Poate te gândești că nu știi ce faci. Chiar și pașii pe care îî faci te pun pe gânduri dacă își vor face ceva benefic. Uneori trebuie să aștepți…
S-ar părea că tu știi ce vrei să se întâmple dar până acum nu a fost nimic palpabil. Și așa apare întrebarea : mă îndrept oare în direcția bună? Acest moment în care ne întrebam e ceva normal. Chiar și cei mai de succes oameni au avut momente în care s-au întrebat același lucru. Oricum, au insistat, siguri pe cunoștințele lor și rezultatele nu s-au lăsat așteptate. Din păcate, unii oameni nu au răbdarea să aștepte îndeajuns și tind să renunțe înainte ca ei să reușească.
ADVERTISMENT
Viața e prea scurtă pentru a nu încerca, pentru a te da bătut. Uneori pierzi, alteori câștigi. Se întâmplă. Totul e să ai răbdare, să gândești fiecare pas făcut iar apoi să deschizi ochii și să mergi înainte. Poate succesul e chiar după colț. Te așteaptă. Iar tu îl ocolești.
Așteaptă. Nu te grăbi să iei decizii înainte de vreme. Și chiar dacă nu ți-a reușit, nu te dezamăgi. Mai încearcă, regândește toți pașii făcuți, vezi unde și cu ce ai greșit, și încearcă iar.
ADVERTISMENT