Ploaia încă își rătăcește stropii pe pământul sătul de arșița verii. Iar eu pășesc printre ei ajungând pe malul mării care își agită și ea nervoasă valurile sub privirea pescarușilor care țipă cu putere.

Și încerc să-mi pătrund gândul care îmi zbura atât de departe: „Eram doi copii spre maturizare, când parcă ne iubeam atât de mult! Nu prea știam ce înseamnă viața…eram prea mică să realizez ce e iubirea și că de fapt el era jumătatea mea”!

Și am început să alerg și să-mi ascund ochii de soarele care încerca disperat să patrundă sub ghearele puternice ale norilor negrii cufundați în minciună și tristețe. La un moment dat am obosit și am căzut în genunchi și am deschis ochii…și ghici ce am văzut?

Într-un colț întunecat am mai privit o dată trecutul…iar pe cerul deja luminos pe imensitatea curcubeului sclipea ca o oglindă magică, viitorul care îmi surâdea. Urma să aleg, iar decizia îmi aparținea în întregime…dar îmi era atât de greu!

M-am ridicat iar cu ultimele puteri, fără să stau pe gânduri am început să alerg din nou spre locul care avea să mă făcă fericită! Am ajuns într-un loc parcă pustiu, unde se zăreau înca niște pași foarte șterși de trecerea timpului, de multe ploi ,de vânt, de soare! Am urmat pașii iar în atâta întuneric am zărit o lumină… ghici ce alesesem? Urma să joc și ultima carte la care mă gândeam să nu ratez…și alesesem locul întunecat…trecutul!

Acel loc pe parcursul pașilor mei începuse să se lumineze de puternicele raze ale soarelui care acum zâmbeau și mii de păsărele își recitau cântecul în mii de ecouri.

La un moment dat am ajuns la un râu, apa lui cristalină și rece parcă mă înviora…mi-am mai privit o dată chipul iar pe malul celălalt am zărit iubirea, era el și ma aștepta cu brațele deschise pentru un nou început!

Am intrat în râu dar apa lui era atât de rece, numai era decât un pas și era să mă înec, m-am zbătut și i-am atins mâna…m-a ridicat și am pătruns în ghearele puternice ale iubirii de unde eram sigură că nu voi mai ieși niciodată!

Eram atât de fericită…iar acum nimeni și nimic nu mă mai făcea să regret decizia deja urmată!

Tot ce regretam acum, era faptul că trecuse trei ani până să iau această decizie!

Comments are closed.