…Și nu m-am putut abține…din simplu motiv că am mâncărimi la…tastatură.

Se spune că…cuvintele vindecă,uneori rănesc,alteori te fac să visezi purtându-te pe tarâm de basm….unde bine-ar fi,ca personaje principale ce suntem,să ne putem alege finalul.

Dar lumea adevarată este alta,atunci când cobor cu picioarele pe pământ….și din dorința de a-i mulțumi pe alții, ajung să fiu eu cel nemulțumit.N-am suportat mândria și aroganța…și-am căutat să fiu alături de persoanele umile și cu bun simt.

Mai devreme sau mai târziu, cu toții avem nevoie de răspunsuri. Unele răspunsuri vin de la sine, iar altele nu vin niciodată. Cert este că vin doar cu întrebarea potrivită. Așa vin și momentele alea perfecte. Cu omul potrivit. Nu vin cu omul perfect. Omul perfect nu există. E o himeră ce trăiește în imaginația noastră. Că în căutarea acestor răspunsuri dăm peste o mulțime de oameni nepotriviti o știm cu toții. Până la urmă contează doar cea ce facem cu acei oameni și cu acele momente.

Oamenii sunt doar reflecții. Cei nepotriviți sunt ca un geam. Te vezi, dar nu te vezi chiar bine. Te vezi, dar te vezi șters, cu o imagine neclară și cu un zâmbet fals. Că există și geamuri curate o știm, dar alea nu țin mult. După un timp se murdăresc și ele foarte tare. În schimb, acei oameni potriviți sunt ca o oglindă clară. Te vezi foarte bine și mai mereu ai un zâmbet superb pe chip. Și unii dintre acești oameni distorsionează imaginea. Uneori te vezi mai mare de cât ești sau, după caz, mai mic. Depinde de experiențele acelui om. Și mai depinde și de încrederea pe care o ai tu în tine.

Nu e o lauda(în definitiv sunteți liberi să credeți ce vreți)…sunt omul care spune ce are de spus cu glas tare și oferă totul sau nimic…așa sunt eu…fără jumatați de măsură,ori e albă,ori e neagră,nu se acceptă culoarea gri.

Când cineva încearcă să mă „lovească”,am tendința de a scoate un scut mare,de a-mi pune armura și „pe-aici nu se trece”. Am un defect…uneori am încredere prea mare în oameni,alteori nu am deloc,nu-mi plac oamenii care apreciază „ambalajul” și nu dau importanță „conținutului”,îmi plac oamenii care stau în preajma mea pentru ceea ce sunt și nu pentru ceea ce am sau le pot oferi.

În definitiv sunt om…și-o spun ca și o scuza…căci e bine știut că…”a greși e omenește”.

Write A Comment

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.