Niciodată nu voi avea destul timp să îți redau în cuvinte…

Niciodată nu voi avea destul timp să îți redau în cuvinte tot ce simt pentru tine iubire,pasiune,dorință…tot ce știu e că voi încerca mereu să fac mai mult, mai mult de cât e posibil, pentru a te păstra aici într-un colțișor al inimii mele, un colțișor pe care ți-l rezerv ție draga mea…pentru că tu ești tot ce mi-am dorit vreodată!

Ochii tăi pătrunzători m-au fascinat din prima clipă, buzele tale senzuale m-au cucerit…părul tău atât de fin, îmi mângâie obrajii…iar mâna ta caldă o simt pe fruntea mea rece.

La atingerea ta totul renaște, îmi revine pofta de viață, îmi dai un motiv de a trece biruitor prin toate, ba chiar mai mult…să uit de toți și de toate…și să rămânem doar noi doi…în lumea asta parcă purtată pe aripi de basm…Nu voi uita niciodată acea clipă în care te-am zărit pentru prima dată, clipa magică în care TU m-ai fermecat…Cu siguranță că meriți tot ce e mai bun…

Cineva va fi întotdeauna aici să te iubească, cineva va prețui întotdeauna căldura zâmbetului tău și fericirea inimii tale…Cineva va încerca întotdeauna să găsească cuvinte să-ți mulțumească pentru că ai umplut viața cu vise devenite realitate și amintiri frumoase. ..

Fiecare om are iubirea lui! Nu există om care să fie lipsit de iubire. Numai că noi ne naștem aici și ea la celălalt capăt al lumii. Din clipa în care facem primul pas în lume și ne slobozim primul țipăt din plămâni, pornește în căutarea noastră. Și caută, caută zile și nopți și în urechi îi răsună numai ritmul inimii tale. De ce ajunge atât de greu? Pentru că iubirea e oarbă. Se naște cu pleoapele lipite așa că te caută bâjbâind în propria lumină. În orbirea ei este lumină! Uneori rătăcește drumul, sau se agață de o inimă care sună aproape la fel ca a ta. Uneori se așează în genunchi și îți plânge deznădejdea. Uneori se târăște cu îndârjire pe stânci abrupte cu genunchii sângerânzi. Nu înceta să o chemi! Arată-i drumul!

TE IUBESC pentru ca mă ajuți să fac din viața mea nu o tavernă, ci un templu, din faptele mele de zi cu zi…nu un reproș, ci un cântec… Știi să asculți? Auzi vântul la fereastră? Auzi păsările care vin și pleacă ducând și aducând primăvara? Știi ce-i nostalgia? Numai sufletul meu te trezește, căci se aude din depărtare un strigăt: TE IUBESC!

     

Leave a comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articolul anterior Articolul următor