Pepenele verde cu miez galben

Inimă Albastră

Despre acest fruct nu se știu prea multe. Pepene verde cu miez galben e cam neobișnuit pentru cei mai tineri, destul de cunoscut de către cei mai bătrâni. Sunt sute de feluri de pepeni (lubenițe), iar acesta este unul dintre specii.

Pe timpul părinților mei se găseau mai des astfel de pepeni în România (ca de altfel se cultivau și cartofi mov, acum s-a pierdut sămânța românească), cultivându-se prin Arad. Erau la noroc, puteai să nimerești unul galben sau nu.

Toți vă veți întreba cum este, cum miroase, ce gust are, nu-i așa? Atunci hai să caracterizăm pepenele verde cu miez galben!
Miros: ca și cel roșu aș putea spune. nu mi se pare că diferă mirosul
Gust: identic cu cel al pepenelui cu miez roșu, dulce. Acum de obicei cel de la hypermarket/supermarket nu e așa dulce de multe ori. Acest care l-am luat e mai puțin dulce în comparație cu cel roșu și e mult mai zemos. Practic e cam ca apa. Unii au constatat că se aseamănă cu mierea la gust, depinde de cum îl nimeriți. Astfel, pot spune că nu diferă la gust cam deloc de cei roșii, doar are un gust puțin mai fad.
Aspect: aici diferențele sunt vizibile față de pepenele roșu. Practic diferă prin culoare, mărime (al meu a avut 1,768 KG – acea jumătate) și număr de sâmburi. Sâmburi albi nu văd să aibă (cel roșu are acei mici sâmburi albi destui de mulți). Asta îmi place, urăsc să tot îndepărtez sâmburii și să tot storc fructul și să nu rămân cu nimic din el! Poate mulți vă întrebați, tot atâta coajă are? Ei bine, cam da! Însă cum e mai mic, va avea și miez mai mult. Depinde și cât e de copt și de noroc.
E bun și deși tot încerc eu să-i găsesc diferențe, el nu diferă cu mult de pepenele cu miez galben de cel cu miez roșu. E scos și din frigider, poate ulterior se constată și diferențe multiple (ulterior rămân la aceeași părere). Mie parcă îmi place mai mult cel cu miez galben, e cam la fel de zemos, dar din cauză că are mult mai puțini sâmburi și se înfige mai bine în furculiță, îl prefer pe acesta! Parcă are și mai puține ațe sau chiar deloc.
Nota: 10!

Restricții nu cred că sunt, puteți mânca cât de mult pepenele verde cu miez galben puteți. Ca și beneficii aduse, pepenele verde cu miez galben nu cred că diferă față de binecunoscutele beneficii aduse cel cu miez roșu. N-o să mă apuc acum să copiez cele „10 beneficii aduce se pepenele roșu” de pe la binecunoscutele site-uri enervante care nu spun nimic după ce citești așa zisele studii. Dacă vă interesează și asta, vă documentați voi singuri în această privință. Cum v-am mai spus, e un soi ce se cultiva îndeosebi la Arad cam acum 50 de ani. În ultima vreme nu prea s-a mai văzut pe piață, iar acum a început să reapară.

Adaptare dupa articolul original !
         
Articolul anterior Articolul următor