Și cu toate astea încă scria. Chiar dacă cerneala i se terminase, chiar dacă florile au ars, chiar dacă el a plecat, chiar dacă ploaia încă mai plânge la geam.

Ea era încă acolo, cu ochii uscați de plâns, cu privirea goală, cu mâinile atârnând inerte în poală, cu versuri alergându-i înnebunite prin cap. Le simțea și încă cum! Gândea în versuri. Doamne, și numai când realiza acest lucru își dădea seama cât de ciudat sună…Dar ea trebuia să scrie…Chiar dacă era o ciudată.

Auzise totul despre acea moarte…despre o moarte a unui poet, a unui cântăreț, a unui mare om…a tot ceea ce putea însemna lumina și simțire în sufletele unor oameni. E incredibil cum un simplu nume poate aduce tremurul atâtor buze care-i respiraseră silabele cu atâta sete, durere.

O simplă idee îi înflorise în minte butonând plictisită telecomanda…o amintire. O amintire mai dureroasă decât orice ar fi însemnat el și plecarea lui în momentul acela. O melodie…un refren…o imagine…un gând…o fetiță fluturând o eșarfă în spirale în fața balconului, cu o expresie aeriană, veselă pe față…mandră oarecum la gândul că mai știe măcar câteva versuri din cântecul preferat al părinților ei. Parcă și vedea serile întunecate, în fața TV-ului vechi, negru, la care apărea un om bătrân, cu păr lung și chitară, cu sunete melodioase răsunând în încăpere, cu o baladă tristă și imaginea părinților săi încântați, îmbrățișați acolo, lângă ea. Măcar o clipă ar  mai fi vrut să dea înapoi, ca să revadă acele chipuri fericite, acea fetiță mulțumită, neștiutoare care trăia simplu și frumos o viață ce nu-i aparținea, o viață efemeră, ce curând…

Mâzgăli repede cuvintele și lăsă fraza neterminată. Ochii îi coborâră pe geamul stropit, pierduți în timp…

Și cu toate astea încă scria…Pentru că știa că asta îi era menirea…: să scrie..să scrie….să scrie…

Nu era nevoie să-și privească chipul în geamul albăstrui ca să realizeze că imaginea pe care o vedea acolo cu ochii minții nu era aceea din prezent…ci a unei fetițe spiralând o eșarfă în fața balconului…

Write A Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.