Scrisoare deschisă de la cea care a înșelat…

Scrisoare deschisă de la cea care a înșelat…

”Să nu mă întrebi de ce – nu voi ști probabil să îți răspund. Să nu mă acuzi de lacrimile care îți ard fața, asemenea acidului. Să nu mă ierți și să nu mă strigi.

Ia loc, te rog. Soarbe dintr-o cană o cafea amară. Sunt bune lacrimile mele?

Ți-aș povesti mai multe, dar vezi, nu timpul meu va fi cel care va durea. Așează-te și-ascultă-mi cântecul de jale, nu e minciună, nu e tristețe – un fagure de miere amar ca această cafea pe care ți-o ofer.

N-aș cunoaște răspunsul prin câte timpuri și pentru ce motive dar trădarea nu cunoaște reguli, nici timp, nici spațiu. Trădarea mea e trădată prin tine.

Cineva îmi spunea că exist pentru a face rău. Un amant trădat, obosit de explicații nocturne.

Altul, un încrezut în iubirea pe care i-o purtam, mă acuza că nu voi putea iubi niciodată. Vezi tu, anii mei se măsoară în iubiri…iubiri ratate, pierdute, rătăcite, înșelate sau furate.

Mai spune-mi o dată că mă iubești. Trecutul meu a devenit prezent iar prezentul va fi curând uitat; mai învață-mă odată amintirea, și iertarea, și pșstrarea. Mai învață-mă o dată rana.

Oare câte iubiri pierdute se răsucesc acum în mormântul iubirilor ucise? Și dacă le-am pierdut și le-am trădat, le-am aruncat fără să-mi pese că mă vor blestema, asemeni pruncilor izgoniți înainte de a lua viața. Iar blestemul iubirilor trecute mă apasă și mă rănește.

Învățăm să fim, învățăm să respirăm, învățăm gângurind să ne hrănim la sânul maicii noastre, învățăm să mergem, să citim, să dansăm, să iubim, să dezamăgim, să adorăm.

Învățăm pe rând, să înșelăm vise și să trădam oameni; învățăm, în final, să murim.. ”

     

Leave a comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Articolul anterior Articolul următor