Pumnii dor, palmele dor, picioarele în coaste dor. Lasă urme și vânătăi pe trup însă pentru cel mult o săptămână. Cuvintele lasă însă vânătăi în suflet…nu le vedem în oglindă însă ne paralizează de durere și trec atât de greu.

Uneori lasă urme care nu se vindecă niciodată și nu ne rămâne nimic de făcut decât să ne purtăm cicactricile cu capul sus. Lovitură după lovitură și alegem să ne protejăm închizându-ne în carapace, convinși fiind că nu ne poate atinge nimic. Greșit ! Cuvintele care dor se strecoară mișelește pe dedesubt și aleg să lovească în porțiunea de suflet unde simți durerea mai tare.

Te-am privit dimineți întregi. Îți bei cafeaua de fiecare dată la fereastră. Ascunsă după perdeaua dormitorului meu îmi trimit zâmbetele să-ți caute sufletul. Le chem înapoi când îmi dau seama că ești mult prea departe și risc să mă pierd în mijlocul nemărginitei dorințe de a te avea.

Îți cunosc pe de rost toate privirile și aș putea să ți le desenez ca apoi să-ți umpli zidurile albe cu ele. Poate așa vei afla că cea mai frumoasă privire îți înflorește pe chip atunci când iubești.

Îți cunosc privirea când sufletul tău este hăituit de nepăsare și atunci eu ard pe dinăuntru. În jurul tău văd dimineața vise mototolite, surâsuri sparte și iubiri consumate între cearceafuri albe. De unde sunt văd până și urmele pașilor grăbiți către ușă. Pentru că de fiecare dată cineva părăsește camera alergând, chinuită de brutalitatea cu care i-ai cotrobăit în suflet. În urma ei rămâi să-ți cureți arsurile degetelor care te-au atins ca să poți șterge repede amintirea străinei care ți-a murdărit așternutul cu trupul ei.

Într-o singură dimineață am avut curajul să dau perdeaua la o parte ca să poți căuta în mine ceea ce nu ai fi găsit în altă parte. Atunci mi-ai construit un vitraliu din zâmbete sparte deși aș fi dat orice pentru un zâmbet întreg de-al tău.  L-aș fi ascuns într-un sertar ca să-mi hrănească sufletul atunci când m-ar fi atins dorul de tine, și m-aș fi oprit din a te căuta la fereastră dimineața, pentru că mi-ar fi fost de ajuns că mi-ai aparținut numai mie chiar și pentru o secundă.

Lasă-mă într-o zi să-ți curaț podeaua de resturi și să te vindec , ca să pot arunca perdeaua și să-mi poți zâmbi numai mie dimineața.

Write A Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.