mea…

M-am trezit într-o dimineață, gândindu-mă la viața mea. Ce aveam eu în ea? Aveam o mamă, un tată frați și surori…dar mai presus de toate aveam un suflet. Sufletul meu. Un suflet fără culoare care își dorea să trăiască.

Mă uitam pe cer și mă întrebam: ce-am să fac eu azi? Nimic. Erau doar nori și vânt, se pregătea de furtună, de parcă era înainte de război…simțeam că îmi doresc să stau doar pe margine să privesc viețile altora, clipele de fericire și de iubire, parcă totul se învârtea în jurul meu, auzeam doar râsete de bucurie, oameni care se iubeau și își purtau de grijă unul altuia, era o lume din care îmi doream să fac parte, să nu mai trăiesc în singurătate în tristețea închisă în sufletul meu ,tristețe pe care nu am vrut să o recunosc că există și doare, îmi doream un univers al meu și al ei. A lui cine? Mă întrebam și îmi răspundeam singur: al ei,cea care o să mă iubească.

Dar cine să mă iubească pe mine? Cine ? Cine poate să mă readucă la viață să simt căldura razelor de soare, să simt ploaia și furtuna ?

Doar tu. Pe tine te-am zărit , stăteai și priveai dintr-un colț de bucurie, te bucurai că trăiești, că poți să zâmbești…curios, s-a apropiat bucuria de tristețe , s-au privit, și-au dat mâna, pentru o clipa tristețea a cunoscut bucuria sufletului tău, iar tu ai zărit o rază de soare în sufletul meu fără culoare, te-ai întristat vedeam asta în ochii tăi..iar eu zâmbeam și simțeam că viața mea capătă un sens, ca de azi bucuria cu tristețea vor merge alături una lângă alta zâmbind , fără regrete…și așa s-a născut dragostea noastră…din clipa aceea am construit universul de care aveam atâta nevoie. Acum era universul nostru…și totuși norii nu se răzbunau, și-au vărsat lacrimile asupra noastră, erau lacrimi de fericire sufletul meu! Lacrimi pe care le-am vărsat doar alături de tine, lacrimi pe care le-aș vărsa în fiecare clipă, azi de fericire mâine de de dor, și-apoi de tristețe pentru minutele în care îți simt absența și îți doresc mângâierea să o simt pe obrazul meu.

Doar azi simt că am suflet, simt că trăiesc doar pentru ochii tai pe care nu i-aș mai face niciodată să plângă pentru zâmbetul tău care îmi alunga tristețea , pentru vocea ta care îmi alina inima, pentru tine sufletul meu , pentru tine!

Tu care îmi dai putere să vad viața ca o poveste.

M-ai învățat să râd, să iubesc tot ceea ce mă înconjoară, tu cu bunătatea sufletului tău de aur, m-ai învățat că după ploaie vine soare, că nimic în lumea asta nu are sens fără suflet…Așa cum eu nu am sens fără tine sufletul meu, așa cum eu sunt centrul universului tău, cum viață ta fără mine pare un copac fără rădăcini, așa inima mea nu e întreagă în clipele când ești departe de mine.

Ieri mă întristam, tu te bucurai. Azi din bucurie și tristețe am construit fericirea noastră, sufletul meu! Fericire fără de care nu aș fi eu, nu aș fi ceea ce sunt azi pentru că ești alături de mine la bine și la greu, pentru că ești vocea glasului meu, ești femeia de care am nevoie să mă simt bărbat, ești femeia pe care o iubesc mai mult ca propria-mi viață, ești femeia fără care nu pot trai. Am nevoie de tine să pot visa. Am nevoie de tine pentru că te iubesc. Da te iubesc! Te iubesc așa cum spicele grâului copt în arșița verii adora roua dimineții. Da, te ador! Așa cum luna adoră stelele și vraja nopților. O spun și o repet la infinit: te iubesc sufletul meu! Voi fi mereu aici , doar strigă-mă, și voi veni!

Voi prețui mereu căldura sufletului tău. Așa cum pământul prețuiește stropii de ploaie. Îți mulțumesc pentru tot ceea ce îmi oferi pentru că mi-ai făcut un loc al meu în inima ta. Îți mulțumesc pentru că mă iubești.

     
Articolul anterior Articolul următor